Încă un ceteraş cântă în orchestra din ceruri
Ceterașul satului Ocnița, Tica (Teodor) Bugnar a plecat la Ceruri! Nici o moarte nu-i amară/ ca moartea de primăvară/ pe aratul plugului/ pe cântatul cucului. Tica a fost un țăran veritabil, adevărat, cu bun simț, care a învățat de la mama lui, Domnița Bugnar obiceiurile satului, cântecele și spiritul țăranului din Ocnița. A făcut școala în Ocnița și a fost cel mai bun la matematică, spune Jenica Horga fosta lui colegă de clasă care își amintește cum rezolva el problemele la aritmetică. Aceasta dovedește ca a fost un spirit luminat, cu toate că sărăcia și vremurile nu i-au permis să facă școală. La un moment dat a cumpărat o cetera de la un tânăr dn Pinticu Tecii caré pleca în armată și nu avea bani fiind nevoit să-și vândă vioara, acesta a vândut vioara lui Tica Vârtosului, o ceteră cu horn. De un Crăciun mergând la colindat în Zont (un cătun legat de Ocnița), când s-a întors in drumul țării, la fântâna lui Ghilici, o haită de câini i-a ieșit lui Tica înainte sărind pe el. Tica, ne având altă scăpare, s-a apărat cu cetera pe care tocmai o cumpărase din Pintic. Cetera s-a făcut țăndări iar el a adunat-o apoi bucată cu bucată și a reconstruit-o pentru ca mai apoi să facă el însuși ceteri cu horn cu care a cântat toată viața la hora satului, fetelor și feciorilor din Ocnița. Pe lângă acest meșteșug a învățat să facă fântâni pe care le săpa cu mâna lui. Cu acele mâini cu care cânta, cu aceleași săpa fântâni la gospodarii satului, zeci și sute de fântâni săpate într-o viață de om…
Tica și Nela Bugnar, soția lui, au crescut patru băieți și două fete care sunt azi așezați la casele lor: Claudiu, Ionela, Mariana, Nelian, Adi și Dănut.
Sunt bucuroasă că am putut să înregistrez un compact disc cu 18 melodii cantate de acest artist adevărat, născut de satul românesc tradițional, sprijinită fiind de Centrul de cultură Bistrița Năsăud cu îndrumarea directă a Emiliei Ometiță Bumb, etnolog la acesată instituție. dar și cu sprijinul dirijorului Anghel Urs și a lui Robert Lengyel. Măcar atât am putut face pentru Tica, ceterașul satului care ani de zile a cântat la jocul satului în care m-am născut. Mi-aș fi dorit să fac mai mult pentru Tica, mai ales din punct de vedere material pentru că a trăit într-o modestie deosebită, numai de pe urma muncii brațelor sale si a talentului său deosebit.
Bunul Dumnezeu să-l, odihnească în pace acolo unde va fi așezat pentru somnul de veci, în cimitirul de sub vii, acolo unde și părinții mei se odihnesc.
Citiţi şi:
- Ceteraşul Tică şi arcuşul fermecat
- Ocnița anului 2013- sfârșit de an școlar!
- Nuntă de vis pentru tânărul coregraf Bogdan Pantea! Anuţa Motofelea a petrecut, de ziua ei, cu mirii, iar Ansamblul "Cununa Grâului" din Ocniţa a fost surpriza nunţii
- Felicitări! Ansamblul "Cununa grâului" din Ocnița a aniversat 11 ani de activitate!
- Bistriţenii au promovat muzica tradițională, într-un spectacol de excepție pe scena Casei Universitarilor
Adaugă comentariu nou