Gabriela Bălan: Femeile adevărate sunt cele care au un drum în viaţă, care ajută şi pe alţii

Doris Moldovan: - Am onoarea şi bucuria de a aduce în faţa dumneavoastră pe doamna Gabriela Bălan, o doamnă foarte activă şi, cred eu, povestea dânsei ne va învăţa că determinarea şi hotărârea înseamnă foarte mult.

          Gabriela Bălan: - Vă mulţumesc pentru invitaţie, mă simt onorată, Întotdeauna am crezut că înaintea mea mai sunt foarte multe femei care merită admiraţia. Dacă am intrat înaintea lor, vă mulţumesc.

          D.M. – Pentru început, vă rog să ne spuneţi cine este Gabriela Bălan?

          G.B.: - Sunt o femeie oarecare, care a avut un vis. Mi-am dorit să am un laborator al meu şi am reuşit. Cred că oricine vrea să facă ceva în viaţă trebuie să facă ceva ce ştie, despre ceva ce a învăţat. Acest vis s-a împlinit. Mi-am dorit copii, am copii, mi-am dorit familie, am familie. Toate merg mai uşor sau mai greu. În tot acest timp  am învăţat ce înseamnă perseveverenţa, să fii la locul tău şi să nu fii lacom. Să ţii o afacere 20 de ani şi să fii premiat în top este un lucru extraordinar. Toată viaţa am simţit că dau un extemporal.

          D.M.. – Dumneavoastră, împreună cu familia, aveţi primul laborator de analize din Bistriţa, laboratoarele Optimus. Cum v-a venit ideea? Bănuiesc că aţi avut nevoie de curaj acum 20 de ani să deschideţi o asemenea afacere.

          G.B.: - În momentul că am hotărât să facem afacerea, eu nu aveam niciun ban, dar îmi doream, un bun prieten m-a împrumut cu 200 lei sau 2000 (cum erau banii în 1994). Am reuşit să fac un glasvand.  Tata mi-a făcut manual nişte mese de laborator şi eu am împrumutat aparatele de la colegi, de la Cluj. Aşa era atunci. Pe urmă, tot ce am încasat am reinvestit. Asta înseamnă să nu fii lacom. Ani de zile m-am tot gândit şi prin 1999 am cumpărat primul analizor. Toţi mă întrebam cum poate un aparat să facă atâtea analize, nu se poate, mă întrebau dacă avem cu ce lucra. Astăzi lumea s-a schimbat, situaţia este alta, acum competiţia este reală, în oraş şi nu numai, este cu totul altceva. A fost greu în acele vremuri, dar aşa era pe atunci.

          D.M.: – Cine a fost alături de dumneavoastră, cine v-a sprijinit?

          G.B.: - În primul rând ceea ceam citit într- o carte, nu vreau s-o denumesc. A fost prima carte m-a învăţat câteva lucruri. Ce înseamnă să fii om, să ai un vis, ce înseamnă să fii perseverent. Pe urmă familia şi primii mei angajaţi. De 20 de ani am angajaţi. De fapt, firma am făcut-o în 1994, de atunci am două persoane care lucrează alături de mine.

          D.M.. - Cum aţi reuşit să menţineţi personalul alături de dumneavoastră?

          G.B.: - Prin dragoste şi prin fidelizare.

          D.M.: - Este un business  care a venit în urma muncii pe care aţi desfăşurat-o iniţial şi în alte locuri, nu?

          G.B.: - Da, înainte am lucrat la Spitalul Judeţean, de la terminarea facultăţii. Acolo m-am format ca om, ca specialist, am toată stima pentru personalul de acolo. Acolo am lucrat din 1973 până în 2004, când am devenit bunică. Până în 2004 am muncit concomitent şi la Spitalul Judeţean şi la laborator. Când eşti tânăr, când îţi place ceva nu contează că mergi acasă la 10 sau la 12 seara. S-a întâmplat şi asta. Familia m-a înţeles. Fetele mele au crescut, erau studente. Ne-am descurcat. Tinerii din ziua de azi, copiii noştri îşi fac o carieră. Noi am avut serviciu. Este o mare diferenţă.  Trebuie să-ţi doreşti ca în domeniul tău să fii foarte bun.

          D.M. – Este nevoie de pasiune? Este important să avem visuri?

          G.B.: -  Da, nu se poate fără pasiune. Altfel, totul ţi se pare greu. Este important să avem vise care pot fi realizabile. Visele reale se pot împlini.

          D.M.: - Care ar fi reţete împlinirii unui vis.

          G.B.: - În momentul când îţi doreşti ceva te informezi, iar la un moment dat, având această informaţie, informaţia vine spre tine.

          D.M.: - În ultimul timp se pune foarte mult accent pe dezvoltarea personală. Credeţi că este important?

          G.B.: - Da, aşa cum v-am spus, eu sunt foarte aproape de şcoală, de învăţătură, de citit. Asta mă ajută în dezvoltarea personală şi a familiei. Am învăţat foarte multe lucruri, unele singură, altele le-am învăţat de la alţii. Am făcut multe cursuri, la Camera de Comerţ de exemplu. Învăţ limbi străine. Unele pe teme economice. Eu sunt chimist. Nu aveam nicio cunoştinţă economică, dar mă strădui. Învăţ nişte lucruri extraordinare, de la copiii mei, de la alţii. Nu trebuie să te încrâncenezi. Trebuie să laşi lucrurile să curgă.

          D.M.: - Am înţeles că aveţi doi copii. V-au urmat în carieră?

          G.B.: - Am două fete. Nu, din păcate nu. Cea mare este doctor oftalmolog, este în Franţa, iar cea mică este traducător, la Braşov. Nu le-am sfătuit să vină acasă. Cred că fiecare copil trebuie să-şi dezvolte personalitatea lui. De ce să vrem ca aceşti copii să trăiască o viaţa impusă de părinţi? Când vin copiii acasă, pentru mine este sărbătoare. De exemplu, în luna noiembrie, fiica cea mare a venit acasă cu băieţelul şi eu am spus că acum este Crăciunul, a fost pentru mine o mare sărbătoare.

          D.M.: - În 2004 aţi renunţat la serviciul de la Spitalul Judeţean pentru a fi bunică...

          G.B. – Da, fiica mea cea mare a născut un băieţel, Tudor, şi am considerat că trebuie să fiu foarte aproape. Un timp am fost foarte aproape şi pe urmă primeam telefon, seara: Mama, te rog frumos să vii dimineaţă la Cluj pentru că Tudor e răcit. Când au plecat în Franţa mi-am spus că de acolo nu pot să-mi spună că e răcit copilul. Dar tot mă duc...

          D.M.: - Sunteţi aproape de ei, vorbiţi?

          G.B.: - Da.

          D.M.: - Presupun că, având două fete, sunteţi şi un model pentru ele. Aţi fost un model?

          G.B.: - Asta ar trebui s-o spună ele.

          DF.M. – Modelul dumneavoastră cine a fost sau aţi avut modele?

          G.B.: -  Poate că da, însă nu aş putea să enumăr, pentru că primul model este, de obicei, mama, apoi învăţătoarele, cineva din anturaj. Eu cred că şi acum am modele, chiar mai tinere decât mine.

          D.M. – Este bine să avem, să ne alegem un model. Asta înseamnă că ne dorim să fim ca alţii?

          G.B.: - Nu, ne dorim să fim deschişi şi trebuie să fim foarte deschişi la orice se întâmplă. Eu nu pot să spun, vai de mine, am o vârstă la care nu îmi mai este necesar să învăţ şi să-mi iau o fustă neagră, dimpotrivă. A fi deschis înseamnă a citit, a învăţa, a înţelege pe cei din jur şi a nu blama.

          D.M.: - Dacă tot vorbeam despre blamare, se spune foarte mult şi foarte des că femeile nu susţin femeile. Sau femeile nu votează femeile. Ce părere aveţi?

          G.B.: - Nu, de ce să nu le susţin? Dimpotrivă, cum vorbeam şi înainte, eu am foarte multe femei pe care le admir şi le spun asta, pentru că sunt femei care au realizat ceva. De fapt, toate femeile sunt grozave, în afară de cele care îşi abandonează copiii. Nu au nicio scuză, nu vorbim despre ele. Femeile adevărate sunt cele care au un drum în viaţă, care ajută şi pe alţii.

          D.M.: - Cu toţii avem momente grele. Aţi trecut prin astfel de clipe dificile?

          G.B.: - Da.

          D.M.: - Şi cum le-aţi depăşit?

          G.B.: - De exemplu, „rezolvăm noi”. Asta am învăţat de la tatăl meu, eu eram copil. Dacă ceva nu mergea, tata venea şi zicea: „rezolvăm”. M-am trezit şi eu spunându-i şi nepoţelului meu, care plângea că i s-a stricat o maşinuţă: „rezolvăm”. Şi uitaţi ce uşor este. Am avut situaţii foarte, foarte grele cu copiii, cu mine, cu orice şi m-am gândit: rezolvăm.

          D.M.: - Gândirea pozitivă contează?

          G.B.: - Da. De ce să spunem în fiecare zi „îmi este foarte greu”. Da, îmi este foarte greu, dar poate la alţii le este şi mai greu. Poate că trebuie să ne gândim şi la rezolvare.

          D.M. – Credeţi că este important pentru o femeie să fie şi aranjată, cochetă?

          G.B. – De ce nu. Este o ideea că o femeie trebuie să fie foarte naturală. Te ajuţi tu pe tine să fii foarte naturală, prin atitudine. Eu am umblat mult prin prisma faptului că am avut rude în străinătate. Am fost în mai multe ţări, în mai multe locuri şi am văzut că lumea este altfel colorată, are o altă atitudine, mai există şi zâmbet pe buze. Eu mă uit adeseori la lumea pe lângă care trec, în România, şi ce văd? În marea majoritate, feţe palide, şterse, obosite, disperate. Şi foarte rar te întâlneşti cu o femeie şi o vezi că zâmbeşte. Asta o mai văd şi la apropierea mea de alte persoane. Dacă o persoană intră la mine în încăpere, în casă şi îmi zâmbeşte, simt că mă pot apropia. Sunt femei înschise şi te gândeşti cum să le abordezi. Până la urmă, toată lumea are un fond bun.

          D.M.: -  Credeţi că este vorba de mentalitate sau credeţi că ceilalţi, de dincolo, nu au probleme?

          G.B.: - Ba da, au, dar poate că, de atâţia ani, trăiesc un pic mai uşor. În primii ani când s-a dat drumul la informaţii, ştiţi care a fost regretul meu? Că n-am găsit acele cărţi mai demult ca să le citesc. De ce nu am avut un internet, de ce nu am avut deschidere spre lume? Poate că nu-i târziu. Şi acum eu cumpăr cărţi pe care le voi citi când am timp. Încă nu am, dar tot citesc.

          D.M.: - Asta înseamnă că sunteţi foarte activă?

          G.B.: - Sunt foarte activă şi, de ce să nu recunosc, că uneori mai şi obosesc. Şi atunci, chiar dacă  sunt purtată dintr-un loc în altul, nici nu mai ştiu unde să mă grăbesc,  tot iubesc florile, eu iubesc munţii, eu iubesc apele, fac poez. Dacă găsesc o gâză eu o pozez că îmi place.

          D.M.: - Cum arată o zi din viaţa dumneavoastră?

          G.B.: - Nu arată uniform o zi din viaţa mea, se împarte între a fi gospodină – asta mai puţin – munca la laborator, care nu ştiu niciodată când începe şi când se termină, şi seara citesc, mă mai uit la televizor, puţin la ştiri. Îmi place să ascult ştirile, nu-mi plac comentariile. Nu vreau să aud comentarii, prefer să am o informaţie corectă. Chiar dacă eu cu mine sunt subiectivă, până la urmă se alege, dar nu-mi place atâta comentariu despre o temă sau alta. În plus, mai sunt lucruri pe care nici nu mă interesează să le văd. Vara stau până târziu, târziu afară, între florile mele.

          D.M.: - Staţi la casă?

          G.B.: - Da. Eu aveam 60 de ani când noi ne-am făcut o casă şi toată lumea ne întreba de ce, dacă copiii nu vă sunt aici. Şi noi am răspuns: pentru noi. Şi sunt atât de fericită când pot să stau şi mă bucur de fiecare ghiocel, de fiecare trandafir. Este o altă bucurie şi o altă viaţă.

          D.M.: - Este important să ne iubim pe noi înşine?

          G.B: - Da, dar ce ce m-aş urî? Trebuie să învăţăm, şi dacă ne acomodăm cu noi, aşa cum suntem, este foarte bine.

          D.M.: - Ce înseamnă o femeie de succes pentru dumneavoastră?

          G.B.: - O femeie care dăruieşte şi altora din ceea ce poate să facă.

          D.M.: - Dar o femeie europeană?

          G.B.: - Este o femeie, după părerea mea, cu mintea deschisă, care vrea să înveţe, care vrea să vadă şi care dăruieşte, dacă are ce.

          D.M.: - Ce transmiteţi bistriţencelor?

          G.B.: - În primul rând să aibă încredere în ele. Nu neapărat viaţa noastră se compune din  lucruri triste. Da, trecem prin ele, dar ni le asumăm. Ne asumăm greşelile, ne asumăm uneori şi greşelile altora. Nu este neapărat nevoie să criticăm. Ne gândim oare de ce a făcut ce a făcut?

          D.M.: - Este important să ţinem cont de gura lumii?

          G.B.: - Şi da, şi nu. Nu este prioritar. Eu fac un lucru pentru că vreau să-l fac, pentru că îmi cade bine mie, familiei mele, celor apropiaţi şi, poate, lumea nu ştie de ce fac nişte lucruri. Şi ce am eu cu lumea? Mă încadrez în societate, dar nu înseamnă că societatea îmi dă mie palme, nici eu nu dau. Dacă vă iubiţi pe dumneavoastră, gura lumii este secundară.

          D.M.: - Credeţi că ţinem prea mult cont de aşa ceva, în societatea românească?

          G.B.: - Da, în mentalitatea actuală. În primul rând, eu sunt aici, sunt un om la care trebuie să-i fie bine, trebuie să fac bine în jur, dar poate cei din jur nu ştiu de ce eu fac anumite acţiuni, însă eu ştiu şi asta este cel mai important.

          D.M.: - Ce planuri aveţi pe viitor, într-un viitor apropiat?

          G.B.: - În viitorul apropiat, laboratorul este pe primul plan, alături de familie şi voi naveta în continuare în Franţa, ca să-mi cresc şi nepoţica, care s-a născut acum două luni.

          D.M.: - Sunteţi optimistă, sunteţi un om frumos. Mă bucură că v-am cunoscut şi că aţi acceptat invitaţia noastră, pentru că sunteţi o prezenţă discretă.

          G.B.: - Unii mă văd la Topul firmelor anual. Poate sunt puţini oameni, dar pentru mine contează.  Sunt nişte oameni importanţi, pe care am ajuns să-i cunosc, să ne salutăm, să discutăm. Am ocazia să mulţumesc celor care ne-au sprijinit. Este foarte important să mulţumim, în fiecare zi, cu glas sau în gând.