Hramul Bisericii „Sfânta Parascheva” din Maieru

La invitaţia părintelui paroh Ioan Lăpuşte am participat vineri la hramul Bisericii „Sfânta Parascheva” din Maieru alături de peste 200 de credincioşi. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de trei preoţi, Ioan Lăpuşte, Dan Cismaş, ambii din Maieru, şi Paul Gavriloaie, din Sângeorz-Băi, secretarul Protopopiatului Năsăud.

        Piatra de temelie a Bisericii a fost pusă în anul 1817, Biserica este construită din piatră, în formă de corabie, zugrăvită în culorile alb-albăstrui. Iconostasul este confecţionat din lemn de tei, icoanele şi medalionele rotunde care-i reprezintă pe Sf. Prooroci sunt pictate pe lemn. Tot pe iconostas există şi o icoană, scenă, unică, pictată pe pânză, înfăţişând martiriul frângerii cu roata, care aminteşte de supliciul lui Horea sau Tănase Tudoran de la Bichigiu. Nu se cunoaşte data sfinţirii Bisericii, însă a fost resfinţită la 22. 10. 2000, de către PS Episcop Irineu Pop Bistriţeanul, protopop fiind Ioan Dâmbu, şi preot paroh Ioan Lăpuşte. Biserica deţine ca obiecte de patrimoniu icoane de lemn şi pânză. Are 1890 de credincioşi.

        Mi-a plăcut atmosfera din Biserica măiereană, una liniştită, smerită, de comuniune. Biserica aceasta are un cor bine pus la punct, în mijlocul căruia l-am văzut pe însuşi primarul Maierului, teologul ortodox Vasile Borş, cu vocea sa baritonală, răscolitoare. A cântat „Iubite-voi Doamne” cu căldură şi a reuşit să răspândească acea emoţie binefăcătoare. Primarul teolog a continuat cu „A venit un om la Domnul-A venit din putregai-A venit un om cu lacrimi-Şi Iisus a tresărit-Te-am privit în Crucea-n faţă-Şi acum de dimineaţă-Sunt nebun de fericit.”

        Predica a fost susţinută de părintele Paul Gavriloaie care a spus, „Sfânta cuvioasă Parascheva nu adună credincioşii numai la Iaşi, ne-a adunat şi pe noi aici la această minunată Biserică pe care măierenii au construit-o. Sfânta Parascheva a dobândit har pentru noi. Să profite de sfântă oamenii bolnavi în special, iar noi să renunţăm la câteva din plăcerile noastre.”

        După Sfânta Liturghie a urmat săvârşirea Sfântului Maslu, au mai venit trei preoţi, Vasile Botiş, din Anieş, Gh. Ganea, din Rodna şi Vasile Ureche, din Valea Mare. Maslul este Taina care împărtăşeşte credinciosului harul dumnezeiesc pentru vindecarea bolilor trupeşti şi sufleteşti, pentru iertarea păcatelor, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea trupului cu undelemn sfinţit.

        După săvârşirea Sfântului Maslu credincioşii au fost invitaţi la un local din apropiere pentru o masă de comuniune, o agapă.

        În ziua de Sfânta Cuvioasă Parascheva se fac praznice pentru cei adormiţi şi se împart ofrande. Sfânta Parascheva de la Iaşi se bucură la noi în ţară de un cult deosebit şi este extrem de apreciată de credincioşi pentru minunile sale. În anul 1641 moaştele sale au fost aduse la Iaşi de către domnitorul Vasile Lupu şi aşezate în ctitoria sa, Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”. Aducerea moaştelor la Iaşi a fost un gest de recunoştinţă din partea patriarhului Partenie I şi a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că domnitorul Vasile Lupu a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice.

        Am ieşit cu zâmbetul pe faţă din micuţa Biserică măiereană şi parcă şi respiraţia era mai altfel, mai uşoară şi mai bogată în speranţă.

                                       

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5