“ÎNOATĂ SAU TE ÎNECI”

La începutul anului 2002 scriam despre situaţia economică dezastruoasă din Argentina în acea perioadă, una fără precedent în istoria acestei ţări, ea datorându-se în cea mai mare parte politicii economice a FMI dirijată de Trezoreria SUA prin experţii săi care au condiţionat împrumuturile spre această ţară de distrugerea sectorului public prin scoaterea în şomaj a sute de mii de funcţionari, privatizarea economiei şi liberalizarea ei, creşterea ratei dobânzilor, ceea ce s-a şi făcut de către o administraţie coruptă până la Dumnezeu.Profitând de acea criză istorică a acestei ţări, FMI se oferea să aloce un împrumut urgent de 15 mld.de dolari pentru redresarea economică şi acalmiei politice.Numai că preşedintele interimar de atunci al ţări a luat o atitudine fără echivoc, arătând că Argentina va prezenta un program propriu şi nu străin, recunoscând că până atunci programele economice erau impuse de către FMI ” un medic prost care aplică aceeaşi reţetă, acelaşi remediu, indiferent de maladie”.

Azi România este într-o situaţie identică cu cea a Argentinei, ţară cu un PIB de cinci ori mai mare şi totuşi gata să se prăbuşească.Ce se poate spune atunci despre o ţară balcanică ce a băgat în ultimii 20 de ani, ca urmare a unei politici de “globalizare” sălbatică la care este supusă, miliarde de dolari în lada FMI şi BM, doi călăi care au decapitat economia tuturor ţărilor în care şi-au cheltuit banii şi în care au ridicat adevărate eşafoade de execuţie economică pentru propria lor bunăstare.

Azi, economişti americani de seamă consideră că rolul FMI în cadrul economiei globale este un exemplu de”autoextindere birocratică”, subliniind că, iniţial, FMI a fost creat pentru a superviza sistemul cursurilor de schimb fixe, care s-au prăbuşit în august 1971 când preşedintele Nixon a închis “fereastra aurului” refuzând să mai respecte angajamentul SUA de a mai cumpăra şi vinde aur.În aceste condiţii FMI şi-a găsit un nou rol, în calitate de agenţie economică de consultanţă a ţărilor aflate în dificultate, oferind bani în schimbul angajamentelor de a adopta reforme, fapt care a determinat încurajarea continuării aplicării unor politici economice nesustenabile şi imprudente.

Fără îndoială că într-o lume cu fluxuri de capital în creştere şi cu un număr tot mai mare de debitori, aşa cum este ea azi, este inevitabil ca o ţară să se confrunte cu probleme financiare grave şi să solicite asistenţă externă, sub forma unei infuzii consistente de capital pentru prevenirea unei crize de lichidităţii sau a uneia de solvabilitate.Atunci când o economie solidă se confruntă cu o problemă în circuitul financiar , este o problemă a lichidităţii, în schimb, dacă o economie are probleme grave, este vorba de insolvabilitate.România le are pe amândouă.În această situaţie se află întreaga economie”globală” gândită de FMI, acesta erijându-se azi într-un “creditor de ultimă instanţă”, un fel de cămătar mondial care nu face nimic altceva decât de a perpetua nenorocirea altora în propriul interes.

Dacă totuşi această instituţie s-a născut în lume, ca efect al sărăciei globale, chiar şi în această ipostază ipocrită de “creditor de ultimă instanţă”, de ce oare nu-i îndeamnă pe cei pe care îi “ajută”, lungindu-le suferinţa, să ţină cont de acel proverb american plin de sens:”Înoată sau te îneci”, pentru că până la urmă acest organism mondial poate fi tras la fund, într-un tsunami economic de proporţii de chiar proprii lui debitori.Numai că acest lucru este aproape imposibil să se întâmple până când Trezoreria SUA este alimentată de ani buni de tiparniţa de bani, experţii acesteia fiind transformaţi în adevăraţi asasini economici, că tot e la modă termenul, despre care vom mai auzi tot mai mult în viitor.