Exclusivitate ! Şi ei au fost în clasa I ! Scriitorul Olimpiu Nuşfelean: Am schimbat gentuţa de grădinar, făcută din tablă viu colorată, cu ghiozdanul de carton maroniu

Judeţul a căpătat din nou culoare prin zâmbetul miilor de elevi care au animat străzile, fie ele în oraşe sau în cele mai izolate cătune. Cu flori în mână pentru doamna învăţătoare sau pentru doamna dirigintă, cu emoţii pentru noul an şcolar, cu mic cu mare, elevii au păşiu cu încredere în viitor spre clasa care va deveni a doua casă.

Dorim tuturor profesorilor şi elevilor un an şcolar plin de performanţe, iar cititorilor noştri le aducem în dar câteva din gândurile personalităţilor care ne vorbesc, în premieră, despre emoţiile primei zile de şcoală.

Cum o fi fost prima mea zi de şcolar? Nu mi-o prea amintesc. Poate, într-o zi, o să-mi ţâşnească din amintire clară, precum alte amintiri, dar, până acum, nu m-am prea gândit la ea. Am devenit şcolar şi gata! Nu precoce, dar dăruit firescului învăţării. Am mers la şcoală cu drag, preocupat în continuare însă şi de jocurile noastre, de mânji şi de viţei, de paza vitelor sau a pepenilor din locul nostru numit Bărc. Am schimbat gentuţa de grădinar, făcută din tablă viu colorată, cu ghiozdanul de carton maroniu, mirosind a nou, în care mi-am pus abecedarul şi caietele, penalul cu creion, radieră şi peniţă. Penarul, din lemn, încăpător, avea desenată pe capac o casă cu o cărăruşă şi era lăcuit. Îl mai păstrez. Fiecare pagină a abecedarului se deschidea ca o pajişte înflorită, în care înaintam îndrăzneţ şi mulţumit. Bunica a adus de undeva o tăbliţă de şcolar, poate de pe vremea tatei, a cumpărat şi nişte creioane specifice, dintr-un material moale, cu care exersam litere, cuvinte şi cifre, pe lângă ce scriam în caietul de caligrafie. Şcoala am început-o şi am continuat-o la Şieu-Sfântu, într-o sală de clasă mare, cu ferestre înalte, pline de flori, duse de noi sau de părinţi, cu planşe, cu socotitoarea înaltă cu bile roşii şi albastre (care încă mai există între obiectele unui prieten colecţionar), cu omul de ghips ce-şi arăta toată ziua măruntaiele. Nu m-a plăcut că noul (de început de şcoală sau de an şcolar) a prins miros de motorină, lichidul cu care era curăţată duşumeaua de scândură... Îmi amintesc o zi de toamnă, frumoasă, într-o după-masă. Mama şi bunica erau în grădină, cu poarta de la curte deschisă, şi meliţau cânepa adusă nu de mult de la Şieu, unde a fost pusă la topit. În timp ce ele îşi continuă lucrul, după ce m-au întrebat cum a fost la şcoală, mă văd confecţionându-mi nişte beţişoare, cerute de domnul învăţător, cu ajutorul cărora să învăţ şi eu să număr. Mă interesa mai mult confecţionarea lor – tata, deşi nu era tâmplar, avea tot felul de unelte de tâmplărie, care m-au însoţit şi mi-au fost de ajutor toată viaţa – mai mult decât ideea utilităţii lor. Ce să număr, deoarece cred că ştiam deja număra? Mă mai văd în dimineaţa zilei de Paşti mergând la biserică după pască. E o dimineaţă însorită dar încă friguroasă, mai ales pentru mine, îmbrăcat în cămaşă albă şi cu pantaloni scurţi, tot albi, călcaţi de mama cu fierul de călcat încălzit cu cărbuni. pe care voi învăţa şi eu să-l mânuiesc câţiva ani mai târziu, fără să murdăresc hainele cu funingine.... Mă întreabă o vecină, venind şi ea de la biserică, dacă nu mi-e frig şi eu spun că nu. Am fost un elev cuminte şi silitor, mi-a fost dragă şcoala, dar nu la modul absolut. Învăţam să citesc şi să scriu, dar şi să călăresc. Îmi plăceau şi orele de desen. Doream să fac şi altceva, şi aceasta a devenit o obişnuinţă, poate o atitudine pentru anii de şcoală ce au urmat... La venirea iernii, am făcut un ham pentru câine, să mă tragă cu sania. Era un ciobănesc alb, Burcuş, destul de solid... Cărţile primite ca premiu, nişte broşuri cu poveşti – poate le mai am pe undeva -, au fost cărămida pe care se va ridica viitoarea mea bibliotecă personală... În bibliotecă – şi între cărţi – am început să promovez clasele altei şcoli. Mă opresc, dar poveştile de acum ar putea începe.

...................................... Citiţi ediţia print !