În ianuarie, 33 de firme bistriţene şi-au suspendat activitatea şi 3 firme au intrat în insolvenţă

Agenţii economici ai căror administratori au optat pentru dizolvarea voluntară sau pentru suspendarea activităţii au scăzut în judeţ cu peste 50%, relevă Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Numărul societăţilor bistriţene a căror activitate a fost suspendată în luna ianuarie este de 33, în scădere cu 56% faţă de ianuarie 2010, când erau 75 de firme în această situaţie.

În prima lună din acest, nu a fost înregistrată nicio dizolvare voluntară. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, au fost dizolvate două societăţi.

În schimb, numărul agenţilor economici radiaţi a urcat la 51, faţă de 34 în ianuarie 2010.

Explicaţia pentru numărul atât de mare de radieri din Registrul Comerţului este că aceşti comercianţi au fost sancţionaţi cu radierea din cauză că nu şi-au exercitat dreptul de opţiune în una din formele prevăzute de OUG 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale. De asemenea, parte din aceste firme au fost radiate în acest an, după ce au intrat în dizolvare în anul precedent.

,,Ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 44/2008 cerea reorganizarea persoanelor fizice autorizate (PFA) şi a asociaţiilor familiale până la 20 aprilie. Toţi cei care nu s-au reorganizat până la acea dată au fost radiaţi din oficiu”, precizează reprezentanţii ONRC.

Totodată, în ianuarie 2011, a fost declanşată procedura insolvenţei împotriva a trei firme.

La sfârşitul lunii ianuarie, numărul comercianţilor activi din punct de vedere juridic, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost de 12.162, din care 5.313 erau persoane fizice autorizate şi 6.849 persoane juridice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5