Epistole de altădată. Din corespondenţa lui Pompei Ştefănescu cu Vasile Dâncu

16 ianuarie 1983
Dragă Pompei!

Am primit felicitarea de Anul Nou. Ieri am primit două scrisori într-un plic. Îţi mulţumesc pentru toate. Îţi urez mulţi ani fericiţi! Ţie, soţiei şi copilului. Nu sunt supărat, nu am de ce fi. Îmi pare rău că viaţa îmi pune fel de fel de piedici şi nu pot trece pe la ferma ta prin Unirea.
Mă bucur de succesele tale în domeniul creşterii animalelor. La început credeam că-i o glumă. Îmi ziceam în gândul meu „că aşa înnebunesc domnii câteodată”. Acum văd că nu-i vorba de o „toană”, ci de ceva temeinic.
Tocmai asta îi trebuie acum patriei noastre – oameni care să iubească şi să crească animale. E o meserie nobilă. Cere mult mai multă inteligenţă decât electronica sau cibernetica. Medicina se învaţă în 18 ani dacă începem a număra din clasa I elementară. Ciobănia cere 20-25 ani de practică. Nu, nu glumesc. Pe vremuri nu ajungea nimeni baci la stână mai tânăr de 35 de ani. Ori ca să ajungi la asta trebuia început prin a fi strungaş, începând de la vârsta de 7-8 ani.
Avem aşa puţine animale fiindcă la grajdurile colhozurilor majoritatea îngrijitorilor sunt ţigani sau elemente declasate. Oameni care nu au iubit niciodată animalele.
Eu nu cresc tauri cam de prin ’77. Nu-mi convin preţurile. Un taur ca acel pe care l-ai crescut, după mine, merită o Dacie, nu câteva mii de lei. Uzina cea mai mediocră de produs automobile scoate cam unul într-un ceas. Dar cine poate face o fabrică de tauri? Cine-i capabil de o aşa minune?
Toată averea mea, la ora actuală, sunt două vaci şi trei oi. Vacile le folosesc şi la arat. Acum car cu ele gunoiul pe câmp. E o muncă care-mi place, o fac de la vârsta de 15 ani. Pe aici e zăpadă mare.
După cum ţi-am mai scris, Părinţii mi-au murit, tata în 1977, mama în 1981. Viorica s-a măritat în 1980. Vasile e acasă. A terminat Liceul Filologic din Năsăud în 1980. Şi el a făcut prima treaptă de liceu la „Electrotehnic” în Bistriţa.
Nu am fost în Năsăud la spectacolul dat de Cenaclul „Flacăra”. Mă deplasez rar de acasă. Pe măsură ce îmbătrânesc am tot mai mult de lucru. Doar seara îmi văd de hârtii. Aproape am pierdut legătura cu lumea. Nimeni nu-mi scrie în afară de Pompei Ştefănescu şi Paula Alexescu. M-am dus la fund, cum s-ar zice. Acum văd o altă faţă a lumii, cu totul diferită de cea din 1974. Primăvara şi toamna plantez pruni. Prin Bistriţa trec extrem de rar.
Acum citesc „Un veac de singurătate”. De 12 ani nu am avut timp pentru cartea asta. În anii ce vin trebuie să-mi construiesac un grajd bun. Cel pe care îl am datează din 1941. Dă semne de oboseală.
Cu sănătatea o duc bine. Sper să nu înghit nici măcar o tabletă în 1983. În mai viitor împlinesc 44. Au apărut câţiva peri albi la tâmple. Dar vorba poetului „bucuroşi le-om duce toate...”.
Bine ai făcut că ai cumpărat oi de Sibiu. Au lână mai multă şi mai de calitate decât ţurcana noastră. Şi mieii sunt mai graşi de la oi de Sibiu. Lapte dau ceva mai puţin ca oile de aici. Însă e compensat prin celelalte venituri. Eu am tuns de pe o singură oaie de Sibiu, prin 1979, 5 kilograme şi jumătate lână. Nu, nu-i greşeală, 5,1/2 kg. Era un exemplar rar. Nu am dus-o vara la stână şi nu am înţărcat mielul. Trăia prin grădină ca în pustietate.
Toate cele bune şi bucurii în creşterea oilor! Vom mai vorbi despre asta. Fiindcă văd că această problemă te preocupă serios. Nu-i o pasiune de o clipă cum greşit am crezut la început.
Vasile Dîncu