“Hora la Prislop”

La Beclean, în prezenţa unui public avizat, a avut loc lansarea volumului “Hora la Prislop, tradiţie şi continuitate – 1968-2008”. Autor – dr. Petru Ilian, consultant de specialitate Petre Tomoiagă. Cartea a apărut la Editura “Grinta” din Cluj-Napoca în acest an.

Prin pasul Prislop intri în judeţul Maramureş. Platoul, important loc geografic şi istoric, este străjuit de vârfuri de munţi şi văi adânci. Are o înălţime de 1416 m. Aici, în a doua jumătate din luna august, are loc Festivalul interjudeţean anual intitulat “Hora la Prislop”. Ansamblurile folclorice participante, dansurile, portul specific şi melodiile sunt din judeţele Maramureş, Suceava şi Bistriţa-Năsăud. Folclorul face parte din însăşi fiinţa noastră. Se simte, se trăieşte. Este autentic, nu are nimic contrafăcut. Asocierea cu muntele, păstrător şi apărător de tradiţii seculare ni se pare firească. Munţii nu pot fi clintiţi, rămân mereu în acelaşi loc şi apără, stau strajă fiinţei noastre, sufletului nostru, valorilor noastre naţionale.

“Tradiţie seculară de întâlnire a locuitorilor din judeţe mărginaşe, NEDEIA a primit acest nume pentru că se desfăşura pe locurile numite Cornul Nedeii. Nedeile erau întâlniri cu târguri de câte o săptămână unde se făceau cunoscute diferite obiceiuri ale participanţilor şi se transmitea în jurul focului cântece, doine, povestiri şi legende despre fapte eroice din trecut”. Din 1947 erau interzise. În 1968 s-au reluat, cu aspect de sărbătoare folclorică de cântec, dans şi port popular. Artişti amatori, mii de spectatori, în aer liber, la mare altitudine.

Dr. Petru Ulian propune ca, pe platoul din pasul Prislop, să se construiască un amfiteatru după modelul antic. Autorul se opreşte, în paginile cărţii, asupra Ansamblului folcloric “Someşul” al Casei de Cultură “Radu Săplăcan” din Beclean, participant la festivaluri şi concursuri internaţionale din Ungaria, Republica Moldova, Polonia, Turcia, Bulgaria, dar în colaborare cu alte ansambluri de prestigiu din judeţ în Italia, Belgia etc. Ansamblul trăieşte alături de noi de 29 de ani. La un an de la înfiinţare, a obţinut Marele premiu “Egreta de aur” la Festivalul cântecului şi portului popular de la Tulcea. Întotdeauna instituţiile sunt reprezentate de oameni. La Beclean, directorul Casei de Cultură, George Harosa, este prezent în viaţa culturală a oraşului de peste trei decenii. Dirijor de orchestră, este secondat de coregraful Ioachim Lari şi Lucian Goia.

Primarul oraşului, dl. Nicolae Moldovan, prezent la manifestare, a subliniat faptul că acest colectiv artistic a păstrat şi valorificat obiceiurile şi tradiţiile populare ale acestei zone.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5