Felicitări ! Radu Afrim şi Dan Coman, laureaţii Premiilor UNITER. Bistriţenii au primit pe scena Teatrului Naţional Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru

Spectacolul "Inimă şi alte preparate din carne" de Dan Coman, regia, video şi universul sonor Radu Afrim, producţie a Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, a fost desemnat cel mai bun spectacol la cea de-a XXIX-a ediţie a Premiilor Galei UNITER, care a avut loc, luni seară, la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale din Bucureşti. Premiul i-a fost înmânat de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, managerului Naţionalului craiovean, Alexandru Boureanu.

Inimă și alte preparate din carne - a fost desemnat cel mai bun spectacolul al anului , astă noapte la Gala premiilor UNITER. Am făcut acest spectacol cu o trupă de olteni de care m'am atașat enorm (Teatrul Național Craiova). pot înțelege de ce Purcarete se simțea atât de bine acolo (chiar dacă generațiile de actori s'au schimbat, bucuria vieții și a jocului a rămas aceeași). Danke Dan Coman pt talentul cu care răspundeai mesajelor mele '' dane, mai dă-ne până mâine pls două monolage geniale. Dacă nu'ti vin, caută prin romanele tale, sigur ai''. Irina Moscu a făcut din decorul Casei cu suricate un spațiu ideal pt aceste povesti din timpurile triste ale izolării în casă (care par atât de îndepărtate și, totuși, apropiate). mulțumesc actorilor ca s' au lăsat filmați de mine prin mlaștinile de pe lângă Dunărea de la Corabia, la ora 5 dimineața pe la terase goale ( copilului unui cuplu în destrămare care trage după el un troler prin tot orașul, actorului care împinge un cărucior de supermarket plin cu hârtie igienica prin tot județul). Scăldatul între repetitii (adica pe la amiază) în Jiul încă fierbinte de septembrie a făcut muuult bine acestui spectacol. Sper sa'l vedeți . Cum îmi doresc sa vedeți și Orașul cu fete sărace, nu doar pentru minunata Diana Vieru care a luat premiul pentru cea mai bună actriță ( spectacolul e făcut la Iași, Diana e de peste Prut). În septembrie puteți vedea ambele spectacole la Chișinău, la festivalul care are loc la Teatrul National de acolo” a declarat Radu Afrim.

            Regizorul va fi prezent săptămâna aceasta la Bistriţa pentru a gândi un proiect de fond legat de teatrul bistriţean.

"Faptul că Juriul Galei UNITER 2021 a apreciat drept „cel mai bun spectacol” o producție a scriitorului Dan Coman și a regizorului Radu Afrim este un motiv de bucurie pentru noi toți.

Cei doi bistrițeni au reușit să aducă în atenția publicului un proiect cultural de mare valoare, iar rezultatul este cu atât mai remarcabil cu cât, în ultimul an și jumătate, spectacolele și manifestările artistice în general au traversat o perioadă nefastă din cauza restircțiilor impuse de pandemie.
Să pui Bistrița pe „harta culturii românești” nu e puțin lucru și cred că sunt în asentimentul tuturor bistițenilor atunci când le transmit felicitările noastre.
Le doresc mult succes și putere de muncă în continuare și îi asigur că vor avea în mine un real partener în materializarea proiectelor culturale de anvergură.", a spus primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc.
 

Actorul Marcel Iureş a fost recompensat cu premiul pentru întreaga activitate, iar „Prinţesa care sforăia”, de Mihai Ignat, a fost aleasă „cea mai bună piesă românească a anului”. Pentru a 29-a ediţie a galei premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Oana Cristea Grigorescu, Claudiu Groza şi Cristina Rusiecki.

Iată premiile:         

Debut

Diana Mititelu, pentru regia spectacolului „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya, Teatrul de Stat Constanţa – câştigător

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic

„Insomnia”, scenariul, documentarea şi regia Robert Bălan, Asociaţia Art No More, Bucureşti (Proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional) – câştigător

Cel mai bun spectacol de teatru TV / teleplay

„Shorts”, după Samuel Beckett, regia Zalán Zakariás, Teatrul „Tomcsa Sándor”, Odorheiu Secuiesc – câştigător

Premiul pentru critică de teatru

Miruna Runcan

Cea mai bună scenografie

Adrian Damian, pentru scenografia spectacolului „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău, Teatrul „Regina Maria” Oradea – câştigător

Cea mai bună actriţă în rol secundar

Diana Vieru pentru rolul Marusia din spectacolul „Oraşul cu fete sărace”, scenariu după nuvelele lui Radu Tudoran, regia, scenariul şi universul sonor Radu Afrim, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi – câştigător

Cel mai bun actor în rol secundar

Ion Rizea pentru rolul Bunica din spectacolul „Povestea acelor oameni care s-au adunat într-o seară în jurul unei mese”, textul şi regia Radu Iacoban, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara – câştigător

Cea mai bună actriţă în rol principal

Emőke Kató pentru rolul Eszter Nagy din spectacolul „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” de Cosmin Stănilă, regia Andrei Măjeri, Reactor de Creaţie şi Experiment, Cluj-Napoca – câştigător

Cel mai bun actor în rol principal

Răzvan Vicoveanu pentru rolul Ivan Alexandrovici Hlestakov din „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău, Teatrul „Regina Maria” Oradea – câştigător

Cea mai bună regie (Premiul „Lucian Pintilie”)

Carmen Lidia Vidu pentru spectacolul „Jurnal de România. 1989”, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti – câştigător

Cel mai bun spectacol

„Inimă şi alte preparate din carne”, de Dan Coman, regia, video şi universul sonor Radu Afrim, scenografia Irina Moscu, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova – câştigător

Senatul UNITER a acordat:

Premiu special: Scena Digitală – Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Premiu special: Teatrul Poesis, acordat actorului Emil Boroghină pentru proiectul realizat de Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova şi Teatrul Nottara din Bucureşti

Premiul Consiliul Britanic – Ana Maria Ursu a acceptat premiul oferit Teatrului Basca Timişoara pentru proiectul „Teatru accesibil tuturor” şi spectacolul „Fluturii sunt liberi”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5