( Interviu) Nicolae Moldovan, primarul orașului Beclean: Voi fi bunic. La 70 de ani, mă văd venind la birou, un bătrânel grizonat, cu mult respect pentru primarul de atunci al orașului

Rep:  Sunteţi unul din primarii longevivi ai judeţului Bistriţa-Năsăud, unul dintre cei care a reuşit să se transforme pe sine dar şi oraşul pe care îl adminstrează. Eu vreau să îl întreb pe omul Nicolae Moldovan: Ce mai face, cum se simte la cei 47 de ani?

Nicolae Moldovan: Din punctul de vedere al sănătăţii, vă spun că mă simt foarte, dar foarte bine! Din punctul de vedere al timpului liber aflat la dispoziţia omului Nicolae Moldovan, acesta depinde de gestionarea activităţii la primărie sau la partid. Există un timp pentru toate lucrurile, doar că sunt situaţii în care, având termene foarte precise, proiecte de exemplu, rupi din ceea ce se cheamă timp liber. Toţi ne raportăm la aceeaşi axă a timpului: 24 de ore, nu la 48, şi, atunci nu ai de ales. Dar, repet, important este echilibrul, măsura în toate lucrurile, în vorbe şi în fapte.

Rep.: Sunt mulţi, sunt puţini cei aproape 20 de ani petrecuţi în administraţie, la cârma oraşului Beclean pe Someş? Mai aveţi putere să mergeţi mai departe?

Nicolae Moldovan: Eu nu gândesc în acest fel. Nu cred că aşa putem să mergem mai departe. Avem nevoie de putere şi ehilibru: vedeţi, de când ne naştem şi până când cade cortina, noi jucăm diferite roluri – prima dată îţi revine rolul de copil, pe urmă cel de elev, de student. Eu cred că la fiecare nivel  să ne facem treaba foarte bine, să fim dedicaţi, să nu fentăm, să nu ne luăm în derâdere rolul pe care trebuie să îl jucăm. Până în 2020 mai sunt trei ani, aşa că mai este vreme, iar de lucru este. Mai am pe rol încă câteva proiecte care vor transforma şi mai mult oraşul Beclean, îl vor face să arate mai altfel, abia dupa implementarea lor, vom vedea ce perspective se deschid. Până la urmă, eu nu sunt primar că am vrut eu, sunt alesul beclenarilor şi exist graţie lor. Cât timp voi avea 50 plus un singur vot, voi rămâne să administrez acest oraş.

Rep.: Ce provocări noi ar mai putea fi?

Nicolae Moldovan: Sunt tot felul de provocări noi. Nu m-am gândit că la nivelul anului 2017, dacă nu luam aceea hotărâre să muncim pe brânci, să punem la punct acel proiect de mobilitate durabilă, dacă nu aveam toată această experienţă în spate de aproape 20 de ani în administraţie, nu cred că reuşeam să finalizăm acest proiect şi, care este unul de cotitură atât pentru mine cât şi pentru Beclean.  

Rep: Încercăm altfel! Sunteți un primar puternic și un politician cu multă influență în PSD, președinte executiv, fratele dumneavoastră Ioan Deneș este senator. Cum se cuantifică puterea?

Nicolae Moldovan: A face perfomanță în politică este egal cu munca în echipă! Eu și președintele Radu Moldovan am ales să facem o echipă. Asta se întâmpla în anul 2000. Cred că am stat odată la un ceai, poate a fost vorba de o cafea și ne-am propus acest lucru. Au trecut 17 ani și ceea ce am stabilit atunci: să construim o echipă bazată pe respect și prietenie, urmând să ne implicăm la toate nivelurile. Eu cred că am reușit și datorită faptului că am fost onest în această echipă, că am fost cinstit și dacă a trebuit să am intervenții pentru diferite corecturi, le-am făcut cu calm, prietenește, cu tact, cu foarte mult tact. Am fost un element de echilibru în construcția PSD în județul Bistrița-Năsăud și, trebuie să recunoaștem faptul că am avut viziune bună în ceea ce îl privește pe Radu Moldovan. Sigur că am adus oameni noi în această echipă a PSD BN, nu doar pe senatorul Ioan Deneș. Lângă noi au venit foarte mulți primari, cu o mare parte dintre aceștia am o prietenie aparte, unii chiar mă consideră un reper, un model de-a face administrație. Voi rămâne în continuare un om de echipă. Nu am ambiții uriașe! Eu consider că nu e obligatoriu să fii primul pentru a reuși, dacă câștigă echipa, câștigi și tu!

Rep: În tot acest amalgan politic de plusuri și minusuri, unde și care este rolul familiei. Președintele Radu Moldovan este un alt politician cât se poate de discret în ceea ce privește familia, viața personală, la fel și dumneavoastră, nu vorbiți prea mult despre familie. Cine este în spatele lui Nicolae Moldovan?

Nicolae Moldovam: Of... Mda... O Mare Doamnă Doctor  și trei fete! Azi-mâine voi fi bunic! Prima fată, Alina, este medic stomatolog, a finalizat toate etapele de pregătire, și-a luat licența, acum, sigur, se pregătește să mă fericească pe mine și să mă transforme în bunic. Nicola, e a doua fată, anul II la Cluj-Napoca, la Farmacie, în timp ce mezina este încă elevă la Colegiul Național Petru Rareș din Beclean. Faptul că fetele nu ne-au creat probleme, adică au avut o evoluție nomală, discretă, a fost o chestiune care m-a ajutat foarte mult. Au înțeles că mă pot ajuta printr-o atitudine corectă, inteligentă, fără evidențieri gratuite, rezultatele acestui mod de abordare a vieții îl simt acum prin reușitele pe care le avem toți împreună. Soția mea (...) Doamna doctor care mă ajută mai mult decât se vede, deoarece un medic este un reper important al oricărei comunități și, independent de mine, este o personalitate apreciată pentru profesionalismul ei, pentru munca ei, pe scurt este un om fără de care nu știu cum m-aș fi descurcat în multe situații complexe. Pe urmă, gândiți-vă că fetele mele și Doamna Doctor sunt cele care au înțeles de ce și pentru ce lipsesc de acasă, iar asta în momentele cele mai dorite, ca să spun așa. Vedeți că niciuna din cele trei fete nu vor să facă administrație, ele au mers pe linia mamei, medicină. Este o mare satisfacție să vezi că vor să rămână lângă tine, să rămână la Beclean, ceea ce însemnă că am fost niște părinți buni.

Rep: Vă apasă, puțin, pe umeri, faptul că veți deveni bunic?

Nicolae Moldovan: Nu e o apăsare, o bucurie mai degrabă, una care însă mă responsabilizează. Să fiți însă sigur că nu înțeleg pe deplin ce înseamnă bunic. Văd doar că se cumpără hăinuțe foarte mici, e agitație mare (...) Cred că e un statut aparte!

Rep: PSD e la guvernare, dar nu trece prin cele mai bune momente ale sale! Dumneavostră sunteți un politician care a mai făcut predicții, a mai avut viziuni, să le spunem așa. Știu că nu agreați acești termeni, dar totuși, ce urmează?

Nicolae Moldovan: Există o anumită agitație cam la toate nivelurile de politică, ea e vizibilă la nivel înalt fiindcă se apropie 2019. Și în PSD, până nu se știe foarte bine cine este prezidențiabilul vor fi ample mișcări, asta pentru că nu e ușor să alegi un om, unul cu șansă pentru bătălia care ne așteaptă în 2019. Din aceste motive eu cred că 2018 va fi un an politic foarte interesant în PSD, dar și pe dreapta și în zona Cotrocenilor. Cred că vor fi ceva probleme, mai ales că orice prezidențiabil trebuie susținut de formațiuni politice puternice  pentru a avea șansa de 50 plus 1. Încă avem necunoscute multe în această ecuație, poate doar prezidențiabilul dreptei să îl știm, Klaus Iohannis, dar până când pe stânga, adică în PSD nu se va ști numele celui care va intra în marele război, agitația continuă. Până la urmă, PSD a trecut prin momente și mai grele, iar agitația este explicabilă. Când vom avea prezidențiabilul, iar asta e obligatoriu să se întâmple în 2018, atunci când PSD va avea un bărbat adevărat și care are toate șansele să câștige alegerile prezidențiale. Noi am știut întodeauna să ne organizăm, este una din marile calități ale acestui partid: cultura organizațională.

Rep: Cât de important este Dumnezeu în tot ceea ce faceți?

Nicolea Moldovan: Fără Dumnezeu nu putem face nimic! Cine crede că este de capul lui se înșeală amarnic, adică nu a înțeles cât de volatil este totul: Deşertăciunea deşertăciunilor, zice Eclesiastul, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni! Dacă vrem să avem sănătate care este lucrul cel mai de preț, nu avem decât a-l ruga pe Dumnezeu să facă aceasta pentru noi. Dar trebuie să o facem din suflet, din inimă și să avem acel bob de credință. O pot spune și în acest fel: dacă un om are o doleanță și eu o văd că este din suflet, din inimă și eu pot să o rezolv legal, mi s-ar rupe inima să nu o fac. Ei, să știți că eu omul limitat, cu defecte și supus greșelii, voi face tot posibilul să ajut. Credeți-mă am făcut-o de foarte multe ori și am ajutat foarte mulți oameni.

 

Rep: Unde se vede Nicolae Moldovan peste 20 de ani?

Nicolae Moldovan: Alin, vreau să vorbesc așa și să mă adresez ca unui vechi prieten: Eu sunt conștient că vine acel moment când va trebui să predau ștafeta de la primărie. Ți-am subliniat că în anul viitor vom prezenta acele obiective care vor schimba fundamental fața orașului aflat pe malurile Someșului Mare. La un moment dat, poate 2020, poate 2024, dar asta cetățenii o decid, trebuie să vedem cine vine din urmă, ce fel de lideri se formează, cum se formează aceștia, să predăm ștafeta. Pe urmă, la 70 de ani îmi doresc să vin în vizită la cel care va ocupa acest birou și să ne bucurăm de lucrurile care au fost și de cele care au fost continuate. Administrația unui oraș nu se termină nici în 2020, nici în 2024 dar nici în 2044... Mă văd venind în acest birou, un bătrânel grizonat, cu mult respect pentru primarul de atunci al orașului, dorind să privesc cu bucurie fiecare realizare, știind ce greu se fac lucrurile bune și folositoare oamenilor. Eu sper că fiecare generație va avea propriile ei realizări.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5