Imagini care vorbesc despre trecut

N-am avut privilegiul să mă nasc într-un sat și să copilă- resc pe ulițele lui. Miracol care mi-a fost refuzat de destin. Am crescut între zidurile severe, umbroase și igrasioase ale unui imobil etajat interbelic de la oraș, cu 17 apartamente locuite de români, maghiari, evrei și o curte interioară à l’italienne, mult prea mică pentru joaca copiilor care-și expuneau cu dezinvoltură franchețea și inocența, fără să împărtășească prejudecățile etnice ale părinților. Un balamuc urban ca multe altele. Totuși, mi-am recuperat într-un fel copilăria la țară. Din pubertate până în adolescență, vacanțele de vară le-am petrecut, de regulă, la rudele din partea mamei, în satul Racovița de lângă Avrig, îndreptățindu-mă, finalmente, să acced la dramul de eternitate
distribuit parcimonios alogenilor. O eliberare, resimțită de timpuriu, din chingile aglomerării urbane provocatoare de haos și nevroze. Un rai neconștientizat la vremea aceea ca atare, dar păstrat în suflet pentru nostalgii mai târziu. O lume deschisă spre păduri și munți, văi și muncele, spre plaiurile însorite din lunca Oltului, o lume cuibărită sub acoperișul de piatră al muntelui Suru din lanțul Făgărașilor, semeț, trapezoidal, suveran până la limita orizontului.
Fereastra deschisă spre aceste amintiri mi-a prilejuit-o recent expoziția economistului bistrițean pasionat de fotografie Toni Pal, la vernisarea căreia am participat în ziua de 13 septembrie 2024 la Galeria Casa cu lei din Bistrița. Cu această ocazie a fost lansat albumul cu fotografii etnografice Omul, pământul, veșnicia / Der Mensch, das Land, die Ewigkeit, tipărit cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relații Interetnice și al Forumului Democrat al Germanilor din România, album pe care-l răsfoiesc acum copleșit de nostalgii și regrete după o lume care nu mai este: lumea satului transilvan de altădată. Tematica e bine stabilită sentimental și estetic. Prestația de profesionist a artistului-fotograf te îndeamnă să afli mai multe despre el. Astfel că, de aproape 20 de ani antrenat pasional în arta fotografică, Toni Pal a înființat un fotoclub în Bistrița și a studiat și abordat de-a lungul timpului, după propria-i mărturisire, „diferite genuri ale fotografiei: fotografia de studio, fotografia de eveniment, fotografia de peisaj, fotografia de stradă sau fotografia etnografică”. Aceasta din urmă ocupând un loc special în sufletul său după cum se poate vedea de pe simeze. Imaginile realizate depun mărturie despre satul străvechi, adâncit treptat în negura timpului. Ele vorbesc despre legătura omului cu natura, cu animalele, cu ritualurile religioase și interacțiunea lui în cadrul comunității sătești.
Trebuie menționat că evenimentul de la Casa cu lei a fost inclus în cadrul unui program mai larg de comemorare acelor 80 de ani de la exodul sașilor din Transilvania de Nord, inițiat de Biserica Evanghelică din Bistrița, Primăria municipiului Bistrița, Forumul Democrat al Germanilor din Bistrița, Asociația HOG Bistritz-Nosen și Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc”. Cele două zile de sărbătoare pentru bistrițeni și invitați au culminat cu un concert vocal simfonic susținut de Noua Orchestră Transilvană și de Corul Filarmonicii Transilvania din Cluj în interiorul generos, falnic al Bisericii Evanghelice și cu ceremonia de instalare a viitorului prim-preot paroh Andreas Hartig. Zile care au stimulat emulația spirituală între arte într-o armonizare cu trecutul și cu păstrarea tradițiilor.
O căpiță de fân cu trei oi, doi cai purtați de căpăstru de un bărbat cu cizme în picioare, (coperta I și coperta IV a cărții-album), avers și revers al unei monede prețioase, sunt folosite spre intrarea în lumea fabuloasă a satului ancestral, elogiat prin numeroasele instantanee surprinse de obiectivul aparatului fotografic al lui Toni Pal. Nu se are în vedere o cronologie propriu-zisă a pieselor expuse, dar un fir narativ nevăzut le leagă osmotic într-o entitate vizuală și stilistică exemplare. Măgărușul cu straițe pe spinare te întâmpină cu privirea lui blândă, fetițe îmbrăcate în haine frumoase, de duminică, zâmbesc cu cărți religioase în mână sau merg cu bicicleta în sat, bătrâni surprinși pe drum mergând spre slujba de duminică. Dar oamenii nu sunt surprinși neapărat în straie de sărbătoare, prezentați ca în poezia lui Coșbuc, la horă, această apologie a bucuriei de a trăi, ci în viața de fiecare zi, trudind sau odihnindu-se după o zi de muncă, meditând la soarta lumii ca în lirica lui Goga. Peste aceste dimensiuni existențiale se pogoară ceața neantizării. Potcovitul cailor, munca la câmp cu sapa, scoaterea apei din fântână rămân îndeletniciri intrate în conul de umbră al
istoriei, pe care artistul-fotograf le ipostaziază cu simpatie și sensibilitate. Apropierea de cai, aceste animale nobile, stârnește emoții în direcția unei calde comuniuni precum în imaginile Omul și calul, Mândrie, Șoapte (o femeie care pare a șopti ceva unui cal) sau un prim-plan cu coama unui cal: Abstract.
Alături de aceste fotografii sau chiar de pe suprafața lor lucioasă țâșnesc amintiri personale. Copil fiind, vara, mi se dădea voie să mă apropii de iapa bătrână, obosită după trasul brazdelor pe câmp și ardeam de nerăbdare să-i simt respirația. Mâncând fân, ea își clătina capul spre a scăpa de muștele obraznice adunate pe pielea ei transpirată. Atunci îi puneam palma pe frunte și muștele dispăreau. Îmi plăcea să cred că o ajutam și dacă ar fi putut vorbi, mi-ar fi mulțumit. Desigur, mulți din cei prezenți, aveau amintiri asemănătoare. Toni Pal caută unghiuri edificatoare, simbolice, pentru a imortaliza clipa, transcendența, înălțarea gândului spre sacralitate și eternizarea sentimentului trăirii întru spirit. Turnurile bisericilor dintr-un sat ardelean, surprinse în amurg, sunt Săgeți spre cer. Deși el fotografiază realitatea așa cum este, conotațiile metafizice nu lipsesc, ele însuflețesc peisajul. Un subiect bine ales, simbolic este Ciclul vieții: un gard din bârne de lemn desparte oblic dreptunghiul fotografiei. De o parte plaiul mioritic cu trei oi (mereu trei oi), de cealaltă parte cimitirul cu mormintele. O mai elocventă expresivitate a proiecției vizualului în legendă nici că se putea. Femei bătrâne în preajma obiectelor vechi din bucătăria tradițională, cu oale și sobă de tinichea, înveșmântate țărănește, bătrânește, cu năframă în cap și încălțări scălâmbe, uneori opinci, sfidează timpurile moderne cu privirea ațintită într-un Dumnezeu milostiv al oamenilor simpli, dar dârji. Sunt făpturile care au adus pe lume copii vrednici și au răzbătut cu stoicism prin vijelia vremurilor și primejdiilor de tot felul. Alături de ele, ștergare înflorate, pânze cu cusături întinse pe perete, brodate, cu litere orânduite în cuvinte ce îndeamnă la viață cumpătată în familie și la credința în Dumnezeu. Așa întâlneai ornamente în casele săsești de odinioară, în casele românești de odinioară, în casa rudelor mele din Racovița, unde biblia cu coperte de piele era pe masa din camera dinainte. Obiceiuri și interioare țărănești rămase în amintire.
Portretele de bătrâni sunt de un realism magic, tulburător. Ca la marii pictori, ele vor să transmită mai mult decât trăsăturile exterioare ale persoanei. Se pune accent pe sondarea în străfundurile sufletului. Moșul hâtru cu ochi vicleni ce fumează o țigară fără filtru; bărbatul slăbit, dar harnic, ce surâde inocent în timp ce se îndreaptă spre câmp cu furca pe spat ca să întoarcă fânul cosit; bărbatul cu căciulă pe cap ce pare a da explicații cuiva, în timp ce ține hățurile calului în mâna cu mănușă din lână împletită; bătrân pătruns de evlavie în biserică ascultând cuvântul Domnului; fața unui „om bun și înțelept” sau un bărbat „căzut pe gânduri” sunt fizionomii de oameni pe care parcă i-am întâlnit și eu pe uliță prin Racovița copilăriei. Oricum îmi amintesc de ei. Par icoane ale unui timp afundat în istorie. Oameni îmbătrâniți frumos, în ciuda faptului că au fost împovărați de nevoi. Unii veseli și optimiști, alții purtând cu greu în spate crucea biruinței. Au supraviețuit. Sunt vii și vor rămâne așa pe hârtia fotografică. Sunt fizionomii expresive, parcă sculptate în piatră, rămase să depună mărturie peste timp despre o umanitate ce stă să se prăvale în neagră uitare, dacă nu ar fi un artist-fotograf ca Toni Pal care să ne-o restituie așa cum este ea: simplă și demnă, caldă și încăpățânată să dăinuie. Fotografiile lui Toni Pal sunt un poem în imagini vivante, candide, de o mare suplețe, despre omul hărăzit să atingă prin el însuși veșnicia. Pentru că veșnicia începe în fiecare zi.