ELENA M. CÎMPAN: DIN... „TIMPURI INTERESANTE”

      Când apărea în revista „România literară” ( nr. 29-30/ 17 iulie 2020 ) „Jurnal de molimă”, pe zile, semnat de Mircea Gelu Buta, era lesne de bănuit că se configurează o carte nouă.  Lucru care s-a și întâmplat.

      Mircea Gelu Buta publică, la Editura „Renașterea” din Cluj- Napoca, „Vremuri de molimă”, cu Fragmente de jurnal, martie – octombrie 2020, și Addenda, eseuri pe aceeași temă, pandemia planetară. Jurnalul și eseul, ca specii literare, merg mână în mână. În jurnal, scriitorul este mai atent la întâmplările zilei, la ce se-ntâmplă cu ființa lui în mersul vremii, la informații și, inevitabil, se-ndreaptă spre eseu, ca stadiu superior al textului, pentru că ideile nasc idei și, în încercarea de-a găsi o explicație la tot ce se întâmplă, linia de orizont, pe care simțim uneori că o atingem (o himeră) se îndepărteză tot mai mult. Iar când orizontul se află într-o zonă cu aer curat, cum e Colibița, la care scriitorul face referire de mai multe ori și unde  petrece parte din carte, „Scade ziua și încep să se insinueze sugestiile toamnei, care aici, la Colibița, în vecinătatea lacului, le preced pe cele din Bistrița sau pe cele din Cluj…” (14 august), „În sfârșit, temperatura și lumina de toamnă care pun în valoare culori blânde precum cafeniul-roșcat și parcă mai multă liniște…” (1 octombrie), „Sfârșit de săptămână la Colibița, unde au trecut ploile și a încetat vântul, lacul sporind sentimentul de liniște și de toamnă deplină…” ( 10 octombrie ), iar călăuză stau versurile lui Bartolomeu Anania, „Prind iar să mă răsfețe/ Noblețea de-a fi singur și dreptul la tristețe”, și când pandemia a însemnat „ți se ia spațiul și ți se dă timpul”, iar „Timpul liber, fără îndeletnicirea literelor, e moarte” ( cugetare latină ), e de la sine înțeles că această carte, subiectivă, prin specificul ei, e un spațiu deschis, de discuții, de provocări, ca un colocviu, la care suntem invitați să participăm.

      „Vremuri de molimă” ne duce cu gândul la texte similare, cum ar fi „Dragostea în vremea holerei”, de G.G. Marquez, sau ”La ce bun poeții în vreme de restriște”, al lui Fr. Hölderlin. Cuvântul „pandemie” a intrat de doi ani nu doar în vocabularul nostru fundamental, pe-o linie cu „masă”, „casă”, dar îl întâlnim și în titluri de carte, de antologii. S-a scris în/ despre pandemie, deoarece energii nebănuite, creatoare, prind puteri magine, când pericolul bate la ușă.

       Dar, pandemia va trece în scurtă vreme. Cărțile/ operele vor rămâne. Mircea Gelu Buta evită să numească „pandemie” starea în care ne-am aflat, în universal, ( prea rimează cu „paranghelie” ) sau poate cu unele secții, precum „oftalmologie”, „cardiologie”…, și alege un sinonim, „molimă”, ce vorbește, la adăpostul lui „o”, în interior, despre o închidere în sine, despre o întoarcere la condiția umană. Și, așa cum vom vedea din pagini de jurnal, „Il virus segna un ritorno al misticismo” ( spune profesorul Piercarlo Grimaldi ).

      În 7 martie 2020, când își începe Mircea Gelu Buta jurnalul, lucrurile nu păreau să fie atât de lungi și de grele, mai exact, nimeni nu știa ce va fi. Veștile sunt contradictorii, Mircea Gelu Buta alege să stea cu ochii pe presa europeană, citește  în „La Stampa”, „Le Point”, „Le Figaro”, „La Libre Belgique”,„Liberation”, „Le Parisien”, vești din Franța, din Italia, din Spania,  de unde află cifre, aude voci care „cântă prohodul globalizării”, se înseninează când află că la Paris se aude cântatul păsărelelor, odată cu dispariția poluării, că pe străzi se plimbă rațe, că în Sardinia delfinii ajung aproape de porturi. Citește și „România literară”, și „Revista 22”, de la noi, urmărește postul „Trinitas” și selectează informații, dispariții,  C. D. Zeletin,  Pimen al Sucevei, Emilian Popescu. Ascultă muzică, valsuri de Victor Ivanovici, „Hora staccato”, a lui Grigoraș Dinicu, se uită la filme, evidențiind „Dincolo de nisipuri”, ecranizat, cu actori mari, după „Îngerul a strigat”, de Fănuș Neagu. În marele timp, pus la dispoziție de pandemie, Mircea Gelu Buta se întoarce la texte, la fragmente din Evanghelii, citează câteva dintre ele, Evanghelia după Matei, cu venirea Fiului Omului și corabia lui Noe, celebrele versete din Corinteni, „Dragostea este îndelung răbdătoare și plină de blândețe…”, acestea în schimbul interdicției de a merge la biserică, durere citită și resimțită frecvent, de-a lungul unor pagini: „Mâine este Buna Vestire și am o strângere de inimă la gândul că nu voi putea merge la biserică”, „Aseară am privit la televizor Liturghia pascală de la Patriarhie slujită de Patriarhul Daniel și de doi episcopi vicari, iar la sfârșit ne-am așezat la masă.”

      Jurnalul din „Vremuri de molimă” e și un jurnal de lecturi. Scriitorul consemna în 9 iunie : „Vremurile acestea sunt foarte bune pentru lectură, inclusiv sub aspect climateric, întrucât e răcoare și căldurile verii întârzie.” Astfel, își fac loc în economia cărții lui Mircea Gelu Buta autori și cărțile lor, citate, gânduri, la concurență cu știrile desprinse din presa vremii. Cât scrie din acestea, ce rămâne în subconștientul scriitorului, măcinându-i trecerea prin pandemie, la ce se oprește în mod deosebit cel ce-și petrece timpul cu cartea/ ziarul/jurnalul în față, vorbesc de preocupări și deprinderi ale unui medic, teolog și scriitor, așa cum este Mircea Gelu Buta.

      Eseurile din partea a doua a cărții așează în prim-plan câteva provocări, izvorâte tot din această perioadă tulbure, a pandemiei, și vin ca un fel de vindecare a primei părți : omul trebuie să-și amintească de vulnerabilitatea lui, oamenii spitalelor au manifestat jertfă în „încercarea planetară, imposibilitatea științei de a rezolva orice și „ridică din umeri ”, molima, trimisă de Dumnezeu ori de Diavol, vocația de a crede în Dumnezeu, concepte de „medici creștini” și „medicină creștină”, preoții, ca „doctori ai sufletelor”… Sunt luate în discuție concepte, precum „multiculturalism” și „corectitudine politică” și felul cum ele pot fi depășite, în sens de rămânere în urmă. De asemenea, este anticipată ideea că „o epocă ce a durat 30 de ani își ia adio”, prin această pandemie, și se ajunge, inevitabil, la previziunea lui Fukuyama, din „Sfârșitul istoriei”.

      Pe tot parcursul cărții „Vremuri de molimă” se simte, exprimată sau subînțeleasă o convingere, de care fiecare dintre noi am fost vizitați în ultimul an. Aceasta este „Nimic nu va mai fi așa cum a fost”. Și nimeni nu poate spune că de-acum lumea se va întoarce la credință. Rămâne speranța  sau, cum se încheie cartea lui Mircea Gelu Buta, „rămâne de văzut dacă oamenii vor înțelege că molima (… ), care nu ar exista fără îngăduința lui Dumnezeu, este înțeleasă ca un avertisment pedagogic…”, în seria celor rostite de către Teodosie al Tomisului sau citite în „Memorii”-le lui Ion Vianu, despre tatăl lui, Tudor Vianu : „Toate astea sunt pentru păcatele noastre”.

      Mai târziu, când cei ce nu au trăit pandemia vor citi cartea lui Mircea Gelu Buta,  vor avea un tablou realist al acestor „timpuri interesante”, numite eufemistic, de nedorit. Semne anunță că pandemia e pe sfârșit. Cealaltă, la care face referire scriitorul, pandemia de holeră, a fost în 1829, în vremea domniei lui Caragea. O alta, dacă va veni, să mai aștepte vreo două sute de ani, să ne revenim. „CV 19 este fiul megalopolisurilor, al societății spectacolului și al mobilității generalizate.” („Liberation”). Sunt de reținut multe adevăruri, pentru că jurnalul are un stil laconic, iar cuvintele sunt „tratate” de către scriitor cu măsură, cu pricepere, cu responsabilitate, chiar așa, în vremea aceasta de criză, „care a lovit în mobilități enorme, reprezentate de migrație, turism, călătorii de afaceri”. Se vorbește de cele două cărți, pe care le au de ales țările lumii actuale – îndeosebi Statele Unite și cele din UE – și care sunt sănătatea publică, respectiv bunăstarea economică, greu de împăcat și de echilibrat”.

      Noi, care nu jucăm cărți, dar citim cărți, alegem la momentul acesta „Vremuri de molimă”, ca fiind cartea câștigătoare.