Fără permis, un bărbat din Tureac s-a răstunat cu ATV-ul în şanţ! A fost transportat la spital

La data de 20 aprilie a.c., în urma verificărilor efectuate la un accident rutier, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autoturism neînmatriculat și vătămare corporală din culpă.

"Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că un bărbat de 37 de ani, din Tureac, în timp ce conducea un ATV neînmatriculat, pe care se mai afla o persoană, pe Valea Bicii din localitatea Tureac, a pierdut controlul și a ajuns în șanțul de scurgere a apelor pluviale. În urma accidentului, bărbatul de 37 de ani a fost rănit și transportat la spital.
Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest și i-au fost recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că nu deține permis pentru nicio categorie de autovehicule", informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, în vederea stabilirii cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

***
Conform art. 335 din Codul Penal, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la una la 5 ani.

Conform art.334 din Codul Penal, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat potrivit legii, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 3 ani sau amendă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5