Drum bun, mama ţoalelor ! Încă un meşter popular pleacă spre Cer ! Aurica Brânduşe va înveli, de acum, îngerii cu ţoalele ei !

Câţi dintre tinerii de azi mai ştiu ce înseamnă ţolul ? Câţi dintre noi mai ştiu cu câtă trudă, amestecată în acelaşi timp cu sentimentul de dragoste şi nerăbdare, lucrau bunicile noastre la războiul de ţesut în lungile nopţi de iarnă, pentru a face ţoale călduroase pentru casă? Femeile se întreceau în arta ţesutului, iar modelele erau ţinute în secret, până în momentul în care, în ceas de sărbătoare casele erau împodobite şi aşteptau oaspeţi. Am fost şi eu de nenumărate ori în casa meşterului popular Aurica Brânduşe, membră a Academiei Artelor Tradiţionale de la Sibiu. Meşter popular adevărat, „din sânul poporului“, nu “creat” cu o pricepere moştenită din generaţie în generaţie, practicant al unei „arte“ inspirate exclusiv din valorile lumii rurale şi recunoscut ca atare, de către întreaga ţară, lelea Aurica Brânduşe a trecut azi pragul veşniciei, cu tot cu povestea ei cu şoalele, pentru a-I înveli şi pe îngeri.
Aurica Brânduşe se va întâlni cu soţul ei Traian, mereu alături de ea în această pasiune pentru podoabele casei ( ţoluri, coverture, păretare), pînă când a trecut la cele veşnice. Acum vor fi din nou împreună în eternitate.
Lelea Aurica a lui Paramon, dupa cum o stie lumea din Salva, sau Aurica Branduse, cum o ştia întreaga ţară, tesatoarea de renume, a colaborat cu cele mai importante instituţii de tradiţii din ţară, , de la Muzeul Judetean Bistrita, la Muzeul Astra Sibiu, Muzeul Taranului Roman, Muzeul Tarii Crisurilor Oradea si multe alte institutii . A promovat traditiile din zona Nasaudului in perioada cand lumea fugea de ele.
Lupta pentru promovarea artizanatului ţărănesc, fiind nemulţumită de kitsch-urile de pe piaţă. Era un „ţăran romån“ de profesie meşteşugar, a cărui imagine aducea cu cea încremenită într-un timp al muzeului. Ştia sa respecte portul popular vechi asa cum era in jurul anilor 1800,1900 si mai incoace. Era tare faloasa când arăta ţoalele ei întregii lumi, şi nu lipsea caierul de lâna cu fusu pentru demonstratii. Mereu i-am zis “Nu va lasati ca daca dumneavoastră care cunoasteti mestesugul si autenticul va lasati e bai mare”. Şi parcă faţa i se mai lumina. Oare de ce nu avem mai mare grijă de oamenii aceştia ?
Îmi amintesc cum m-a dus în toate camerele casei pentru a admira paturile frumos împodobite cu cuverturi şi pline cu perne cu „funduri în ceară” şi, bineînţeles, vestitele ţoluri. „Ţolul este mai călduros şi lâna îi mai sănătoasă. Eu le fac grele de 8 kg., ţoluri de clasa întâi. Le ţăs, apoi le duc la vâltoare de 3 metri late şi de 3 metri de lungi şi ajung la 2, atâta le poartă apa până le îngroşă şi îs de un umăr. Aşa se zice la noi, pentru că înainte mireasa mergea cu ţol la cununie, pe care stătea împreuna cu viitorul ei soţ în timpul slujbei” îmi spunea Aurica Brânduşe. Era foarte supărată că această tradiţie dispare. Lada de zestre a fost înlocuită cu mobilier modern, ţolurile, cu plapumele sintetice. Nevestele tinere sunt doamne, nu mai torc, nu mai ţes.
Poarta Auricăi Brânduşe era deschisă zilnic pentru zeci de turişti din ţară şi din străinătate care veneau să vadă minunile ce ies din mâinile vestitului meşter popular.Mereu îmi zâmbea, cu sufletul deschis, bucurându-se de fiecare dată când mergeam să văd ce a mai lucrat. Nu lipsea niciodata de la cel mai important targ din tara, de Sfânta Maria de la Sibiu din august, mereu însoţită de Lucia Todoran ( alt om drag mie), unde au pasit impreuna in Muzeul Astra Sibiu prin 1991 pentru prima dată.
Din Salva, de pe meleagurile descrise de Rebreanu şi Coşbuc în cărţile nemuririi, lelea Aurica pleacă cu povestea ei cu ţoalele în eternitate. Nu i-a moştenit nimeni pasiunea. Tradiţiile vor dispărea odată cu plecarea acestor oemeni spre Ceruri. A murit ultimul meşter ce facea clopurile de păun, acum ultima meşteriţă de ţoluri, o mai avcea doar pe ultima opincăreasă, floarea cosmi. Oare ce va mai urma ?
Drum bun în lumea străbunilor, Aurica Brânduşe!