Expo Bistriţa – Toamna Aurie – a dat start cumpărăturilor. Vezi ce poţi cumpăra !

Un eveniment care se află la o nouă ediţie pentru bistriţeni şi nu numai, Expo Bistriţa „Toamna Aurie”, vine cu o ofertă bogată pentru vizitatori şi cumpărători, putând fi achiziţionate produse de sezon: îmbrăcăminte, încălţăminte, produse naturiste, dulciuri, produse alimentare, artizanat, flori, pomi şi plante de grădină, într-o paletă largă şi difersificată.

          Expoziţia „Toamna Aurie”, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie B-N, în partaneriat consacrat cu Primăria Bistriţa, se află la a XXIX-a ediţie şi oferă, cu generozitate, de către cei 40 de expozanţi, societăţi şi mici artizani, producători şi comercianţi din întreaga ţară, bunuri de larg consum, sweet, Bio&Beauty, produse naturiste etc, plante, puieţi de grădină, artizanat şi produse tradiţionale şi de alimentaţie publică.

          Expo Bistriţa „Toamna Aurie” se desfăşoară în cortul din Piaţa Centrală şi în zona pietonală din faţa acestuia (Pietonal Liviu Rebreanu) din Bistriţa şi durează 5 zile, până duminică, 5 noiembrie.

          Dacă vreţi să vă  înnoiţi garderoba, să faceţi un cadou celor dragi, să vă faceţi momente de bucurie prin achiziţionarea de variate bunuri de larg consum, sunteţi aşteptaţi joi-sâmbătă, între orele 9.00-19.00 şi duminică, 5 noiembrie, între orele 9-14.00.

          Despre valoarea şi importanţa evenimentului pentru populaţie şi municipiul Bistriţa au vorbit, cu argumente şi motivaţii pertinente preşedintele CCI B-N – Vasile Bar, care a motivat necesitatea organizării unei astfel de manifestări pentru mediul de afaceri; viceprimarul Cristian Niculae, care a subliniat faptul că Bistriţa este un mediu prielnic pentru desfăşurarea acestor târguri; vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Vasile Puica, care a urat expozanţilor şi organizatorilor succese şi vânzări pe măsură, apreciind implicarea CCI B-N, şi subprefectul Ciprian Ceclan-Oprea, care a scos în evidenţă faptul că asemenea manifestări sunt în favoarea producătorilor, cât şi a consumatorilor din municipiu şi judeţ, felicitând organizatorii şi participanţii.

          Publicul este aşteptat pentru a-şi face cuvenitele aprovizionări şi înnoiri în garderobă.

Comentarii

13/11/17 19:33
Comentariu

Daca ai cu ce ...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5