Gelu Vlașin: Mi-am dat demisia din funcția de vicepreședinte al Federației Asociațiilor de Români din Spania - FEDROM

Începând cu data de 09 noiembrie 2014 mi-am dat demisia din funcția de vicepreședinte al Federației Asociațiilor de Români din Spania - FEDROM. Consider că după 10 ani dedicați acestui proiect asociativ a venit vremea să mă retrag ținând cont și de faptul că din păcate nu mă mai pot identifica în ultima vreme cu direcția înspre care se îndreaptă federația și nici cu forma de coordonare care se aplică în acest moment. Am fost unul dintre membri fondatori ai Fedrom, am fost purtătorul de cuvânt și responsabilul de imagine și comunicare al Fedrom pe vremea când federația era compusă doar din 4 asociații, pe vremea când nu exista sediu și nici finanțări pentru proiecte. Am fost cel care a propus ca numele federației să fie Fedrom, am fost cel care a creat prima pagină a federației, pagină care a făcut ca într-un interval relativ scurt de timp Fedrom să se facă remarcat, cunoscut, atât în Spania cât și în
România. Am fost cel care a organizat delegațiile Fedrom care s-au deplasat în România pentru participarea la diverse reuniuni și întâlniri la înalt nivel. Oameni care erau necunoscuți au devenit dintr-o dată puncte de reper, referințe pentru relația cu instituțiile românești și spaniole.

Am fost cel care a promovat ideea că prin cultură, prin evenimente culturale de calitate se pot transmite mesaje puternice comunității românești, am fost cel care a organizat numeroase activități culturale promovând imaginea federației. Am crezut sincer că prin aglutinarea asociativă putem deveni o forță în relația cu autoritățile românești și spaniole, că uniți am putea să sprijinim asociațiile mai mici să se dezvolte, să devină puternice. Însă am ajuns acum să spun cu regret că orice formă de aglutinare asociativă, federalizare, nu și-a respectat și nu își respectă principiile pentru care a fost constituită, că aceste forme structurale pe care le-am cunoscut din interior s-au transformat în forme fără fond, că asociațiile care au aderat sunt doar simple nume pe o bucată de hârtie fără să poată beneficia în mod concret de vreun sprijin efectiv, că sunt folosite doar pentru statistici și
justificări numerice. Sigur însă că majoritatea asociațiilor sunt fragile, sunt structuri minimale constituite cu scopuri mărețe dar cu realizări care trec aproape neobservate cu câteva mici excepții. Asta pentru că este foarte dificil de obținut finanțări, pentru că nu există specialiști în proiecte, pentru că majoritatea asociațiilor nu au posibilitatea unui sediu, pentru că majoritatea asociațiilor se chinuie pur și simplu să supraviețuiască prin activitățile voluntarilor și prin acțiunile de mecenat ale celor care încă mai cred în miracole. Dar există și câteva zeci de asociații românești care prin activitățile desfășurate, prin acțiunile întreprinse, prin expertiza membrilor și prin modul de promovare au reușit să devină puncte de reper, au reușit să se facă remarcate și cunoscute în întreaga comunitate românească din Spania. Și vă rog să mă credeți că nu au avut nevoie de niciun fel de
apartenență la o structură asociativă, federativă, etc. Pentru că structurile federative românești existente acum în Spania nu sunt nici pe departe ceea ce ar trebui să fie: o platformă pusă la dispoziția asociațiilor și nu un centru de putere fictiv pus la dispoziția unor interese politice.

Din această cauză am ajuns acum la concluzia că niciun fel de structură asociativă de tip federativ nu își are funcționalitatea și rostul în acest moment, că în realitate asociațiile nu au nevoie de o tutelă, de un centru ca să funcționeze pentru că acest centru nu le aduce niciun fel de beneficii, pentru că acest centru de tip federativ nu poate exista într-o societate actuală decât dacă ar exista o profundă restructurare, o profundă reformă la nivel de principii și de organizare. În viziunea mea o structură federativă ar trebui să fie creată pe tipul unei alianțe asociative în care fiecare asociație să fie parte activă cu drepturi egale, fiecare asociație să beneficieze de expertiza unor specialiști în scriere și implementare de proiecte, fiecare asociație să fie beneficiara unor activități punctuale în numele asociației respective și nu în numele structurii federative care prin acțiunile întreprinse
nu poate fi considerată altceva decât o asociație care se folosește de celelalte asociații pentru a obține finanțări pe care le folosește în nume propriu fără niciun fel de beneficiu sau impact pentru celelalte ascoiații afiliate. Pentru că nu este firesc să se întâmple ca o structură federativă să vorbească în numele unor zeci de asociații afiliate dar când vine vorba de proiecte și beneficii să vorbească doar în nume personal ca și cum celelalte asociații afiliate nici nu ar exista. Din aceste motive consider că rolul unei structuri federative nu își are rostul existențial și că ar trebui mult mai mult pus accentul pe asociațiile care într-adevăr au devenit puncte de referință și care pot chiar să-și ofere expertiza personală altor asociații atăt pentru realizarea de proiecte cât și pentru chestiuni administrative inerente funcționării în bune condiții.

Așa că eu din acest moment îmi voi concentra energiile și expertiza personală pentru cele 3 proiecte majore pe care le-am inițiat de curând și care deja au rezultate spectaculoase: Asociația Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania - ASARS (http://www.asars.es) - fondator, președinte, Clubul Tinerilor Intelectuali Români din Spania - CTIRES (https://www.facebook.com/ctires) - fondator și Asociaciația Culturală Diverbium (http://diverbiumclub.blogspot.com.es/) - fondator, președinte - trei entități care deși funcționează de puțin timp au rezultate vizibile, au inițiat proiecte valoroase cu participare interactivă, au reușit să aducă un public numeros fără să fie nevoie de apartenență la o structură federativă - niciuna dintre cele 3 entități nu aparține vreunei federații. Poate că într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat o să apară o structură asociativă de tip alianță care să vină în
sprijinul asociațiilor românești din Spania însă până atunci consider că drumul meu și al proiectelor pe care le coordonez nu are de ce să se intersecteze cu vreuna din structurile federative românești din Spania. Cam atât am avut de spus ! Vă mulțumesc pentru tuturor pentru încrederea și pentru sprijinul acordat și vă aștept cu drag la evenimentele culturale pe care le voi organiza. Primul eveniment important va fi în data de 30 noiembrie 2014 începând cu ora 12:30 în sala de festivități de la Ateneul din Madrid: https://www.facebook.com/events/360076697503782/

Gelu Vlașin
scriitor și promotor cultural

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5