La Matei a fost inaugurat un modern Cămin Cultural
Un moment de aleasă satisfacţie şi de bucurie au trăit duminică, 28 mai 2017, locuitorii satului Matei, primarul Vasile Encean şi Consiliul Local, moment prilejuit de inaugurarea unui nou şi modern edificiu de cultură- Panglica inaugurală a fost tăiată de deputatul Doina Pană, fiică a satului, şi de primarul Vasile Encean.
Ridicarea unui aşezământ de cultură funcţională, pe măsura cerinţelor şi pretenţiilor locuitorilor comunei a fost pusă pe ordinea de zi încă în urmă cu 50 de ani, odată cu înfiinţarea comunei Matei. În acest interval s-au perindat în fruntea administraţiei locale nouă primari, dar niciunul n-a avut nici puterea, poate nici fondurile necesare pentru a reda culturii, printr-un spaţiu adecvat, locul ce i se cuvine. Cel de-al 10-lea primar, Vasile Encean, iată, a avut curajul, puterea, a găsit resursele financiare pentru ca visul cetăţenilor de aici să fie materializat şi astfel, începând de duminică, comuna Matei, prin noul Cămin Cultural, se poate înscrie în rândul celor ce beneficiază de un aşezământ la înalte standarde europene.
Primarul Vasile Encean spunea la inaugurarea oficială: „Construcţia acestui Cămin a început încă din anul 2012, iar după îndeplinirea formalităţilor legale, în anul 2015 au început lucrările propriu-zise. Vreau să menţionez că valoarea totală a investiţiei se ridică la 19 miliarde lei vechi, sumă provenită numai din bugetul local. Cetăţenii comunei au făcut, aşadar, eforturi pentru acest lucru, cărora le mulţumesc pentru aceasta”.
La festivitatea inaugurării Căminului Cultural au rostit alocuţiuni deputaţii Doina Pană şi Robert Sighiartău, preşedintele PNL B-N, Ioan Turc, preşedintele UDMR – Decsei Attila, inginerul Ioan Blaga – şeful firmei ce a executat lucrările, jurnalistul Traian Săsărman, fost director al Căminului Cultural şi Kocsis Eden, care a compus şi a citit o poezie dedicată evenimentului.
Înaintea discursurilor oficialităţilor prezente a fost oficiată o slujbă de binecuvântare de către preoţii Sergiu Balint – ortodox, Juhasz Janos – reformat şi Bodea Horaţiu – greco-catolic. La evenimentul de la Matei au participat primarul localităţii Plesivec din Slovacia şi primarul oraşului Olsojato din Ungaria, localităţi cu care comuna Matei are strânse relaţii de colaborare şi prietenie. Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a fost reprezentat de Florin Moldovan, administratorul judeţului şi doamna Kilyen Ilka, Cetăţean de Onoare al localităţii Matei.
Noul Cămin Cultural are o capacitate de peste 400 locuri, este compartimentat corespunzător desfăşurării atât a unor activităţi cultural-artistice (scenă impunătoare, spaţii pentru artişti, vestiare etc.), precum şi pentru activităţi ce ţin de viaţa cetăţenilor: nunţi, botezuri, sărbători religioase, înmormântări etc.
Primarul Vasile Encean, cel care a fost pilonul principal al implementării acestui grandios proiect, mai are încă şi alte obiective cu care se poate mândri, şi am putea aminti de modernizarea căminelor culturale din Corvineşti şi Fântânele, de ridicarea unei grădiniţe moderne, la standarde europene, în satul Matei, de construirea a 12 km drumuri locale, inclusiv Transcorvina, de introducerea apei în localitatea centru de comună. În perspectivă, se află pe masa primarului alte proiecte care vizează viaţa locuitorilor de aici. Primarul a mulţumit public tuturor celor care s-au implicat în ridicarea acestui important obiectiv: consilierilor locali, viceprimarului Darlaczi Dănilă, firmelor Unidal şi Inst Nistor, de asemenea, băieţilor ce fac parte din firma Zoltim din Matei, dirigintelui de şantier Gheorghe Pop, şi nu în ultimul rând cetăţenilor comunei.
În partea a doua a sărbătorii de la Matei au evoluat, printru prima dată pe scena Căminului, o adevărată Casă de Cultură, formaţiile artistice ale Centrului de Cultură din Gherla, precum şi Ansamblul de dansatori „Mugurii Mintiului” şi Grupul folcloric „Zestrea din Gherla”; Grupul de dansatori „Vadrozsa”, Grupul de dansatori „Keknefelejcs” a tinerilor din Matei Grupul de elevi de la Şcoala Gimnazială din Matei şi copiii de la Grădiniţa din Matei. De asemenea, au evoluat renumiţii interpreţi de muzică populară Lenuţa Purja şi Paul Ban.
Citiţi şi:
- Inaugurarea căminelor culturale din Fântânele şi Corvineşti
- Primarul din Matei – Vasile Encean – mereu pe Drumuri în realizarea proiectelor comunităţii
- Drumurile primarului Vasile Encean
- Drum bun de la Herina spre Lechinţa şi Matei. Preşedinte Radu Moldovan: Anul acesta vom finaliza tronsonul de 5 km spre Nuşeni
- Apă la robinet, în Matei şi Corvineşti. Drumurile primarului Encean
Adaugă comentariu nou