Elena Mitrofan: Eu sunt martorul. Am fost acolo

 

În lumea contemporană în care ne aflăm, adesea tindem să contemplăm asupra întrebării: „Ce reprezintă cu adevărat un miracol?” Într-o eră a tehnologiilor, acest concept este predestinat adesea să-și piardă farmecul și adevăratul sens. Cu siguranță, miracolul nu este doar un simbol al forței divine; acesta poate fi tangibil, prinzând conturul unui edificiu cultural, cum ar fi un muzeu, locul în care trecutul și prezentul se împletesc într-un dans armonios. 

Așadar, totul a prins contur într-o zi de toamnă a anului curent, atunci când am străbătut labirintul trecutului, ilustrat prin Muzeul Național de Istorie a Moldovei din inima orașului Chișinău. Explorându-l vigilent, am aflat că muzeele sunt amprente lăsate de marii artiști care, de-a lungul secolelor, expun emoții, trăiri, evenimente și valori prin operele fascinante de artă ale căror povești rămân nemuritoare. Tot acest amalgam de cugetări îmi insuflă ideea că edificiile culturale ilustrează minunea omenirii, ce însumează eternitatea, rațiunea și evoluția. 

În lumina celor discutate, totuși, mă întreb: De ce a simțit omenirea nevoia de a construi astfel de clădiri monumentale? Oare dorința a fost de a concentra într-un spațiu unic trecutul, prezentul și viitorul, pentru a arăta evoluția constantă a societății? Sau, poate, muzeele sunt răspunsul unui neam la dorința de a conserva libertatea, de a celebra arta și de a reflecta rațiunea? Cert este că, de secole, ele oglindesc sacrificiul, munca și creația poporului român și basarabean de a nu înceta să caute nemurirea prin artă și cunoaștere. 

Prin urmare, scopul acestui reportaj este de a trezi cititorului sentimentul de admirație și respect pentru aceste bijuterii culturale, ilustrând de ce muzeele reprezintă mai mult decât simple colecții de obiecte. Astfel, vă invit să porniți alături de mine într-o introspecție prin această arhivă vie a  trecutului – un labirint al poveștilor, valorilor și minunilor umanității. 

 

Călătoria mea se începe la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, situat în centrul orașului, ce reprezintă un tezaur rar de cunoștințe despre istoria bogată a Moldovei. Pășind în curtea muzeului, am fost întâmpinată de impunătoarea clădire monumentală contemporană, cu etaj și parter, care își etalează fațada spre strada 31 August 1989. Pe măsură ce am urcat treptele și am intrat în holul principal, am simțit o aură solemnă a unui loc care conservă trecutul. 

Cea dintâi galerie pe care am cercetat-o este dedicată expoziției „ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE” și este alcătuită din șapte compartimente, extinse în toate sălile de la etaj, ocupând o suprafață de 1400 m.p. Cele mai mari săli de expunere sunt Sala Roșie, Sala de Bronz și Sala Albastră, toate trei fiind legate prin coridoare cu exponate deosebite. Discursul istoric susținut de aceste săli m-a condus pas cu pas prin milenii de evoluție, începând cu paleoliticul și până la finele deceniului al cincilea al secolului XX. Am rămas captivată de valoroasele izvoare istorice și de piesele semnificative din bronz și lut, care poartă o tăcere încărcată de semnificație, invitându-mă să descopăr începuturile firave ale civilizației. Pe parcursul vizitei acestei fascinante expoziții, am avut senzația că însuși timpul mi-a vorbit, obiectele de artă parcă îmi șopteau: „Eu sunt martorul. Am fost acolo.” 

 

În continuare, ce m-a fascinat extrem de mult la acest edificiu a fost expoziția permanentă ilustrată prin Diorama „Operația Iași-Chișinău”, care este o remarcabilă operă de artă ce reconstituie unul dintre cele mai dramatice și decisive momente din Al Doilea Război Mondial. În ochii mei, această reconstrucție memorabilă a prins viață din pricina detaliilor ce mi-au transpus ființa în mijlocul bătăliei crâncene; în acel moment, am retrăit fiecare strigăt disperat, agitația, fiecare frică și, nu în ultimul rând, speranța. 

 

Ulterior, după această experiență de a fi martor la un asemenea miracol istoric, unde trecutul devine palpabil, am avut ocazia să iau parte la un dialog foarte constructiv cu doamna Maria, un ghid cu un stagiu de peste 15 ani al acestei instituții culturale. Pe măsură ce discutam despre muzeu și despre rolul său în societate, am simțit că fiecare cuvânt rostit era încărcat de înțelepciune, iar poveștile despre trecut o fascinau în adevăratul sens.

„Ce face acest muzeu să fie un miracol în viziunea dumneavoastră?”, am întrebat-o, dornică  să aflu mai multe despre perspectivele unui ghid cu atâția ani de experiență în spate. Doamna Maria, pentru o clipă, a rămas tăcută, contemplând asupra unui răspuns cât mai potrivit. Apoi, alegându-și cuvintele potrivite, a început să vorbească. „Aș vrea dintâi să subliniez faptul că un miracol nu apare din senin. Este construit cu migală, pasiune și muncă. Muzeul Național de Istorie a fost deschis oficial în 1983, dar colecțiile sale datează din anii 1880. Așadar, farmecul acestui muzeu este că el reînvie trecutul. Acesta este miracolul: faptul că un muzeu poate aduna tot ce este mai prețios din trecut și transforma acele amintiri în ceva tangibil, ceva care te face să înțelegi mai bine cine ești și de ce ești aici. Poate că nu suntem conștienți de acest lucru în fiecare zi, dar toate artefactele expuse au o poveste care ne leagă de strămoșii noștri.” „Și ce v-a învățat pe dumneavoastră acest muzeu, după atâția ani?”, am întrebat-o, simțind că în această întrebare se ascunde un răspuns profund. „Muzeul mi-a arătat că nu există nimic mai puternic decât legătura dintre oameni și istoria lor. Ca ghid, nu doar că însușesc lucruri noi despre fiecare piesă expusă, dar și despre modul în care aceasta influențează percepția celor care o descoperă. La început, credeam că muzeul este doar un loc unde păstrăm artefacte, dar, pe măsură ce am împărtășit poveștile lor, am realizat că acesta este, de fapt, un loc al interacțiunii. Trecutul și prezentul se întâlnesc aici, iar oamenii – fie că sunt tineri sau bătrâni – aduc cu ei o parte din acea istorie pe care o redescoperă.” 

 

După discuția productivă cu doamna Maria, am conștientizat că fiecare piesă din muzeu era, de fapt, o lecție care ne învață despre evoluția continuă a omenirii și ne motivează să construim un viitor mai bun. Prin observarea artefactelor reale, am conștientizat cum generații întregi din neștiință au atins apogeul rațiunii, care a dus oamenii în această eră digitală. Aceasta este magia muzeului – nu doar o oglindă a ceea ce am fost, ci și o lumină care călăuzește pașii noștri spre viitor. 

Conchid acest reportaj prin a sublinia că Muzeul  Național de Istorie a Moldovei merită să fie apreciat ca un miracol, care s-a constituit cu mult sacrificiu de strămoșii noștri, dar a știut să se mențină actual. Străbătând expozițiile amețitoare, am simțit cum fiecare colț al muzeului relatează identitatea neamului nostru, plină de eforturi și realizări, o istorie care nu  doar că ne formează trecutul, dar ne modelează și prezentul. 

Prin acest reportaj, îmi doresc să vă reamintesc că muzeele nu sunt doar locuri de vizitat, ci experiențe unice ce scot în evidență sentimentele profunde pentru acest colțișor de rai. Ele sunt, într-adevăr, miracole tangibile, expresii ale umanității de a transcende timpul și de a crea conexiuni între generații. Într-un final, vă îndrum să ne bucurăm de ele, să le vizităm mai des și să le susținem, pentru că în ele se află cheia care ne definește ca popor și ne unește într-un tot întreg.

(Elena Mitrofan este elevă în clasa a XI-a LM, la Liceul Teoretic „Gaudeamus” din Chișinău, Republica Moldova, fiind coordonată de profesoara Mariana Calalb.)