Felicitări, mulți și fericiți ani Vasile Serețan, cu prilejul marilor evenimente aniversare ale sfârșitului de an și ale debutului în Noul An 2024: sărbătorirea zilei de naștere și a celei onomastice!

Suntem descendenți ai unei familii cu similitudini în evoluție și viață. Am făcut ochi la Suseni, un sat situat la poale de munte, într-o familie cu cinci frați, cu probleme, greutăți și necazuri multe. Elementul demografic a constituit răspunsul localnicilor la evenimentele vremii și totodată o dovadă a perenității și o garanție a dăinuirii peste veacuri a neamului nostru în această străveche parte românească de țară. Situația era similară în familiile unchiului Simion și unchiului Ioan, care au avut tot câte cinci copii, unchiului Vasile care a avut 6 copii, unchiului Flore care a avut cinci feciori și două fete.

La fel stăteau lucrurile și în familiile vecinilor noștri: Ilarion Buf, cu 6 descendenți printre care s-au numărat viitoare cadre tehnice și medicale valoroase, inclusiv un viitor deputat în organul legislativ suprem -inginerul Bufu Larion Ionel ( 01.02.1938 - 18.04.2015), Dănilă Mureșan, Leon Axente, Dumitru Gorea, Ștefan Galben, George Șold, Dumitru Zaharie, Maxim Zaharie, Simion Galben, George Tomoroga, Anchidim Bălan, Nicolae Bălan, Ioan Badiu, Simion Axente, Aurel Axente, Leon Albu, Nicolae Bozga, a fostului primar Valer Galben, care a avut 10 copii printre care s-au numărat mai multe viitoare cadre didactice prestigioase, inclusiv un viitor profesor universitar doctor în chimie Traian Galben. Aniversarea zilei sale de naștere și împlinirea unei frumoase vârste duce și la accederea sa în rândul seniorilor, noțiune care are două accepții. În accepția general optimistă înseamnă oameni cu o bogată experiență, înțelepții familiilor și societății, modele de viață și exemple demne de urmat a căror experiență trebuie valorificată, motiv pentru care necesită a fi ocrotiți și protejați.

Există și o accepție defetistă în care cei ajunși la vârsta senectuții sunt gratulați și desemmnați prin apelative deloc măgulitoare ca făcând parte din categoria “boșorogilor”, a “nesăbuiților expirați”, “relicvelor umane neproductive”, “povara familiilor și societății”, devoratoare hulpave a bugetului de asigurări sociale, a celui de pensii și sănătate, care tensionează climatul social prin cererile lor ce nu mai contenesc de măriri de pensii, ajutoare și indemnizații, de fonduri destinate îngrjirii sănătății fără să dea nimic bun pentru familie și societate. Nutrim speranța că va opera legea compesației și vom fi incluși doar în prima categorie. Am rămas orfani de tată de mici respectiv cu un an înainte să intru în clasa I. În cei cinci ani de război și ocupație străină, tata a fost concentrat și obligat de ocupanții viremelnici să muncească desculț, nemâncat, fără echipamente de protecție la un concaxor de piatră spartă din Stația C.F.R., iar eforturile sale prelungite, epuizante, i-au zduncinat sănătatea. În condițiile de insecuritate economică și socială a vremii nu a putut beneficia nici de asistență medicală și nici de medicamente, ceea ce a făcut ca starea sănătății sale să se deterioreze continuu. Neputând munci, a fost nevoit să-și întrăineze aproape pe nimic bruma de agoniseală de până atunci.

Rând pe rând și-a vândut caii, căruța, harnașamentele, iar la 46 de ani a decedat. Mama rămasă văduvă, fără surse permanente de venit, cu o droaie de copii, care de care mai pricăjiți și neajutorați de crescut, cu casa ce se zdruncina din temelii la fiecare adiere mai puternică de vânt a fost nevoită să facă eforturi supraomenești pentru a ne putea crește și a supraviețui din unica sa resursă ce-i mai rămăsese: propria sa muncă. Muncea greu, pe unde, când și cum putea, cu rezultate dintre cele mai modeste. Înainte ca Vasile să înceapă școala, am mai primit o nouă lovitură cruntă, am avut de înfruntat o situație și mai dificilă, mai îngrijorătoare și mai nefericită: a decedat și mama, răpusă de o boală necruțătoare la vârsta de 42 de ani. A reprezentat o lovitură groaznică comparabilă cu cea abătută asupra unui cuib de puișori în urma atacului unei păsări de pradă. Am devenit debusolați, îngroziți, descumpăniți ”copiii nimănui”, „copii fără copilărie” având ca preocupare capitală supraviețuirea. De aceea, nici unul nici celălalt nu râvnim acei ani și nici nu ne face mare plăcere să-i reamintim.

Toate proiectele educaționale și de dezvoltare personală au fost calate pe situația noastră specială nu pe dorințe, năzuințe, opțiuni, cum ar fi fost normal. Gicu, fratele mai mare, în încercarea de a ne ușura situația s-a angajat încă de la vârsta de 9 ani slugă la un sătean, ce nu avea copii, care l-a îndrăgit încă din primele zile întrucât era un băiat cuminte, ascultător și cu deprinderi practice, dar cu toate acestea pe la Sâncetru a constatat că s-a ales doar cu o simbrie simbolică: un gubuț, o cămășuță de cânepă și o pereche de opincuțe, care începuse să se uzeze, intuind că la sfârșitul anului va rămâne la fel de sărac cum a fost și era din totdeauna.

Cum laudele, aprecierile, promisiunile stăpânului nu-i țineau nici de cald, nici de foame, a decis să-l lase să-și vadă singur de gospodărie. Așa se face că la vârsta de 12 ani și câteva luni s-a angajat la fosta fabrică de cherestea din sat. Încadrarea s-a efectuat, pe răspunderea și cu aprobarea fostului director Deutsch, deși potrivit Codului Muncii, intrat în vigoare în 1950, anul angajării, minorii nu puteau fi încadraṭi în muncă decât la împlinirea vârstei de 16 ani !. (Au convenit, totuși, ca o perioadă, la eventuale controale pentru a nu avea neplăceri să se facă nevăzut printre stivele de cherestea din platz – n.n.).
După finalizarea învăṭământului gimnazial, a fost ajutat să urmeze Școala profesională de industrializare a lemnului de la Sighetu Marmaṭiei, apoi Școala de maiștri de la Curtea de Argeș, unde și-a impresionat colegii și profesorii prin ambiṭie, seriozitate și mai ales prin calitatea lucrărilor și proiectelor prezentate. Pe această bază a devenit vreme de 43 de ani unul dintre angajaṭii de bază ai unităṭii, cu atribuṭii și responsabilităṭi în urmărirea și realizarea unuia dintre cei mai importanṭi indicatori economici ai oricărui agent economic, cel al producṭiei marfă vândute și încasate. Activitatea sa a fost benefică nu numai pentru fabrică și colegi, dar s-a dovedit a fi salvatoare și pentru noi, fraṭii săi mai mici. A fost primit și angajat la vârsta de numai 13 ani și câteva luni și fratele său Nicolae (09.03.1943-21.02.2023), cu o evoluṭie similară, care a muncit în calitate de maistru în depozitul de bușteni peste 40 de ani.
De asemenea, pe perioada vacanṭelor, ne-a ajutat și pe ceilalṭi fraṭi încă din ciclul gimnazial să muncim și să ne facem rost de câṭiva bănuṭi necesari pentru manuale, rechizite și de ce mai aveam nevoie pentru școală. Nu întâmplător îl considerăm pe Gicu, frate și părinte la puterea a treia pentru că a crescut, îngrijit și educat pe cei trei copii ai lui, pe frații lui, pe Vasile Serețan, jandarmul campion de pe Valea Bârgăului și sora acestuia, Maria Serețan, în prezent studentă la Facultatea de Administrație Publică și Jurnalism, nepoții săi, (a căror părinți muncesc în străinătate – n.n.). Am răzbit datorită unității, solidarității, sprijinului reciproc și faptului că ne-a obișnuit cu ordinea, disciplina, buna rânduială, respectul față de semeni și normele instituite, care în “Țara Cătanelor Negre” cum mai este cunoscută “Țara Năsăudului” sunt subînțelese.
Toṭi din familie am îndrăgit uniforma militară. Tata, de profesie olar a fost lăsat la vatră cu gradul de sergent major. (Au prelevat cu siguranță calitățile lui ostășești, dar și faptul că a produs și lăsat vesela necesară nu numai pentru leatul său, dar și pentru alte câteva viitoare generații - n.n.), fratele Nicolae a venit și el de la Craiova, unde și-a satisfăcut serviciul militar obligatoriu, cu gradul de sergent, Gicu a făcut parte din corpul gradaṭilor. (În perioarda 5 decembrie 1959 - 27 ianuarie 1961, a fost încorporat și a efectuat stagiul militar într-un detașament de muncă din cadrul Direcṭiei Generale a Serviciului Muncii la Combinatul Siderurgic de la Călan, deși orice slujbaș de la Sfat de la Prund ori de la Comisariatul militar Bistriṭa, care l-au trimis acolo știau/trebuiau să știe că în calitate de întreṭinător de familie al fraṭilor mai mici era scutit de efectuarea serviciului militar. Autorul acestor rânduri a optat pe cariera militară considerând că a sluji țara și neamul e o datorie a fiecărui cetățean, mai ales într-o perioadă deosebit de tensionată, cum a fost cea produsă în urma intervenției trupelor statelor membre ale Tratatului de la Varșovia, cu excepția României și Albaniei, în Cehoslovacia pentru a opri reformele inițiate și desfășurate sub denumirea Primăvara de la Praga. Încă din primele zile ale intervenției și la Bistrița personalități marcante ale vieții politice din perioada interbelică, care au avut de suferit după 23.08.1944 pentru activitatea național-patriotică desfășurată și-au manifestat disponibilitatea de a servi țara, iar cu atât mai mult trebuia să facă acest lucru un tânăr ofițer. Odată cu aceste evenimente au fost reconsiderate și unele concepte politice. S-a statuat că: ” Forța orânduirii constă în unitatea de monolit a poporului în jurul forței politice”, iar în acest context sarcina principală a organelor cu atribuțiuni în domeniul apărării siguranței naționale constă în prevenirea infracțiunilor și altor fapte antisociale. Ca urmare a diversiunilor inițiate de cei care prin fals și minciună s-au căpătat la baierele puterii, după 22.12.1989 desfășurate cu o deosebită râvnă și asiduuitate cu largul concurs al televiziunii publice autoîntitulată “TVR-Liberă”, ce ajunsese principală oficină de dezinformare și propagandă am devenit “securist-terorist” cu consecințe defavorabile în plan personal și familial. De menționat e faptul că în întreaga viață n-am terorizat decât sapa și hârlețul, pe care le-am folosit și le folosesc și în prezent la grădină de câteva decenii pentru producerea și asigurarea necesarului de fructe și legume al familiei și eventual căruciorul ce-l trag uneori și acum după mine întrucât am constatat că la nevoie pot să mă proptesc, să nu cad și să fac probleme aparținătorilor ori celor din jur. Am fost disponibilizat, trecut în șomaj având dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei echivalentul a 4 Euro, din care jumătate reprezenta rata la apartamentul dobândit prin construire și cumpărare în baza unui împrumut contractat cu un deceniu și jumătate în urmă.

Toate acestea se întâmplau în condițiile în care copiii familiei, nelipsiți de pe lista participanților și laureaților olimpiadelor naționale, în prag de absolvire a învățământului liceal și admiterii în cel superior aveau foarte mare nevoie de sprijinul financiar al familiei. În pofida tratamentului insiduos de care am avut parte, simțul datoriei ne-a obligat să punem la dispoziția celor ce și-au asumat coordonarea activității după 22.12.2023 date și informații referitoare la: acțiuni vindicative îndreptate împotriva vieții, integrității corporale și avutului unor persoane cu funcții; acte și fapte de natură a prejudicia avutul public prin încheierea și derularea unor contracte comerciale cu parteneri lipsiți de bonitate, cu clauze dezavantajoase pentru partea română, stări de pericol și insecuritate din mari unități productive, despre asaltul distructiv început împotriva livezilor intensive și superintensive, a fondului forestier și a celui cinegetic.
E adevărat că problemele cu care ne-am confruntat în plan teritorial pălesc în fața celor petrecute în altă parte. Pe 23 decembrie 1989 a fost prezentat de Teodor Brateș, Victor Ionescu și George Marinescu, crainici ai TVR, drept terorist Dan Marin, un supersportiv, ce a făcut parte din “Generaţia de Aur” a handbalului masculin: campion mondial în 1974, bronz olimpic în 1972, aur la Campionatul Mondial de Tineret (1967) şi la Campionatul Mondial Universitar (1973).
După terminarea activităţii sportive, a fost încadrat în calitate de ofițer de contraspionaj, ce fusese agresat, lovit, mutilat, desfigurat, care resimte consecințele și în prezent. E notoriu și cazul celor 6 luptători din Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă de sub comanda Lt. col. Trosca Gheorghe, chemați în 23.12.1989 să apere sediul Ministerului Apărării, care au fost împușcați, corpurile lor fiind lăsate mai multe zile oprobiului public. În împrejurări aproape similare și-a pierdut viața fostul nostru concitadin Lt. Bucur Vasile Remus, fiul unui regretat coleg, care după absolvirea Colegiului Național Liviu Rebreanu Bistrița a devenit student la Academia Tehnică Militară, care chemat să apere sediul Ministerului Apărării, după ce a coborât din autobuz a fost împușcat mortal. Noi bistrițenii am avut marea șansă de a avea în persoana fostului comandant al unității bistrițene, regretatul colonel Gheorghe Mușuroia (1933-2010), fost profesor de matematică de liceu, un as al profesiei, unanim apreciat atât de către subordonați cât și lumea din afara sistemului pentru înțelepciunea cu care a gestionat situațiile și momentele critice, iar prin actele sale în care a dovedit multă iscusință, curaj și înțelepciune ne-a apărat să ajungem în situații necorespunzătoare.
Scuze Vasile pentru divagații, dar am considerat că niște concluzii ce s-ar putea desprinde sunt importante și actuale. La mulți ani, succes și sănătate tuturor !.