F R A Ț I L OR ! … ȘI NOI AM FOST CA VOI … … ȘI VOI VEȚI FI CA NOI …

Fraza aceasta o țin minte de la o povestire a tatălui meu, care în timpul celui de-al doilea război mondial a fost folosit, alături de alți săteni, la construirea de fortificații necesare rezistenței trupelor germane și hortyste, prin care se încerca, oprirea ofensivei armatei române și sovietice prin teritoriul Ardealului cedat vremelnic Ungariei. Construirea unei fortificații s-a făcut în apropierea unui cimitir, pe poarta căruia, era o asemenea inscripție, inscripție pe care tata a purtat-o în minte toată viața.
Ca un arc peste timp, în fiecare toamnă sau primăvară, când în cimitir se săvârșește o slujbă religioasă specifică, la care participă mulțime de credincioși veniți cu flori și lumânări pentru a le așeza la mormintele celor trecuți „din lumea cu dor, în lumea fără dor”, peticile acestea de pământ, prind parcă viață, viață în care alături de cei vii sunt prezenți și cei trecuți în veșnicie.
Indiferent că „Luminația” a avut loc la 1 noiembrie sau la 3 noiembrie (după tradiția locului), la ea au participat, anul acesta, mulțime de credincioși, atât vârstnici cât și tineri, care au împodobit mormintele celor apropiați cu flori și lumânări, au spus o rugăciune, și-au făcut o sfântă cruce, și, poate cel mai important lucru, și-au amintit momente importante când erau împreună, pentru ca apoi, cei din morminte, să fie lăsați să-și doarmă somnul cel de veci.
În cimitirele satului Budești, au fost prezenți mulțime de credincioși, unii dintre ei, ascultând cu evlavie slujba religioasă oficiată de preotul paroh Șumandea Teodor și preot-profesor Stelian Tofană , ai cărui părinți și socrii își au locul de veci aici. În predica rostită cu această ocazie, părintele profesor a încercat să ne convingă de faptul că, cei trecuți dincolo, în veșnicie, ni-i putem imagina că se află într-o altă cameră, poate mai bună, însă, cameră în care putem pătrunde numai cu credință și evlavie, iar evenimentul numit în tradiție „Luminație”, ne poate oferi un asemenea prilej.
Anul acesta, parcă mai mult ca în alți ani, te-ai putut convinge de faptul că între vii și morți nu există un zid despărțitor, că viața oamenilor, dacă este guvernată de credință și iubire, poate avea multiple sensuri.

Prof. Rus Augustin

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5