Era gata să adorm…

Dacă mă scol foarte de dimineaţă, aşa cum sunt nevoit de câteva luni, spre a deschide porţile pentru muncitorii care-mi vin la lucru, după amiaza mă cuprinde în braţele lui Morfeu -un somn de vreo juma’ de ceas sau fie şi de ceas deplin. De obicei, somnul diurn mi-e dulce ca al pruncilor de un an-doi. Oricât de dulce, nu-mi place, fiindcă noaptea mă întorc pe toate „coastele” încât mă tem să nu se roadă cearşafurile.

Grijulie, soţia încearcă să-mi înlesnească somnul de zi şi face sonorul televizorului mai încet şi chiar la zero. „Lasă-l -zic- lasă-l tot aşa de tare, că aşa pot să adorm mai bine!”

Dacă eu, cu mintea limitată ce ni s-a dat, aş fi zidit fiinţa umană, o făceam să se bucure –probabil- de somn în liniştea perfectă. ..Aşa ar fi cel mai convenabil, dar cum Dumnezeu cel ce ştie dinainte desfăşurarea veacurilor, cunoaşte că liniştea desăvârşită se află numai în cimitire şi poate nici acolo absolută, a lăsat să ne simţim bine într-un pic de uşoară zvoană -ideal fiind un susur de ape în vad, zumzetul de albine al verii, adierea vântului prin făgetul codrului, mersul tărăgănat al morii care macină grăunţele… Ce bine adoarme morarul în cântecul de leagăn al morii sale! Şi dacă moara se opreşte cumva, îndată se trezeşte împresurat de griji. Nu mai e apă pe scoc? S-a tocit piatra? Nu mai sunt grăunţe? Ce-o fi?

Ce minunat e omul! Să te tot minunezi! Făptură de supremă şi superbă alcătuire, mai mult ca Universul incomnesurabil, cu înţelepciune dumnezeiască zidit! Avea dreptate Caragiale, daVinci şi atâţia alţii să se minuneze de făptura umană, de sufletul ce-o poartă majestuos.

Şi mi-ar fi fost dat oare prin minte să făuresc florile şi zăpada şi albinele şi zâmbetul şi curcubeele, ciupercile pădurii, izvoarele, păpădia, blândeţea mestecenilor, freamătul mării, Luna şi gingăşia rândunicii? Mare eşti Doamne! Măreţe sunt lucrurile tale toate, de la smeritul fir de iarbă la constelaţiile cereşti „şi nu sunt în grai cuvinte să spună măreţia lucrurilor tale. Toate cu înţelepciune nesfârşită le-ai făcut”, spre nemărginita noastră admiare şi slăvire.. Glorie Ţie, Fiule al lui Dumnezeu prin Care toate s-au făcut, cu sfat dumnezeiesc, dimpreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Sfântul şi de Viaţă dătătorul Duh în veci de veci!