„Speranţa Reînviată” a păşit în anul 2013 (A.M.)

Eminescu sărbătorit la Josenii Bârgăului

„Speranţa Reînviată” a păşit în 2013

Joi, 17 ian. A.c., membrii Societăţii Culturale „Speranţa Reînviată” au avut prima reuniune din anul 2013, moment petrecut în locaţia „Muzeului comunei Josenii Bârgăului”.
Este adevărat că acest prilej de reîntâlnire a fost aşteptat cu nerăbdare pentru că tocmai locaţia ce ne-a găzduit a fost una dintre preocupările majore ale „Speranţei Reînviate” care la jumătatea acestui an împlineşte cinci ani de existenţă.
Cei ce alcătuiesc respectiva Societate, intelectuali pensionari din satele Văii Bârgaielor şi nu numai, au insistat pentru realizarea acestui Muzeu pentru că, fiecare dintre noi trebuie să aibă conştiinţa că venim de demult şi vom merge departe ştiind clar cine am fost şi unde vrem să ajungem.
Subiectul major al primei reuniuni din anul 2013 a fost accentuarea deosebitei importanţe a două date din ianuarie, date ce se constituie în piloni de mare rezistenţă pentru cultura şi istoria românilor.
A fost evocată personalitatea poetului nepereche, poetul naţional, poetul Luceafăr, marele şi inegalabilul Mihai Eminescu, dar şi ziua de 24 ianuarie când alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti după ce la 5 ianuarie 1859 fusese ales domn al Moldovei.
S-a insistat asupra strădaniilor pe care le-au depus cei ce au împlinit Mica Unire pentru ca „unirea personală” să fie recunoscută drept unire a celor două principate, România devenind de facto STAT la 1862. De asemenea, s-au punctat succint acţiunile legislative ale domnitorului ca şi asupra cauzelor ce au dus la abdicarea acestuia.
Pe cele două subiecte a opinat semnatarul acestor rânduri.
Despre Mihai Eminescu au mai avut intervenţii de ţinută Ioan Mânzat, Lucreţia Fonogea, Lenuţa Pleşca, Axâna Cottu, iar „formaţia” artistică constituită ad-hoc, cântat sub „bagheta” lui Leonida Ştefănescu, câteva din poeziile poetului Luceafăr, devenite cântece.
Şi-au adus „concursul”: Rodica Zaharia, Flori Chiuzan, Livia Mânzat, Lenuţa Ştefănescu, Livia Larcă.
Această primă reuniune, desfăşurată, cum spuneam, în sediul Muzeului comunei – instituţie aflată în curs de amenajare, au participat viceprimarul Alin Trişcă (profesor) şi Daniel Vlad (inginer), şeful Ocolului Silvic comunal, care şi-au exprimat plăcuta surpriză privind „conţinutul” Muzeului şi disponibilitatea ca acesta să devină cât mai repede unul aflat pe final de organizare.
Un moment frumos, cu conţinut ce adevereşte că „Speranţa Reînviată” trăieşte şi mai ales trăieşte frumos.
Adrian L. Mănarcă

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5