Dublă sărbătoare în comuna Matei

Inaugurarea căminelor culturale din Fântânele şi Corvineşti

Primarul comunei Matei, Vasile Encean, s-a ţinut de cuvânt. Le-a oferit concetăţenilor din Fântânele şi Corvineşti două bijuterii culturale, adevărate case de cultură de care cetăţenii aveau nevoie. Festivităţile prilejuite de inaugurarea celor două obiective au avut loc duminică, 14 octombrie 2012, în prezenţa sătenilor, a consilierilor locali şi judeţeni, a oficialităţilor dintre care-i amintim pe preşedintele Consiliului Judeţean – Radu Moldovan, deputatul Ioan Oltean, managerul judeţului – Florin Moldovan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Alexandru Pugna, primari din comunele învecinate.
La Fântânele, dintr-un grajd de bovine existent pe vremea CAP-ului, prin transformări radicale, s-a născut o citadelă a culturii, o perlă arhitecturală, un spaţiu destinat comunităţii de aici. Iniţiativa a venit în urmă cu câţiva ani din partea edilului şef al comunei Matei, primarul Vasile Encean, care în 2009 a accesat un proiect european şi, după mai multe drumuri făcute la Satu Mare, acesta a fost aprobat, devenind eligibil, valoarea totală eligibilă ridicându-se la suma de 2,5 milioane euro. Construcţia a început în data de 19 octombrie 2011, iar panglica inaugurală a fost tăiată de sărbătoarea Cuvioasei Parascheva. Căminul Cultural, o construcţie renăscută, dispune, la ora actuală, de toate utilităţile ce se impun, fiind folosit de acum înainte pentru activităţi cultural-educative şi distractive, spectacole, nunţi, botezuri şi alte evenimente din viaţa comunităţii. La începutul festivităţilor a fost oficiată o slujbă de binecuvântare de către preoţii - ortodox Balint Sergiu, greco-catolic – Horaţiu Boldea şi reformat – Tarkanyi Ştefan, după care primarul Vasile Encean a vorbit în faţa sutelor de cetăţeni despre obiectivele realizate în comună, despre căminele culturale, despre grădiniţa din Matei, despre asfaltări de drumuri locale, solicitând apoi sprijinul pentru introducerea apei potabile în Matei şi Fântânele şi asfaltarea drumului judeţean de la Fântânele până la Nuşeni. Luând cuvântul, preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, fiu al acestei localităţi, a felicitat administraţia locală şi pe constructori, promiţând sprijinul necesar pentru implementarea altor obiective de care comunitatea din Fântânele are nevoie. În prezenţa a sute de cetăţeni, pe scena Căminului Cultural, s-a desfăşurat un amplu program artistic oferit de tinerii din Fântânele, din judeţul Mureş, din Şieu şi ai Centrului Judeţean pentru Cultură. Seara s-a încheiat cu un bal al tinerilor care au sărbătorit inaugurarea noului Cămin Cultural.
La Corvineşti atmosferă de mare sărbătoare. În aceeaşi zi de 14 octombrie, când se sărbătoreşte hramul bisericii din localitate, după-masă, începând cu ora 14.30, festivităţile ocazionate de inaugurarea Căminului Cultural au debutat prin tăierea panglicii tricolore de către primarul Vasile Encean şi deputatul Ioan Oltean, fiind prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean – Radu Moldovan, consilieri judeţeni şi locali, primari şi un numeros public.
După oficierea unei slujbe de sfinţire a noului locaş de către preotul Ioan Peştina, primarul Vasile Encean a adresat mulţumiri oficialităţilor judeţene, constructorului, consilierilor locali, aparatului primăriei, tuturor celor care s-au implicat într-un fel sau altul în modernizarea Căminului Cultural, vechi de câteva decenii. Astăzi acesta a primit o haină nouă, fiind dotat, ca şi cel din Fântânele, cu toate utilităţile strict necesare desfăşurării unor activităţi complexe. Proiectul, câştigat pe Măsura 322, şi depus în 2009, a fost executat la cote înalte de calitate de firma CML RO SRL din Beclean, iar inginerii Mathe şi Darlaczi s-au întrecut în a efectua lucrări de foarte bună calitate. La Corvineşti au adresat câteva cuvinte celor prezenţi deputatul Ioan Oltean şi preşedintele Radu Moldovan.
Formaţii artistice din Corvineşti şi ale Centrului Judeţean pentru Cultură au oferit, în cadrul Festivalului Corvinilor, ediţia I, un variat spectacol, iar seara şi aici tinerii s-au distrat în tradiţionalul bal.
Primarul din Matei, Vasile Encean, se poate lăuda şi cu alte obiective realizate în ultimii ani. În centrul de comună, la Matei, se află într-un stadiu avansat de construcţie, în procent de 80%, o grădiniţă, conform cu standardele europene. Apoi, s-au asfaltat străzi pe 9 km (este un lucru extraordinar să vezi uliţe asfaltate în Moruţ, Fântânele ori Bidiu, acolo unde pe vremuri se umbla cu cataligele). Urmează şi alte obiective care vor fi finalizate, primarul Vasile Encean solicitând sprijinul necesar, şi ne referim la asfaltarea drumului judeţean care trece prin comună şi introducerea apei potabile.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5