Florin Simionca: De când sunt primar, este pentru prima dată când toate terenurile agricole sunt lucrate
Vară, vară, primăvară, toate plugurile ară… Ca niciodată în ultimii ani, toate terenurile agricole din Budacu de Jos au fost arate, însămânţate, ne spune primarul Florin Sandu Simionca. Fermieri mici şi mari, pe suprafeţe proprii sau arendate, nu au mai lăsat nicio palmă de pământ nelucrată, semn bun. Anii trecuţi, mulţi şi-au lăsat terenul pârloagă.
Ocupaţi cu agricultura, câţiva dintre proprietarii de suprafeţe nu au ajuns să-şi depună cererea pentru sprijinul acordat prin APIA. “Ne apropiem de termenul limită, 15 mai, astfel că cei care nu şi-au depus cerea pentru plata pe suprafaţă vin acum, iar noi trebuie să îi sprijinim”, precizează edilul comunei Budacu de Jos.
***
Pentru a înlesni accesul fermierilor către terenurile agricole, Primăria Budacu de Jos a accesat un proiect finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, măsura 125 a. Este vorba tocmai despre modernizarea infrastructurii rutiere agricole satele Budacu de Jos, Buduş, Jelna Simioneşti.
Proiectul în valoare de circa 1,5 milioane euro presupune lucrări de asflatare/tratamente bituminoase pe o lungime de 9,6 kilometri. Lucrările au fost executate de SC Frasinul SRL Anieş şi SC LDP SA, recepţia fiind programată pentru finele aceste luni.
“Poate şi faptul că aceste drumuri au fost asfaltate au determinat oamenii să-şi lucreze pământurile. (…) Dacă nu erau fonduri europene, o astfel de investiţie pe drumuri de hotar ar fi fost aproape imposibilă”, menţionează edilul localităţii.
***
Alte două proiecte cu finanţare europeană aşteaptă avizele de la Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 6 Nord-Vest Satu Mare. Şi să tot fie vreo trei luni de când se aşteaptă…
Autorităţile locale din Budacu de Jos au semnat contractul pentru lucrările de refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi de protecţie împotriva inundaţiilor. Proiectul finanţat prin PNDR, submăsura 125 c, în valoare de 1,5 milioane euro, va conduce la regularizarea a peste 8 kilometri de curs de apă, torenţi.
„Proiectarea a fost finalizată. Aşteptăm acel aviz de la Centrul din Satu Mare, pentru a putea lansa procedura de achiziţii publice pentru execuţia lucrărilor. Aceste lucrărio vor fi efectiate pe Dealul Jelnei până la vărsarea în pârâul Budac, pe Dealul Budacului, în Monariu”, explică Florin Simionca.
Tot într-un „aviz” stă şi lansarea licitaţiei pentru edificarea unui centru de informare turistică la Jelna, o investiţie de circa 120.000 euro, finanţată prin Măsura 313 - „Încurajarea activităţilor turistice”.
„După ce obţinem aprobarea, vom face licitaţie şi sper ca la sfârşitul anului să avem finalizată această construcţie. La parter, vom avea acest centru de informare turistică, iar la etaj vom amenaja două săli de grupă pentru grădiniţă”, menţionează primarul comunei.
***
Şi fondurile guvernamentale sunt aşteptate peste Dealul Budacului. Speranţe sunt, explică Florin Simionca, pentru că cele două investiţii realizate prin renumita Ordonanţă 7 (n.n. – OG 7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din mediul rural) sunt executate în pondere de peste 90%.
Pentru baza sportivă multifuncţională de la Jelna ar mai fi nevoie doar de vreo 50.000 lei, pentru instalaţia de nocturnă şi amenajări exterioare. Un alt proiect derulat din bani guvernamentali vizează realizarea aducţiunii de apă Budac/Buduş, aici fondurile necesare finalizării depăşind jumătate de milion de lei.
Citiţi şi:
- Infrastructura agricolă de acces din Budacu de Jos, modernizată cu fonduri europene
- Şapte drumuri agricole din Budacu de Jos, modernizate cu fonduri europene!
- Drumuri ca-n palmă, spre terenurile fermierilor din Budacu de Jos
- Lucrările de modernizare a şapte drumuri agricole din Budacu de Jos, în linie dreaptă
- Florin Sandu Simionca: Am pregătit un portofoliu de proiecte europene pentru exerciţiul financiar 2014-2020
Adaugă comentariu nou