Elena Udrea: Mi-aş dori foarte mult ca PDL să aibă un lider aşa cum a fost în 2001 şi cum este şi astăzi Traian Băsescu

Sursa: digi24.ro

Candidații la Convenția Națională a PDL au intrat în linie dreaptă. În câteva zile are loc întâlnirea care ar putea schimba destinul partidului. Invitată la postul Digi 24, emisiunea „Imparțial”, Elena Udrea a mărturisit cu ce idei și proiecte vine pentru conducerea democrat-liberalilor și a explicat de ce își dorește să fie liderul PDL.

A fost o campanie intensă, pentru că a trebuit, în foarte scurt timp, să vizitez toate filialele PDL din teritoriu. Am avut foarte multe discuții legate de viitorul partidului, dar și foarte multe întrebări, de exemplu cum a ajuns PDL ca după 10 ani în care a reușit să obțină cam toate victoriile posibile să fie în opoziție, să piardă două rânduri de alegeri și să nu pară că vede drumul pe care să revină spre guvernare”, a spus Elena Udrea.

Udrea a vorbit și despre eventualele nereguli de la Convenție:

„Faptul că se creează neîncredere față de modul în care sunt întocmite aceste liste nu face bine nimănui, nici măcar celui care ar dori să profite de o astfel de situație. Au fost câteva contestații care trebuiau să se judece astăzi și speranța mea este că nu se va întâmpla ceea ce deja am auzit că s-a cerut al comisie și anume să ne înțelegem. Adică să punem pe liste, acolo unde sunt contestații, și dintre susținătorii lui Udrea și dintre cei ai lui Blaga. Pare un compromis ce ne compromite”. Elena Udrea a spus că și moțiunea Monicăi Macovei are șanse. „Orice moțiune intrată în competiție are șansa ei și o să vedem în Convenție cât de susținută este fiecare”, a precizat fostul ministru al Dezvoltării și Turismului.

Întrebată dacă se simte un lider puternic, așa cum era Traian Băsescu în 2001, Elena Udrea a replicat:

Nici măcar Traian Băsescu în fustă nu mă simt. Mi-aș dori foarte mult ca PDL să aibă un lider așa cum a fost în 2001 și cum este și astăzi Traian Băsescu. Suntem în situația în care Partidul Democrat Liberal are de ales dintre cele trei oferte. Cred că pot oferi partidului liderul pe care îl cere, de care are nevoie, adică un lider energic, luptător, curajos. Dacă nu ești un politician luptător, nu te transformi acum. Rămân un om loial partidului și voi rămâne indiferent ce se va întâmpla cu PDL pe 23 martie și pe viitor. Chiar dacă rămân singurul om, eu rămân să îl reconstruiesc. Cine a vrut să plece a cam plecat”, a mai adăugat Elena Udrea.

Convenţia PDL va avea loc în 23 martie, iar pentru șefia PDL vor lupta actualul președinte Vasile Blaga, Elena Udrea și Monica Macovei.

Comentarii

22/03/13 09:05
Un cititor ...

Pai... chiar... de ce nu il lamuriti sa-si dea demisia si sa vina inapoi predeinte de partid la Dvs... ? Ar fi o solutie benefica pentru toata lumea... !!!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5