“Fluturii sunt liberi” – un spectacol care n-are cum să nu-ţi placă

“Fluturii sunt liberi “, de Leonard Gersche, este o piesă de teatru ce s-a jucat cu succes pe Broadway având peste 1000 de reprezentaţii, iar după textul ei s-a făcut un film cu acelşi titlu, de asemnea de mare reuşită. Teatrul Naţiona Iaşi s-a gândit să pună această comedie, hit, în scenă şi a ajuns prin aceasta la Centrului Cultural Municipal din Bistriţa încântând şi binedispunând publicul bistriţean.

Povestea este una simplă şi emoţionantă. Don este un tânăr orb ce pleacă de sub protecţia sufocantă a mamei şi se îndrăgosteşte de vecina lui Jill o tânără frumoasă care vrea să ajungă vedetă, actriţă. Treburile se complică când apare mama băiatului în scenă şi ironizează, cu mult umor, viaţa de alfel superficială şi patetică ce o duce domnişoară divorţată la 19 ani fiind căsătorită timp de 6 zile, a şaptea “odihnindu-se”.

Răsturnarea de situaţie se petrece însă atunci când apare în peisaj un tânăr regizor extrem de “promiţător”, de care Jill pare a se fi ataşat. Ea se hotărăşte să-l părăsească pe Don şi să se mute la artist. Totul se termină însă cu bine, fata rămâne cu Don, după o discuţie gravă despre prejudecăţi şi asumarea responsabilităţii, iar mama îl lasă pe băiat să-şi trăiască viaţa sporindu-i astfel încrederea de sine.

Leonard Gersche a scris simplu şi foarte bine o comedie despre speranţă şi iubire. Limbajul folosit este unul modern, nepretenţios, dar curat, fără cuvinte vulgare. În piesă este o scenă, una dintre cele mai amuzante, în care se vorbeşte deschis despre concepţia autorului despre teatru, el ironizând deschis, prin vocea D-nei Baker, teatrul care astăzi prezintă realitatea aşa cum este. Teatrul trebuie să prezinte după el viaţa cosmetizată, “ şi rahatul face parte din viaţa reală, asta nu înseamnă că trebuie transformat în obiect artistic”.

Regia spectacolului a aparţinut lui Dumitru Năstruşnicu care a respectat cheia piesei şi a reuşit să creeze legături puternici emotive între actori.

Scenografia realizată de Rodica Arghir a fost realistică, ea reprezentând practic camera de apartament în care locuia Don, de asemenea locul unde s-a desfăşurat toată acţiunea.

În acest spectacol toţi actorii au făcut o treabă minunată. Theodor Ivan, Don, joacă un personaj pe care n-ai cum să nu-l îndrăgeşti. Simplu, modest, profund, optimist, care nu are nici un coplex pentru că este orb, singurul lui necaz este prejudecata oamenilor despre condiţia lui. El reprezintă speranţă şi puritate.

Silva Helena Schmidt, Jill, joacă o fată exuberantă, frumoasă, provocatoare, deschisă, ageră însă iresponsabilă, ce nu vrea nici un fel de implicări emoţionale adânci, o “retardată emoţional “ cum o numeşte Don, dar care spre final ia decizia corectă. Mihaela Werner, Doamna Baker, este de deaparte actriţa cea mai amuzantă din tot spectacolul. Joacă rolul unei mame sufocant de protectoare, transformându-se pentru prima jumătate a piesei într-un personaj aproape negativ, prin încăpăţânarea şi conservatorismul ei. Ea ştie însă să-şi susţină fiul în momentele grele şi să-i dea încredere în forţele proprii chiar dacă trebuie să renunţe la propriile convingeri.

Publicul a răsplătit specatacolul cu aplauze plecând acasă cu o stare de binedispoziţie şi optimism. Marea calitate a reprezentaţie şi a piesei este aceea că nu are cum să nu placă, ea are de toate pentru fiecare.

Gabriel Mihăese