Florin Vasile Şomlea: „DESPRE CUM A FOST”(Ed.EIKON, Cluj/Napoca,2009

Aflat într-una din zilele acestui sfârşit de vară la Bistriţa, i-am făcut o vizită d-lui Florin Vasile Şomlea, directorul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, mai ales că în perioada 1996 -2000, am fost colegi în cadrul Consiliului Judeţean, eu în calitate de consilier, iar domnia sa ca vicepreşedinte al Consiliuli Judeţean.

Nu m-am gândit niciodată că domnul Florin Vasile Şomlea ar cocheta cu cultura, mai ales că acest forum judeţean a fost condus de “specialişti” într-ale afacerilor culturale, fără intenţia de a jigni oarecum pe cineva. Am primit cu ocazia vizitei mele cartea domniei sale “Despre cum a fost”,pe care, odată ajuns acasă, n-am lăsat-o din mână până ce n-am terminat-o de citit şi am hotărât s-o cuprind în rândul viitorului meu volum “Cărţile prietenilor mei” întrucât m-a cucerit stilul şi metoda sa de lucru, considerând acest dialog un reportaj literar despre felul “…cum a fost”, mai ales că Sorin Mircea Botez reprezenta liberalismul în adevăratul sens al cuvântului. El reprezenta liberalul, aşa cum consideram eu că ar trebui să fie un lider liberal, pe lângă faptul că subiectul era un remarcabil intelectual, om politic liberal, deputat, ambasador şi ministru după 1989, fost deţinut politic şi o “persoană de o moralitate fără reproş”,cum ni-l caracterizează politologul şi omul politic liberal, Florin Vasile Şomlea în dialogul său inedit cu Sorin-Mircea Botez, un urmaş demn al vechilor liberali, care au marcat istoria României. Dar cine a fost Sorin-Mircea Botez?

Conform notei biografice cuprinse la începutul cărţii, Sorin-Mircea Botez s-a născut la Timişoara, dar « nu eram de origine bănăţeană,…tata se numea Dumitru şi era din Focşani »,mărturiseşte cel intervievat în dialogul său cu autorul, arătând la fel că mama sa « Virginia Botez, pe numele de fată Obreja, a fost de formaţie umanistă, absolventă a Conseratorului, cu un debut de succes în viaţa teatrală, ea renunţând la aceasta şi alegând « fericirea » matrimonială, copilul Sorin-Mircea având parte de o copilărie extrem de fericită, într-o casă superbă, dotată cu o grădină minunată, iubit şi cruţat de orice supărare şi de orice supărare de către părinţii mei şi de cei care intrau în relaţii cu familia noastră, iar peste şase ani am « căpătat » şi o surioară. După cum mărturiseşte Sorin-Mircea Botez: „Mulţi ar fi spus că nu am fost pregătit pentru ceea ce urma, pentru vicisitudinile cae au urmat, pentru toate chinurile cumplite la care am fost supus. Gândirea secolului nostru(al XX-lea-n.a.) ar fi trebuit să nu le poată concepe, dacă n-ar fi existat Dachau şi Auschwitz şi Lubianka şi toate...Ştiu şi eu, închisorile sovietice!”

Faţă de acest lucru, profesorul Botez susţine că „a fost firesc să fie aşa! Societatea românească se dezvoltase...într-o atmosferă de calm, de înţelepciune şi de patriotism real, începând cu anul 1840, când Filipescu a pus bazele primului nucleu liberal! Nu vreau să spun că numai liberalii au avut merite majore în această dezvoltare... pentru că advesarii politici ai liberalilor, conservatorii, erau tot nişte oameni animaţi de cele mai bune sentimente, care erau oameni, în general, de foarte bună calitate şi care doreau din toată inima binele naţiunii şi, evident, după aceea şi binele partidului şi binele lor, aşa după cum a exprimat în mod strălucit Ionel Brătianu când a spus: „Pe primul plan binele naţiunii, pe al doilea interesele partidului,de abia în al treilea rând interesele particulare!”,ceea ce pare o lozincă mincinoasă, dar nu a fost aşa, a fost o realitate!”.

În fine, dialogul dintre Florin-Vasile Şomlea şi prof.Sorin-Mircea Botez continuă în acelaşi ritm alert şi plin de interes, aflând lucruri inedite despre actul de la 23 august 1944 şi ieşirea Românâniei din război, despre perioada administraţiei antonesciene până la intrarea în politică în cadrul Partidului Naţional Liberal, având o activitate prodigioasă în rândul „tineretului colegial liberal”.

Este remarcabiă apoi participarea profesorului Botez „împotriva noii puteri comuniste”, după care a urmat „debarcarea” în mod ticălos în 30 decembrie 1947 a Majestăţii Sale Regele Mihai, care în opinia celor doi a fost o traumă naţională, aşa că „ne-am propus să trecem la acţiune şi am format organizaţia „Avram Iancu”, care la început a avut o activitate sporadică, făcând şi împăuţind manifeste, lumea fiind încântată când primea un manifest. Uneori se înregistrau şi cazuri hazlii,profesorul relatând un caz în care „o doamnă i-a arătat mamei manifestul scris de mine şi mama mi-a povestit despre el ca despre o mare speranţă. Asta a fost activitatea organizaţiei „Avram Iancu”!, după care a urmat firesc : „Arestarea şi condamnarea”, trăind „fenomenul „Reeducării”,lucru întâlnit şi în scrierile prietenului meu Teohar Mihadaş,trecut şi el la cele vejnice prea devreme, iar pentru „obrăznicia” lui de a nu se alătura noului regim a fost condamnat la douăzeci de ani de muncă silnică, timp în care a avut „Conflictul cu un deţinut comunist” pe care l-a şi bătut,devenind astfel un fel de erou al închisorii din Aiud, profesorul Botez Având şi o părere propie „Despre Lucreţiu Pătrăşcanu şi Ana Pauker”, trecând apoi prin „Calvarul închisorilor comuniste” şi „Eliberarea din penitenciar”, cartea lu Florin-Vasile Şomlea încheindu-se cu „Figuri Liberale întâlnite în închisoare”, dar nu cu fruntaşii liberali, aceştia fiind închişi la Sghet.

Superbă carte despre „Cum a fost”, care scoate în evidenţă caracteristicile unei perioade extrem de frământate din istoria României secolului al XX-lea , „marcată de nefastul experiment totalitar comunist”