Incinerarea şi ortodoxismul

Din mărturiile scripturistice, patristice, istorice şi arheologice, reiese, categoric, că Biserica creştină a practicat de la început înmormântarea ca unică metodă de tratare a rămăşiţelor pământeşti. Aceasta corespunde învăţăturii Bisericii despre trup şi datoriile faţă de el, trup care trebuie să se descompună în pământul din care a fost luat, fără intervenţie forţată şi autoritară a omului în natura creată de Dumnezeu. Însuşi trupul Mântuitorului a fost înmormântat.
În privinţa încinerării, Biserica nu are un canon expres care să interzică acest lucru, pentru că această practică a apărut târziu, după încheierea colecţiei oficiale canonice a Bisericii Ortodoxe. Ea a venit odată cu ideile secularizante ale revoluţiei franceze, încercând să înlocuiască o practică milenară cu una nouă, având un simbolism deosebit de cel creştin.
Pentru Biserică trupul este templu al Sfântului Duh, este biserica cea vie în care omul este chemat să slujească şi să se închine lui Dumnezeu. În Sfinţii care L-au slujit şi s-au închinat cu adevărat lui Dumnezeu este, prin moaştele lor, temelia bisericilor zidite în care slujesc credincioşii. Când trupul mort este considerat rămăşiţa pământească a existenţei umane, este firesc ca acesta să fie cinstit, în îngroparea, mai apoi, păstrarea osemintelor, este ceva sacru. Acolo unde trupul omenesc mort este tratat ca un hoit macabru, este normal să se urmărească dispariţia lui.
Îngroparea păstrează nu doar amintirea, pomenirea mortului, dar şi pe cea a morţii. Pentru a păstra cineva pomenirea aceasta, fără a fi obsedat de ea, are trebuinţă să creadă în biruinţa asupra morţii. Creştinul adevărat crede în această biruinţă şi aşteaptă învierea, care se referă la întregul lui ipostas psihosomatic, adică la omul întreg, trup şi suflet.
Biserica Ortodoxă Română s-a pronunţat încă din anul 1922 în problema incinerării. Fiind pus în faţa unei atitudini ce trebuia exprimată datorită atmosferii care se crease prin înfiinţarea crematoriului din Bucureşti, Sfântul Sinod, în şedinţa din 15 iunie 1928, a hotărât ca preoţii să prevină din vreme pe enoriaşi, atrăgându-le atenţia că, în cazul în care cineva dintre ei ar voi să se incinereze, Biserica le va refuza orice asistenţă religioasă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5