Preot Vasile Beni: Joi, la Cina cea de Taină, a avut loc Instituirea Sfintei Împărtășanii

Două evenimente marchează slujbele marii și sfintei Joi: cea din urma Cină a lui Hristos cu ucenicii Săi și trădarea lui Iuda. Întreaga slujbă a Deniei care se oficiază în Joia Mare este de o frumuseţe aparte şi cu o încărcătură duhovnicească unică. Acum, toate textele din rânduiala slujbei, toate creaţiile liturgice actualizează faptele pe care ni le prezintă cele 12 Evanghelii. Această zi din mijlocul Săptămânii Patimilor noi o numim sărbătoare măreaţă şi este aşa cu adevărat, de rând cu cele douăsprezece sărbători Domneşti, pentru că pomenirea evenimentului care a stat la baza acestei sărbători îşi continuă viaţa în Biserică în mod deosebit.

Dacă suntem atenți la evenimentele care s-au desfășurat pe parcursul veacurilor, am putea spune că multe din ele le găsim în Letopisețe sau în cărți. Deschizându-le, putem afla despre ceea ce a fost până la noi, ce s-a petrecut în trecut şi aceasta excită imaginaţia noastră – noi ne străduim să ne imaginăm pe eroii antici, pe şefi de ţări, pe conducători de oşti, pe împăraţi, pe cneji. O astfel de amintire, care este generată de lectură, se realizează în conştiinţa noastră, în amintirea noastră, exclusiv prin puterea imaginaţiei noastre.

La Cina cea de Taină Mântuitorul instituie Taina Euharistiei prin cuvintele Sale şi al primei săvârşiri a ei atunci când zice: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu; Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor și Aceasta să o faceţi spre pomenirea Mea”. Este evident că pomenirea despre Cina cea de Taină – este o altfel de pomenire, prin care noi ne legăm de trecut. Dacă ceva se săvârşeşte până la sfârşitul veacurilor, atunci nu mai este pomenire – este un fel de legătură cu acea realitate care a fost atunci, când Hristos a pronunţat aceste cuvinte. Şi într-adevăr, din cuvintele Sfintei Scripturi, din  tradiţia măreaţă a sfinţilor Părinţi, noi ştim că pomenirea pe care o face Sfânta Biserică, săvârşind Sfânta Euharistie, aidoma Domnului şi Mântuitorului sfinţind pâinea şi vinul, prefăcându-le în adevăratul Trup şi Sânge al Mântuitorului, nu este o pomenire la nivel de raţiune, conştiinţă, memorie. În această acţiune asistă Sfântul Duh şi El în chip neînţeles ne duce pe noi, oamenii secolului al XXI-lea, adunaţi în biserică în jurul episcopului sau preotului său, la atingerea de acea Cină de Taină pe care a săvârşit-o Domnul. Aflându-ne în Biserică, fiind despărţiţi de timp şi spaţiu de acea Cină de Taină, noi, prin puterea Sfântului Duh, devenim nu spectatori, care îşi amintesc ceva cu ajutorul conştiinţei sale, dar coparticipanţi reali la acea Cină de Taină pe care Domnul a săvârşit-o cu ucenicii Săi. Iată de ce pomenirea despre Cina cea de Taină, Taina Sfintei Euharistii noi o numim Taina Bisericii. Pentru că Biserica este Trupul lui Hristos, după cuvântului apostolului (! Cor. 12:27), şi ea se arată pe sine ca fiind Trupul lui Hristos, săvârşind Taina Euharistiei. De aceea sărbătoarea de azi, a stabilirii Sfintei Euharistii, este sărbătoarea Bisericii, iar  Biserica este locul unde trăiește și se preumblă Dumnezeu”. Biserica este un loc sfințit și sfințitor. Aici, în Biserică este de faţă Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, care se jertfeşte în chip nesângeros şi Duhul Sfânt, care sfinţeşte darurile şi inimile noastre. Iar acest lucru se petrece în cadrul sfintei Liturghii, iar Sfânta Liturghie este slujba centrului cultului creștin ortodox în care Hristos vine pentru a ne sfinți și a ni se dărui prin Împărtășanie. Iar săvârșirea sfintei Liturghii are ca obiect- prefacerea pâinii și a vinului în Trupul și Sângele Mântuitorului, iar ca scop-sfințirea credincioșilor și iertarea păcatelor.

În timpul Sf. Liturghii, Iisus moare în chip tainic, dându-şi viaţa pentru noi şi oferă Tatălui ceresc Sângele Său pentru mântuirea noastră, a celor care ne aflăm de faţă şi care suntem pomeniţi la Sf. Proscomidie.