Evenimentul medical al anului 2022: Gala Elitelor Medicale va avea loc la Bistrița, pe 20 mai

Centrul Cultural Dacia Bistriţa găzduieşte, vineri, 20 mai, începând cu ora 17.00, cea de-a VI-a ediţie a Galei Elitelor Medicale. Evenimentul este organizat de publicaţia „Ziar Medical”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, al Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud şi al mai multor parteneri din sectorul public şi privat.

          „Gala Elitelor medicale îşi propune să celebreze vârfurile medicinei româneşti, oferind premii celor mai valoroase personalităţi din instituţii medicale şi academice, de stat şi private.

          În cadrul manifestării, profesioniştii din mediul spitalicesc şi universitar vor avea oportunitatea de a socializa alături de specialişti din companii farmaceutice, experţi din administraţia publică şi reprezentanţi ai societăţii civile şi ai sectorului de business”, transmit organizatorii.    

Comentarii

18/05/22 12:41
Marius Nicolae Pop

Este foarte util si interesant sa aflam, ce se poate trata in mod profesionist in Bistrita si la standarde ridicate! Doar o precizare : Colegiul Medicilor Stomatologi, nu exista ? Sau, ne incadram in alta categorie ? Cu respect,Dr.MNPop

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5