Melancolia deloc întâmplătoare a unui sfârșit

În volumul „Vremuri de molimă”, apărut la Editura Renașterea în urmă cu puțin timp, Mircea Gelu Buta pledează pentru ideea că actuala criză nu este în primul rând sanitară, ci una morală, miezul problemei fiind nu molima în sine, cât atitudinea față de ea. Sfârșitul euforiei post-comuniste la care se referă autorul a început din păcate odată cu căderea zidului de la Berlin, cu scene de o asemănare uimitoare cu cele din legendara cetate a Troiei, doar că de data aceasta celebra întruchipare a calului, devenită între timp proverbială, nu a mai fost de natură materială, ci spirituală. Prăbușirea unui sistem, oricât ar fi de necesară sau justificată, produce un vid momentan care absoarbe și multe din rânduielile așezate de-a lungul timpului, în timp ce frenezia începutului duce la excese, se caută repornirea de la zero și acolo unde nu este cazul, acestea sunt erori inerente istoriei, dar nici o eroare nu rămâne nepedepsită.
Pentru România, comunismul real al republicii socialiste a însemnat în primul rând o maximizare a restricțiilor însoțită de minimizarea consumului, combinație greu de suportat, de unde și valul de entuziasm cu care a fost primită căderea dictaturii. Ne-am alăturat fără rezerve și cu forțe proaspete raiului consumatorist iar singura problemă care a rămas ține de diferența în puterea de cumpărare, atunci când ne măsurăm cu țările considerate bogate. De-a lungul anilor, doctorul Mircea Gelu Buta a avertizat prin cuvânt și faptă în legătură cu riscurile intrinseci a unor reforme care vizau doar latura materială a existenței, neglijând-o pe cea spirituală sau lăsând-o pe aceasta din urmă la voia întâmplării. Sesiunile de comunicări desfășurate sub genericul „Medicină și Teologie” cât și scrierile medicului profesor Mircea Gelu Buta avertizau deopotrivă că nu este suficient să tratăm doar trupul bolnavului, fără să ne ocupăm și de sufletul său.
A urmat criza care s-a manifestat în primăvara anului 2020 și care mai dăinuie, nimeni nu știe până când, iar omenirea a fost nevoită să își reconsidere prioritățile, să mediteze asupra modului de viață orientat spre consum, să-și amintească de valori pe care le-a crezut desuete și care au devenit peste noapte mai actuale ca oricând. Autorul urmărește desfășurarea evenimentelor pornind de la clubul select al statelor Europei occidentale, considerate un model de prosperitate și de democrație reală. Imaginile de paradis cu care ne obișnuise această parte a lumii s-au transformat treptat în coșmar, guvernele renumite pentru stilul lor permisiv de guvernare au devenit peste noapte restrictive și se întrec între ele în adoptarea unor măsuri de neimaginat doar cu puțin timp în urmă, iar lumea avea să constate ca multe dintre aceste măsuri au fost tardive sau ineficiente. Dușmanul nevăzut, un virus purtat peste toată planeta de nemaiîntâlnita noastră mobilitate avea să paralizeze economii și conștiințe, să genereze depresii și angoase. Măsurile preventive au sporit, a trecut de atunci un an, am câștigat unele bătălii, dar sfârșitul războiului este încă departe.
Pentru autor, dar și pentru noi a sosit momentul să ne punem întrebări în legătură cu ceea ce Mircea Gelu Buta numește vocația credinței. Credința nu oprește molima, dar ne învață cum să ne comportam în astfel de împrejurări. Ne oferă capacitatea de a da o altfel de interpretare istoriei, dincolo de bilanțul contabil al pierderilor materiale. Deloc întâmplător autorul „Vremurilor de molimă” vorbește în această carte despre serbările noastre spirituale, transformate în prilejuri de desfătare care nu mai au nimic comun cu sensul inițial al sărbătorii. Contextul actual, iată, ne avertizează autorul, ne oferă prilejul să revenim la adevărata semnificație a acestor momente esențiale ale creștinismului, menite tocmai să ne fie de ajutor în clipe de restriște. Acest prilej nu se oferă prea des, însă el este cu atât mai ușor ratat, atunci când ne lipsește profunzimea, când ne închipuim că superficialitatea la care îndeamnă consumerismul este aplicabilă oriunde, că vor exista soluții simple și rapide de revenire la trecut.
Iată morala recentei cărți semnate de Mircea Gelu Buta: trecutul nu va reveni niciodată, dar este foarte important cum pregătim viitorul prin ceea ce întreprindem în prezent.