Gânduri spre Ungaria creştină şi neapărat MARE

Este evident că Noua Constituţie a Ungariei, care a stârnit atâtea discuţii în lumea politică, a fost „temeinic gândită”, astfel încât Guvernul să poată susţine că textul constituţiei simbolizează „renaşterea” naţiunii maghiare şi respinge toate criticile aduse de societatea civilă, spunând că discuţiile pe baza „legii fundamentale” au fost deschise în urmă cu un an, însă, aproape ca peste tot, opoziţia este vinovată pentru că a boicotat procesul de dialog social.

Posibil, numai că cei aflaţi la putere în Ungaria, în special Fidesz-ul care este, în esenţă, partidul lui Viktor Orban, secondat de Jobikkul de extremă dreapta, simt că au majoritatea necesară pentru a „zburda” legislativ „voturile” interesate ale celor ce au căpătat cetăţenia maghiară în ţările în care vieţuiesc acum, aducând liniştea numerică a unui Guvern ce sfidează şi Uniunea Europeană şi Comisia Europeană şi chiar SUA.

Singura ţară care zace mâlc, prefăcându-se că nu a „observat” mai nimic fiind Rusia, cea care, dintotdeauna, a fost partenerul şi susţinătorul prietenului ungur, care cel mai adesea, a cântat în strună marelui prieten de pe Volga. În esenţă, aproape că putem zice că „sângele apă nu se face”, iar dacă forţăm doar puţin nota găsim şi Ungaria şi Rusia creştinate simultan, adică acum 1000 de ani, şi una şi alta sunt fost „coloane” de susţinere a imperiilor şi una şi alta având pofte nebune ce au vizat Transilvania cu solul şi subsolul său, ambele au devenit „ţări socialiste”, Ungaria ieşind din acest statut mai ales după ce „opinca românească”, inclusiv a transilvănenilor, a poposit spre profundă aducere aminte pe Parlamentul de la Budapesta. Să mai adăugăm că marele semn al creştinismului ungar, al celor din vârful piramidei politice mai ales este „Sfânta Coroană” şi abia apoi sfinţenia şi religia în sine, asta însemnând mai înainte de orice Ungaria Mare, după care plânge şi acum câte un Horty actual, ba după Ardeal, ba împotriva Trianonului. Iată, în esenţă, cam care sunt ţintele Noii Constituţii Ungare care tinde să bage zâzanie între ţările Europei Unite. Adică, este simplu. Dacă toţi trag într-o direcţie de ce tocmai cel ce urmează să aibă preşedinţia UE peste ceva timp să nu tragă într-o altă direcţie?

Şi apropo, oare de ce noua şi creştina constituţie din ţara vecină nu recunoaşte islamul? Nici budismul, nici hinduismul, nici alte 300 de denominaţiuni, printre care şi câteva ordine catolice. Apropo, oare cum stau ungurii cu iubirea de aproapele?

Despre „relaţia” mai specială a Ungariei cu Rusia, fostul ambasador american în Budapesta a comunicat jurnaliştilor ziarului maghiar Nepszabadsag despre posibilitatea izolării Ungariei la nivel internaţional şi chiar excluderii acesteia din Uniunea Europeană.

„Uniunea Europeană şi Comisia Europeană sunt îngrijorate de ceea ce se întâmplă în Ungaria. Fondul Monetar Internaţional nu aprobă ceea ce se întâmplă, cu atât mai mult Guvernul SUA”, a declarat Mark Palmer, ambasador SUAS în Budapesta în perioada 1986-1990.

„Segregarea în Ungaria nu este un pericol aparent, ci o realitate. Dacă Ungaria vrea să devină din nou dependentă de Rusia, atunci ea merge pe o cale corectă… Acum devine tot mai probabilă excluderea Ungariei din U.E.”, a adăugat Palmer.

Vocile internaţionale care blamează conţinutul nedemocratic al Noii Constituţii a Ungariei par a determina câţiva paşi în marşarier „ai coriferilor” de la Budapesta, dar dacă, după 1000 de ani, ei se închină tot la „Sfânta Coroană” este greu de imaginat să revizuiască pe fond constituţia ce a provocat atâtea discuţii.

România, ciudat de detaşată atunci când e vorba de poziţii ferme, trebuie să înţeleagă că fermitatea şi verticalitatea sunt trăsături de caracter pentru orice naţiune, mai ales că pe tărâmurile noastre mioritice patriotismul şi poziţia tranşantă a făcut ca în 22 de ani, principalul partid de guvernământ, prezent în toate guvernele să fie… UDMR-ul.

Un subiect asupra căruia voi încerca să vă solicit din nou atenţia, stimaţi cititori, este cel legat de eternul şi mereu actualul, pentru vecinii noştri, TRIANONUL.

În niciun caz nu este neapărat necesar să reiterăm faptul că extremismul ungar este printre cei mai „buni profesori” în materie de extremism, cel puţin în Europa. Un subiect lămuritor este ascensiunea UDMR-ului pe tărâmurile noastre în vreme ce Uniunea Vatra Românească a fost acuzată şi terfelită până-n pânzele albe, partidele româneşti procedând ca struţul atunci când trebuia vorbit răspicat despre patriotism şi românism. Dar să revenim la Trianon.

Una dintre cele mai ascultate şi apreciate personalităţi din Ungaria este, fără îndoială, Sandor Kopatsy, doctor în ştiinţe economice. Decorat, cu ceva vreme în urmă, cu distincţia „Crucea medie a Ordinului de Merit al Republicii Ungare”, Sandor Kopatsy a conturat câteva comentarii analizând mai multe aspecte ale situaţiei economice şi politice din Ungaria şi Europa. Printre aceste reflecţii, personalitatea ungară face referire şi la Tratatul de Pace de la Trianon, lucru care ne vizează direct şi pe noi, românii.

Cât priveşte Tratatul de Pace de la Trianon şi despre urmările lui, Sandor Kopatsy apreciază că: „Ungariei i-a fost mult mai bine decât dacă ar fi existat în continuare Regatul Maghiar istoric. Trianonul a împărţit mai mult dreptate decât nedreptăţi. Populaţia care trăieşte pe actualul teritoriu al Ungariei o duce mai bine decât dacă toată ţara istorică ar fi a noastră”.

Iată că, prin afirmaţiile sale, Sandor Kopatsy deschide, de fapt, un subiect sensibil, o polemică greu de stins dintre istorici şi extremiştii maghiari dornici de expansiune teritorială. Şi pentru a veni în favoarea adevărului istoric, trebuie să amintesc câteva aspecte prin care Tratatul de la Trianon este de necontestat. Nu cred că cineva poate să susţină faptul că, din primul Război Mondial, Ungaria nu a ieşit foarte „şifonată”, având „calitatea” de înfrânt, dintr-un conflict cu 20 de state din Europa şi din lume. Tratatul de la Trianon, ca un eveniment firesc, urmare a acestei situaţii. De fapt, aceasta nu este un simplu tratat între Ungaria şi ţările vecine, aşa cum susţin extremiştii maghiari, ci între Ungaria şi restul lumii. Întocmit de o comisie internaţională, tratatul conţine un preambul şi 14 părţi, conţinând 364 de articole şi a fost semnat de 36 de plenipotenţiari în numele a 23 de state, 11 europene şi 12 din afara ei. Pe lângă statele beligerante din tabăra Antantei, printre care şi România, din Europa au mai semnat şi cele trei state formate în acea perioadă: Polonia, Cehoslovacia şi Regatul sârbo-croato-sloven (viitoarea Iugoslavie). Ţările din afara Europei semnatare ale Tratatului, au fost SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Uniunea Sud-Africană, India, Japonia, China, Cuba, Nicaragua, Panama şi Thailanda (fost Siam). Din punct de vedere al frontierei Ungariei cu ţările vecine, asta însemnând Austria, Regatul sârbo-croato-sloven, Cehoslovacia şi România, documentul cuprinde 164 de pagini.

Referitor la graniţa dintre Ungaria şi România, aceasta a fost consemnată prin articolul 27 din Tratat şi trasată pe teren de o comisie mixtă. Aşadar, extremiştii din Ungaria şi din zonele europene unde comunităţile de maghiari sunt majoritare, degeaba încearcă prin acţiunile lor să conteste credibilitatea şi chiar legalitatea acestui document istoric. Mai mult, la 10 februarie 1947, după cel de-al doilea Război Mondial, prin semnarea Tratatului de Pace de la Paris, s-au restabilit clauzele teritoriale ale Tratatului de la Trianon, reconfirmându-le prin consens internaţional. La Paris s-a hotărât, printre altele, şi retrocedarea Ardealului de Nord României.

Deci, contestarea Tratatului de la Trianon ar constitui şi o contestare a Tratatului de Pace de la Paris, ceea ce este inadmisibil.

Revenind în actualitate, dar legat de toate cele amintite, susţinerea din partea unor politicieni de origine maghiară, a autonomiei „Ţinutului Secuiesc” este doar o pornire ireală vizavi de adevărul istoric, o propagandă menită să tulbure buna convieţuire dintre românii şi maghiarii ce locuiesc în Ardealul românesc.

Revenind, în final, la Noua Constituţie a Ungariei şi înainte de a mă referi la tendinţa ei , profund creştinească, aş zice „ce ţine nu-ţi place, altuia nu-i face”, apoi să nu crezi sau credeţi că Dumnezeu îi ocroteşte doar pe unguri şi pe ceilalţi ţine cu orice preţ să-i năpăstuiască.

1000 de ani diferenţă se recuperează greu în educaţie, dar cu ambiţie şi dorinţă sinceră nimic nu-i imposibil.

Noi, românii, închinători în dreapta credinţă ne rugăm zicând „Dă-ne Doamne mintea cea de pe urmă”.

Adrian L. Mănarcă