( Interviu) Protopopul Alexandru Vidican: Lumina Sfântă vine de la Ierusalim. Să iertăm totul pentru Înviere

Ne apropiem cu paşi repezi de marea sărbătoare a Învierii, de sărbătoarea în care Lumina vine din nou în casele noastre. Ne pregătim sufletele, aşa cum se cuvine, pentru a primi această Lumină. Despre tot ceea ce înseamnă această perioadă pe care o parcurgem, despre cum ar trebui să ducem la bun sfârşit rânduiala Bisericii, rânduiala noastră, a creştinilor, legată de Post, aflăm de la preotul protopop Alexandru Vidican. Să ne spuneţi câteva cuvinte despre Post. De ce să postim? Tinerii se întreabă: de ce să postească?

          Pr. protopop Alexandru Vidican: - Postim pentru că Dumnezeu a aşezat postul deodată cu omul. Aşezându-l pe Adam şi Eva în rai – şi noi vorbim de perspectiva creştină – a dat o poruncă de ascultare. Atâta timp cât strămoşii noştri au ascultat, au fost fericiţi. În clipa în care au încălcat porunca lui Dumnezeu şi n-au mai ascultat au pierdut şi fericirea, şi liniştea sufletească. Asta înseamnă că noi, prin post, trebuie să facem ascultare. Bine ar fi să fie nu numai postul de bucate ci şi postul de păcate. Trebuie să ştim că în preajma marilor evenimente, chiar din Vechiul Testament, omenirea şi profeţii posteau. Adică, se pregăteau pentru a primi anumite rânduieli din păstrarea monoteismului. Şi ne gândim la Moise care a postit când a primit Tablele Legii, ne gândim la Mântuitorul Iisus Hristos care a postit 40 de zile înainte de a începe activitatea sa. Până la urmă, postul este şi o activitate pedagogică. Când noi vrem să primim în casa noastră pe cineva cu mult drag facem o pregătire deosebită. Facem o pregătire şi fizică, şi spirituală, şi sufletească încât musafirul care ne onorează prin prezenţa sa să fie bine primit şi noi să fim mulţumiţi.  Aşa este şi Postul. Îl facem în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în această perioadă, chiar dacă ne despart 2000 de ani. Vrem să-i fim alături în evenimentele pe care le-a parcurs, mai ales în această Săptămână Mare care este mare pentru pătimirea, pentru evenimentele care au fost poate cele mai mari din istoria umanităţii. A fost cel mai nedrept proces din istoria justiţiei romane când un procuror de caz – Pilat – a ieşit în faţa mulţimii, după ce l-a interogat pe inculpat (folosind expresia de astăzi), şi spune „Eu nu găsesc în omul acesta nicio vină”. Or cu ura, cu răzbunarea, cu pumnii strânşi, plini de mânie, n-au făcut decât să decidă - concetăţenii, conaţionalii Învăţătorului din Nazaret - sentinţa, şi anume, Să se răstignească! Deci, postul este ascultare. Cât timp stăm în ascultare suntem în preajma lui Dumnezeu mai fericiţi, mai ocrotiţi, iar noi mai mulţumiţi.

          Rep.: - Să luăm exemplul bunilor şi străbunilor noştri – şi ne amintim şi noi de acolo, de acasă, de pe Valea Ţibleşului – cum bunicile noastre, tâna noastră, la fiecare început de post spăla toate oalele cu leşie şi le pregătea de post, ne învăţa şi pe noi ce înseamnă postul. Am văzut şi la Biserica Coroana, când au venit preasfinţii episcopi la Liturghia darurilor înainte primite, că oamenii au ajunat toată ziua, până după masă când s-au împărtăşit. La noi acasă, de joi seara, bunica, bunicul, nu mai mâncau nu mai mâncau nimic până în noaptea de Înviere.

          Pr. protopop Alexandru Vidican: - Este într-adevăr o solidaritate extraordinară cu Răstignitul de pe Golgota. De aceea spuneam că astăzi este puţin mai greu cu tineretul, pentru că, până la urmă, chiar şi acest cuvânt – leşie – nu ştiu în ce categorie să-l pună, ce detergent mai special ar fi faţă de altele.      Noi ştim că strămoşii noştri, bunicii noştri şi părinţii, au ştiut să-şi pregătească nu numai sufletul, dar şi casa cu tot ceea ce a fost de post, cu o smerenie deosebită. Ştim că smerenia îl înalţă pe om spre Dumnezeu. De aceea postul este binevenit, atât postul de bucate, dar şi postul de păcate. Ambele fac foarte bine dacă nu facem din post un scop în sine ci ne gândim că suntem oarecum solidari cu cel pe care-l sărbătorim an de an în Postul Mare ca apoi să ne bucurăm an de an, şi în fiecare duminică de Învierea Mântuitorului, bineştiind că fiecare zi de duminică reprezintă o Înviere a Mântuitorului Iisus Hristos.

          Rep.: - Să fim solidari în tăcere, nu trebuie să expunem peste tot că noi postim, cum făcea fariseul care spunea tuturor că el posteşte. Adică, uneori trebuie şi taină.

          Pr. protopop Alexandru Vidican: - Da, trebuie multă discreţie, iar acolo unde este discreţie este şi o virtute plăcută şi oamenilor şi lui Dumnezeu. Revenind la obiceiul fariseilor din timpul Mântuitorului, arătăm că Mântuitorul a folosit şi o măsură pedagogică u ei, mustrându-i pe faţă, iar Ioan Botezătorul care nu l-a menajat nici pe regele Irod când, la palatul regelui, l-a mustrat că nu este frumos, nu este bine ca el, primul om al cetăţii, să trăiască în acest păcat pe care îl săvârşea. Tot aşa, Mântuitorul, venind în mijlocul concetăţenilor, conaţionalilor săi, a vrut să biciuiască oarecum păcatul, bineştiind că Dumnezeu îl iubeşte pe păcătos, dar urăşte păcatul. Cunoscând foarte bine şi obiceiurile, şi mentalităţile lor, i-a criticat faţăd e toţi, spunând: „Sunteţi ca nişte morminte văruite, pe dinafară frumos văruite, aranjate, pe dinăuntru plini de putreziciune. Voi spălaţi blidul pe dinafară, iar pe dinăuntru este murdar”. A vrut să spună că postul nu trebuie să fie un scop în sine. Ce obicei aveau evreii pe vremea Mântuitorului? Când posteau şi se rugau mai mult îşi puneau în cap o bucată de pânză cu un pumn de cenuşă şi acele mărgele pe care le ţineau în mână şi se adunau acolo unde era mai multă lume, în pieţe, în cetăţi. Tot mergând şi numărând mătăniile pe care le aveau, dar cu acel pumn de cenuşă pe cap, arătau că ei sunt mai buni decât ceilalţi. Mântuitorul i-a criticat pentru acest formalism, spunând: Voi când vă rugaţi, când postiţi, să nu ştie neapărat stânga ce face dreapta. Intră în cămara ta. Nu neapărat în cea fizică, ci în cea a sufletului şi, cu multă discreţie, să nu ştie nimeni că tu faci acest gest de a posti şi a te ruga. Spuneaţi de credincioşii noştri că, în această perioadă a postului, în ziua de vineri, când facem Liturghia darurilor înainte sfinţite, ei nu mănâncă până seara, până după liturghie. Să vedeţi ce zâmbet curat au pe faţă, de parcă aceşti oameni au prins pe Dumnezeu de picior. Uneori, când ne străduim mai mult decât ne ajută puterile suntem bosumflaţi, suntem supăraţi. Or, Mântuitorul spune: Tu când posteşti unge-ţi capul tău, faţa ta o  spală ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti. Iar Dumnezeu, care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.

          Rep.: - În cei 20 de ani de presă am fost cu dumneavoastră, în judeţ, la multe din sărbători. Una m-a impresionat în mod deosebit. La una dintre sărbători, când veneam de la Sebiş, aţi deviat puţin de la traseul nostru şi am văzut, nu în mulţime, ci la o casă izolată că ne-am oprit la o casă doar cu patru pereţi de unde au ieşit mulţi copii care strigau „Protopopul! Protopopul! Şi, tot ce aveaţi mai bun în portbagaj  - prescură şi vin, iar de acasă aţi pregătit alimente – au fost dăruite lor. Cu toţii v-au pupat. Am rămas foarte impresionat că faceţi aceste lucruri în tăcere. Am spus acest lucru pentru că sunteţi o pildă pentru noi şi că, iată, îi căutaţi şi pe acei oameni izolaţi, nu doar pe cei din centrul satelor – cum ar face alţii – ci şi pe cei din casele izolate. Suntem într-o perioadă în care biserica noastră primeşte credincioşii pentru a se spovedi, pentru a-şi mai uşura sufletele în aceste vremuri tulburi. Vreau să vă întreb, de ce să venim să ne spovedim?

           Pr. protopop Alexandru Vidican: - Este o măsură pedagogică. Omul, prin firea lui, simte nevoia să-şi spună bucuria şi amarul, dintotdeauna. În istorie găsim – aşa cum spune şi poetul – „Eu îmi cânt bucuria şi amarul”. Nu există om care să aibă o linişte deplină, şi nu pentru că nu ar vrea. Suntem oameni, cu scăderi, cu lipsuri, cu păcate, cu greşeli. Şi atunci Biserica, în înţelepciunea sa – aşa cum spunea şi Eminescu că e mama poporului român – a continuat ceea ce ne-a lăsat Mântuitorul Iisus Hristos, şi anume, Taina mărturisirii şi a împărtăşaniei. Spovedania trebuie să fie un act religios, spiritual şi pedagogic făcut de bunăvoie. Iar cei care vin de bunăvoie, trebuie să vină cu inima deschisă. De multe ori spun că şi noi, duhovnicii şi preoţii, trebuie să avem răbdarea cuvenită ca cel din faţa noastră, care a venit de bunăvoie la spovedit, să-şi scoată din traistă toate nemulţumirile,  să întoarcă traista pe dos, s-o scuture, ca din biserică să iasă apoi mult mai mulţumit. De multe ori spun că nu suntem noi criminalii, nu suntem noi marii păcătoşi, dar nici nu avem motiv să spunem că nu avem păcate. De multe ori dau exemplul mamelor, soţiilor noastre care, atunci când fac curăţenia exemplară ca-n farmacie, şi totul este în bună rânduială, dar atunci când bat razele soarelui în ferestrele caselor tot se mai văd particule de praf. Aşa este şi cu sufletul nostru. Chiar dacă mâine ne-am mai spovedi după astăzi, şi mâine am mai avea ce spune pentru că avem gândurile, avem tentaţiile noastre, deşi gândurile noastre nu sunt neapărat păcate. Nu ne putem opri gândurile, la fel cum nu putem opri stolul de păsări să treacă deasupra casei. Să nu le facem cuib. Până şi pentru gândurile păcătoase – deşi de multe ori ne gândim că aceste gânduri nu sunt ale noastre – trebuie să ne spovedim. Cine se spovedeşte singur este un beneficiar al liniştii sufleteşti. Noi toţi avem nevoie de o linişte lăuntrică, dar această linişte nu o putem cumpăra ca pe o marfă de pe raft, îl avem doar dacă suntem împăcaţi cu oamenii şi cu Dumnezeu. Ne împăcăm prin spovedanie şi simţim, prin Taina împărtăşaniei, ceea ce a simţit fiul risipitor când s-a întors la tatăl său. A simţit un umăr cald. Tot aşa simţim şi noi, prin Sfânta Împărtăşanie, că Dumnezeu ne-a iertat, în măsura căinţei noastre, în măsura sincerităţii spovedaniei noastre şi până la lacrimi, văzute sau nevăzute. Dumnezeu ştie sinceritatea noastră. Dacă spovedania se face cu multă sinceritate, Dumnezeu, care este un Tată, ne iartă pe toţi. Este un cuvânt în Scriptură care spune: Dacă voi nu daţi în loc de pâine şarpe copiilor voştri, cu atât mai mult, Dumnezeu care v-a creat şi este Tatăl vostru, al tuturor.  Dumnezeu face zece paşi, dar şi noi să facem măcar un pas spre Dumnezeu.

          Rep: - Suntem copiii lui Dumnezeu şi trebuie să-L privim ca pe un Tată bun şi îngăduitor, chiar foarte îngăduitor cu noi în aceste vremuri.  Vom avea un Paşte diferit faţă de anul trecut. Atunci ne-a fost mai greu cu spoveditul, cu împărtăşania. În acest an vă invit pe toţi să căutaţi preoţii.          Legat de împărtăşanie. S-a vorbit foarte mult despre împărtăşanie în anul care a trecut. Părinte protopop, ce este împărtăşania?

Pr. protopop Alexandru Vidican: - Împărtăşania este Trupul şi Sângele Mântuitorului. Cine mai are rezerve să nu vină, deocamdată, până când i se limpezesc gândurile. În potir nu este pâine şi vin. Noi, la invocarea Duhului Sfânt – şi o facem de când e lumea lume, de la Mântuitorul Iisus Hristos -  spunem aşa: Şi acum trimite harul preasfântului tău duh care sfinţeşte toate. Adică, pâinea aceasta - cinstitul Trup al Hristosului tău, iar ceea ce este în potirul acesta – cinstitul sânge al Hristosului tău care se dă lumii spre iertarea păcatelor. Când împărtăşim credinciosul care vine de bunăvoie la spovedanie şi la împărtăşanie spunem: Se împărtăşeşte robul lui Dumnezeu, fratele nostru, cu cinstitul Trup şi Sânge spre iertarea păcatelor, spre viaţa de veci. Niciunde în istorie nu a mai garantat cineva că îţi dă ceva spre iertarea păcatelor şi spre viaţa veşnică decât Mântuitorul Iisus Hristos care este mereu actual prin Sfânta Împărtăşanie. De aceea spuneam şi la început că, ceea ce facem noi au făcut apostolii, iar apostolii, auzindu-l şi îndemnaţi de Mântuitor - liturghia şi  Împărtăşania – aceasta s-o faceţi întru amintirea şi pomenirea Mea. De aceea e bine să credem că ceea ce primim din Sfântul Potir este Trupul şi Sângele Domnului  spre iertarea păcatelor şi spre a ne face candidaţi la viaţa veşnică. Nu condamnăm pe nimeni dacă are rezerve. Moşii şi strămoşii noştri s-au împărtăşit din potirul de lemn, din ce au avut. Potirul nu trebuie să fie neapărat aurit, argintat sau cum o fi, Sfânta Linguriţă, la fel. Nimeni nu s-a îmbolnăvit din această cauză. Noi, preoţii, în această perioadă a Postului, după ce am terminat de spovedit şi împărtăşit într-o zi, în două zile, sute de credincioşi, tot ceea ce rămâne în potir, pentru că nu poate fi luat chiar tot, adică Trupul şi Sângele Mântuitorului, în forma pâinii şi vinului, noi ne împărtăşim cu aceeaşi linguriţă după sute de credincioşi. Eu, vă mărturisesc că, după 40 de ani, nu m-am îmbolnăvit, moşii şi strămoşii noştri, preoţii dinaintea noastră, la fel, nu s-au îmbolnăvit. Dar trebuie să păşim spre potir cu acest gând de taină. Şi Blaga, poetul, filozoful, s-a aplecat atât de mult asupra tainelor şi spunea că tainele nu pot fi analizate în laborator, prin molecule. Taina este taină. Ori crezi, ori nu crezi. Este cunoscută poezia lui „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea, în flori, în ochi, pe buze ori morminte”.

Rep.: - L-aţi pomenit pe Lucian Blaga care a avut o căsuţă pe Dealul Târgului, acolo de unde privea Valea Bârgăului şi spunea „Acesta este adevăratul spaţiu mioritic”. La început de mai s-au împlinit 60 de ani de la trecerea în eternitate şi, de acolo, dintr-o stea, este alături de mulţi dintre scriitorii noştri mari. Suntem în Săptămâna Mare. Ce ar trebui să însemne pentru noi această perioadă pe care o parcurgem, pentru că de multe ori spunem ca măcar în Săptămâna Mare să mai renunţăm la cele lumeşti şi să ne gândim la Mântuitorul nostru.  Cum este Săptămâna Mare?

Pr. protopop Alexandru Vidican: - Se numeşte Săptămâna Mare  pentru că în această săptămână au fost cele mai mari şi mai grele pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea, Biserica, în aceste denii din această săptămână, a rânduit nume şi personaje care să ne trimită cu gândul la iertare. De exemplu, luni a fost pomenit Patriarhul Iosif care, pe vremea când era copil, la părinţii săi, împreună cu ceilalţi fraţi, a fost vândut în Egipt. La vremea când Iosif a ajuns mare dregător, demnitar în Egipt, au venit şi fraţii lui ca să cumpere grâu. Sfânta Scriptură relatează că Iosif i-a iertat pe toţi. Oarecum ne duce şi la trădarea lui Iuda. Şi, totuşi, Dumnezeu i-a iertat pe toţi cei care au făcut căinţă. Tot în aceste zile se pomeneşte despre un smochin neroditor. Atunci când Mântuitorul trece cu apostolii prin ţinuturile Palestinei, găseşte un smochin care nu avea roade. Pentru că nu avea roade, Mântuitorul îl blastemă  - a fost prima dată când a blestemat oarecum un colţ de natură, la fel ca şi un colţ din regnul animal, cu turma de porci din ţinutul Gherghesenilor -  dar nu pentru a face o pagubă ci pentru a da o lecţie. Aşa cum smochinul pe care l-a blestemat Mântuitorul s-a şi uscat pe loc, vrea să ne spună că şi omul trebuie să aducă roade, să nu facă umbră pământului, aşa cum auzim această expresie de multe ori. Iată, securea stă la tulpina pomului ca să-l taie. Şi noi trebuie să fim ca şi un smochin, dar roditor. De asemenea, se face pomenirea Mariei care a uns picioarele Mântuitorului cu irr de mare preţ, aceasta întru aducerea aminte şi trimitere la faptul că Mântuitorul care avea să fie răstignit a fost uns cu mir, cu mirodenii, aşa cum era obiceiul la evrei. În ziua de miercuri, mai marii templului din Ierusalim, care de mult aşteptau un motiv, prielnic pentru ei, să-l prindă pe Învăţătorul din Nazaret care le strica aproape 100% rânduielile. Dacă în templul din Ierusalim şi în toate sinagogile se propovăduia că evreul este doar cel de un neam, de o credinţă cu el, iar restul nu merită atenţia lor, vine Mântuitorul şi spune în faţa lor, în templul din Ierusalim, în sinagogile lor, în ziua de sâmbătă, că orice om care are nevoie de ajutorul tău este prietenul tău şi trebuie luat în seamă. Toate acestea n-au plăcut şi n-au convenit mai marilor templului, astfel că au găsit motive, şi au adunat toate motivele, ca să găsească un prilej de a-l condamna pe cel care le stricase rânduielile de zeci de mii de ani. Mântuitorul ştia, ca Dumnezeu, că asta se va întâmpla. De aceea nu i-a menajat nici pe arhierei, nici pe slujitorii templelor, pentru că trebuia să schimbe legea. De multe ori spunea că a venit  legea cea nouă. Iar Legea cea Nouă nu se bazează pe dreptatea dură, pe dreptatea rece, ci se bazează pe iubire. „Iubiţi şi pe vrăjmaşii voştri!”. Cum să înţeleagă conaţionalii Mântuitorului aceste trimiteri, acest gând, când Palestina veche era în administraţia romană. Cum să înţelegi că trebuie să-l iubeşti pe asupritorul tău care a venit şi şi-a pus administraţia în Ţara Sfântă. Nicidecum nu au înţeles. Adunându-se mai multe motive, şi pentru faptul că s-a prezentat ca Fiul lui Dumnezeu, dar şi multe altele, în ziua miercuri au făcut sfat, un consiliu, să-l prindă pe cel care le strică rânduielile de sute de mii de ani. Au găsit pe unul dintre ei, pe Iuda care, oarecum, era economistul apostolilor, la el era punga, el cumpăra hrana pentru toţi, şi care a prins şi gustul banilor. Astfel că arhiereii şi cărturarii au profitat şi au bătut palma cu Iuda că, dacă îl va da pe mâna lor, pentru această trădare, pentru acest semn, 30 de arginţi. Or Iuda, care deja a început să miroase gustul banilor,  a bătut palma şi le-a spus că pe care îl va săruta în Grădina Ghetsimani, pe acela să-l prindă. De ce era nevoie de un semn? Era nevoie de un semn pentru că toţi evreii aveau aceeaşi îmbrăcăminte, aveau hainele lungi, bărbi, pe care le au şi astăzi, iar Iuda era cel mai autorizat să spună „pe care-l voi săruta, acela este. Astfel că, ziua de miercuri, chiar şi în timpul anului, dacă nu este harţi, miercuri e bine să postim în amintirea acestui eveniment, că în zi de miercuri s-au hotărât să-l prindă pe Iisus Hristos. Joi, se citeşte Denia celor 12 Evanghelii unde, dacă suntem atenţi, ni se prezintă toată viaţa Mântuitorului în Evangheliile pe care le auzim citindu-se.  Vineri, tăcere de mormânt. L-au răstignit împreună cu doi tâlhari, l-au pus în mormânt, au pecetluit mormântul. Pentru noi, după 2000 ani, este mai uşor să privim cu un ochi spre mormântul gol de pe Golgota. Dar pentru apostoli, pentru conaţionalii săi, a fost foarte greu să creadă că într-adevăr că Hristos este şi Fiul lui Dumnezeu, deşi au văzut toate minunile – a potolit furtuna pe mare, a vindecat pe cei bolnavi, a înviat morţi -, dar în faţa atâtor chinuri lor, ca oameni, nu le mai venea să creadă că Învăţătorul lor este şi Dumnezeu. Nu este un amănunt lipsit de importanţă când, pe Cruce, ostaşului roman i-a fost milă de răstignitul din mijloc, pentru că ceilalţi doi erau nişte tâlhari la drumul mare, criminali de care îţi era milă doar dacă aveai inimă de om, dar despre care se ştia că erau doi criminali. De Învăţătorul din mijloc, până şi soldaţii romani au auzit cât bine a făcut poporului evreu. Atunci i-au spus: dacă tu eşti Fiul lui Dumnezeu aşa cum pretinzi şi au pretins, dă-te jos de pe Cruce, fă o minune şi vom crede în tine. Dar nu a făcut nicio minune. De ce? Pentru că Dumnezeu nu satisface curiozităţi. Dumnezeu i-a spus, l-a pregătit pentru înviere. Dar i-a spus să nu-l condamne nici pe Toma, căruia îi spunem necredinciosul, nici chiar pe cei din vremea Mântuitorului. Era greu să crezi că cel cu care ai colbuit drumurile grele ale Palestinei, a pătimit, a fost învins de toate răutăţile oamenilor, condamnat de oameni, care a suferit în modul cel mai natural pe Cruce, să mai crezi că este Fiul lui Dumnezeu. De aceea, vineri nu se trag clopotele, vineri este o tăcere de mormânt în aşteptarea celei de-a treia zi când, dis de dimineaţă, femeile mironosiţe, care n-au avut timp să facă pregătirile, după obiceiul evreilor, au venit la mormânt şi au găsit mormântul gol. Ştim cum viaţa a biruit moartea şi, din mii de piepturi, în Noaptea Sfântă a Învierii, auzim acest Imn al bucuriei „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând”.

Rep.: - La prima apariţie, Mântuitorul ne spune „Bucuraţi-vă!”. În acest an ne vom putea bucura din nou, împreună, pentru că anul trecut a fost un an tragic, pentru prima dată în 2000 de ani, nu ne-am putut bucura împreună, suflet cu suflet, Lumina mergând de la unul la altul, preoţii din satele noastre au avut grijă ca Lumina să ajungă la noi. În zona noastră, noi mergem să ne luăm pasca, iar biserica a avut grijă ca aceasta să ajungă în recipiente. Şi eu am fost voluntar anul trecut şi am rămas surprins că la fiecare scară de bloc era aşteptat preotul de către cineva din scară care cu lacrimi primea acele pahare în care era pasca. În acest an, ne putem bucura din nou împreună de această sărbătoare. Va ajunge şi în acest an Lumina Sfântă la noi?

Pr. protopop Alexandru Vidican: - Noi credem că da. Nu este un eveniment comandat, dar noi ştim că de fiecare dată, cu o zi înaintea Învierii Mântuitorului, de Paştele Ortodox,  vine Lumina din Sfântul Mormânt, iar de acolo, pe calea aerului, ajunge în Bucureşti, iar de acolo se împrăştie în toată ţara. Noi îl aducem de la Cluj, părintele Emanuel se va duce şi în acest an după Sfânta Lumină care, apoi, va ajunge în fiecare Biserică şi în casele credincioşilor.  Trebuie să ştim că  Patriarhului Ierusalimului – Sfântul Mormânt este păzit de musulmani care nu au niciun interes să propovăduiască, să ţină atât de mult la această Lumină Sfântă – este controlat până la piele să nu aibă o sursă de lumină. Mormântul Mântuitorului, acea încăpere, este bine ferecată, ir arabii controlează Sfântul Mormânt. La vremea rânduită, îl lasă doar pe Patriarh, singur,  să intre în mormânt, pe care este pus un strat de vată şi, la rugăciunile Patriarhului, singur în mormânt, la invocarea Duhului Sfânt, la un moment dat, pe acele geamuri mici de o palmă, apare o lumină în zig-zag, se aprinde vata de pe Sfântul Mormânt, Patriarhul ia mănunchiul de 33 de lumânări, iese afară în mulţimea care-l aşteaptă cu multă emoţie, şi spune ceea ce spunem şi noi, preoţii: „Veniţi de luaţi Lumină!”. Timp de câteva clipe, acea lumină nu este o lumină fizică, materială. Mulţi îşi pun acea flacără pe anumite răni – pe obraz, pe mâini – şi nu se ard. După un timp devine foc şi flacără materială. Iată că, sub ochii noştri se întâmplă minuni. Dacă până în 1989, noi citeam doar în cărţi ceea ce ne spuneau episcopii care reprezentanţii Patriarhiei Române la Ierusalim prezentau acest eveniment, dar noi, oamenii de rând, nu am avut ocazia să mergem să vedem cu ochii noştri. Or acum, cu tehnica, cu mijloacele tehnice de astăzi, fiecare poate să imortalizeze clipa când iese Patriarhul din Sfântul Mormânt cu Lumina, astfel că nu ştiu dacă mai are rost să te îndoieşti, pentru că e ca şi cum ai spune „Eu nu cred în soare pentru că nu-l văd”. Fie că-l vezi, că nu-l vezi, soarele există. Avem o bucurie şi o mândrie, în smerenie, e adevărat, că de Paştele Ortodox vine această Sfântu Lumină care nu este o făcătură, este o taină  a lui Dumnezeu. De ce? Numai Dumnezeu ştie.

Rep.: - Este cea mai mare minune a lumii  de 2000 ani – Învierea – care a fost şi va rămâne Taina lumii. Vă rog să ne spuneţi programul din această săptămână şi să spunem că, în acest an, este liber în noaptea de Înviere, pot veni la Biserică.

Pr. protopop Alexandru Vidican: - Sâmbătă dimineaţa, cei care doresc pot să vină să-şi ia paharul cu pasca sfinţită, fără să aducă alte pahare, alte căni, pentru că am procurat pahare speciale pentru noaptea de Înviere. Sâmbătă, la miezul nopţii, ca de obicei, venim să facem Sfânta Slujbă  a Învierii. În anumite parohii, în anumite sate obiceiul era să se continue Sfânta Liturghie. În sudul ţării şi acum aşa se face. La noi nu s-a împământenit ca după Slujba de Înviere de la miezul nopţii să se facă Sfânta Liturghie. În jurul orei 2 noi vom termina Slujba de Înviere după care, a doua zi, duminică, de la ora 10, vom începe Sfânta Liturghie. A doua zi de Paşti, ca şi până acum, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei ne-a obişnuit, ca o binecuvântare, să fie în mijlocul bistriţenilor şi a credincioşilor de la Biserica Protopopiatului, tot de la ora 10, la Sfânta Liturghie. Am înţeles că restricţiile nu vor fi până la ora zece seara ci până la 5 dimineaţa pentru ca toată lumea să ajungă acasă, fără să fie amendaţi sau opriţi pe drum pentru că vine de la biserică.

Rep.: - Este noaptea minunilor şi mă bucur că s-a luat această hotărâre de către conducătorii ţării, că acest neam mai are credinţa puternică. Zilele trecute s-a făcut un studiu şi, din nou, Biserica este pe locul întâi în încrederea oamenilor. Şi aşa trebuie să rămână. Acest neam este un neam creştin. Un mesaj pentru cei care parcurg această perioadă întru aşteptarea luminii...

Pr. protopop Alexandru Vidican: - În cântările de la slujba de Înviere, dar şi din ziua de Paşti, este un tropar care spune aşa: Să iertăm totul pentru Înviere. Să zicem fraţilor şi celor care ne urăsc pe noi, pentru că, iată, Învierea este iubirea totală, este iertarea totală şi este o lecţie fără de sfârşit că Dumnezeu este iubire, Dumnezeu este lumină şi noi suntem fii ai luminii, în măsura în care, iată, propovăduim şi iubirea, şi iertarea. Şi cuvintele Mântuitorului: „Bucuraţi-vă şi nu vă temeţi!”

Rep: - Închei cu cuvintele.... „Înălţătoare, profunde sunt cuvintele şi sfaturile date de părintele protopop. Păcat că nu mulţi urmează sfaturile primite. Să avem sărbători luminate de Lumina Mântuitorului. Doamne, ce cuvinte, ce glas blând, mă închin în faţa dumneavoastră. Într-adevăr, părintele protopop, cu blândeţea-i care-i caracteristică, şi nu este uşor să fii blând în această lume, a reuşit să ne apropie pe toţi de Biserică. Vă doresc să aveţi, părinte protopop mulţi ani de acum încolo în slujirea bisericii şi a lui Hristos. Să aveţi sărbători cu pace, cu bucurii şi cu multă-multă sănătate şi să vă bucuraţi de tot ceea ce în această perioadă vine în viaţa noastră şi în sufletele noastre prin miracolul Învierii.