Interviul ca destăinuire autoreflexivă şi lecţie de viaţă

Una din speciile jurnalisticii de informare este interviul.

Acesta vine din engleză sau francezul interview, ceea ce înseamnă convorbire între o personalitate politică, culturală, etc.şi un ziarist, un reporter, în cursul căreia acesta pune întrebări

personalităţii spre a-i afla părerile în diverse probleme de actualitate, în vederea publicării lor în presă sau difuzării la radio şi televiziune. Dar atunci când sub mantaua gogoliană se află un scriitor de talent ca Menuţ Maximinian interviul devine o adevărată lucrare de cultură şi creaţie, aşa cum descoperim în acest volum, intitulat cu concreteţe,”Stop Reportofon “, Ed. Karuna. Încă din titlu, autorul acestei cărţi îi dă reportofonului, acel instrument indispensabil ziaristului, o personificare epifanică, fiindcă acolo unde lumina se arată începe dragostea să lucreze. Dialogurile din această carte luate în perioada anilor 2002-2011, ne dezvăluie diversitatea în unitate a opiniilor celor intervievaţi. Felul subtil de conducere al dialogului realizat de către autor, face ca textele să devină o dedublare a intuiţiei cunoaşterii, iar hermeneutica o deghizare a analizei vieţii culturale de la noi. Scenariul interviurilor ascunde, prin urmare, o schemă ontologică, precum scoica poartă în sine perla. Florian Aaron, scria în decembrie 1837 că ” Omul doreşte să cunoască orice aflare şi născocire nouă ce au făcut duhul omenesc şi, în sfârşit, ca să afle tot felul de lucruri prin care să-şi împodobească mintea“, O atare idée, de promovare în această carte a experienţelor celor intervievaţi, se desprinde şi din paginile acestei lucrări. Robertson şi Matt de la Times şi B.B.C. spuneau că reporterul doreşte să vadă în răspunsurile obţinute nu impresiile şi emoţiile, ci faptele celor intervievaţi. Practic lucrarea aceasta ne comunică ideile unor personalităţi, a comunica înseamnă-dacă ar fi să utilizăm expresia lui 6 Heidegger-“ a fi în lume “ ceea ce echivalează cu “a di cu ceilalţi “.Dar, cartea aceasta, a fi cu ceilalţi nu are înţelesul şi nici semnificaţia pe care o acordă marele gânditor german termenului de “das Mitsein “. Pentru Menuţ Maximinian acest ”eveniment “ al comunicării este înţeleasă ca facultate de a trasmite informaţii, sentimente, idei şi judecăţi, existenţiale sau de valoare, de la o personalitate la cititor. Dacă folchistul Gheorghe Ani subliniază că în Gemania, unde este stabilit, nu-i este ruşine să spună că-i român, Alina Băbeanu practicând jurnalismul, este convinsă că muzica o salvează. Nicolae Băciuţ, speră că în urma să rămână o bibliotecă, iar Dan Brudaşcu subliniază tranşant rolul principal al scriitorului care trebuie să educe gustul public. Pentru Elena M.Cîmpan vrăjită de muzica sferelor, totuşi în prim plan rămâne iubirea de poezie, pe când Melania Cuc îşi trece identitatea în contul Scriitorului, iar Mircea Daroşi este convins că şi-a făcut datoria şi elevii săi sunt cei mai buni judecători pentru o viaţă întreagă dăruită învăţământului. Menuţ Maximinian, prin întrebările sale directe, sau altele cu înţeles subtil, face ca răspunsurile unor personalităţi intervievate să le înţelegem ca autognoză simbolică şi, desigur, ca text autoreferenţial, căci în toate formele şi sensurile întrebărilor face să descoperim, în noua tradiţie a semiologiei textului, o poietică, un mecanism alegoric al reflecţiei teoretice, idée preluată şi de intervievat ca epifanie. În acest sens sunt întrebările şi răspunsurile personalităţilor: Ligya Diaconescu, Zorin Diaconescu (Nu vă temeţi, în toate timpurile s-a scris prost , chiar literatură pusă în slujba unui regim criminal, dar timpul şi Dumnezeu le judecă şi cerne. n.n.), Dorel Cosma, Doina Drăgan, Nicolae Gălăţean, Marcel Lupşe, Ernest Maftei, Al.C.Miloş, Mircea Măluţ, Ioan Mărginean, Andrei Moldovan, Dumitru Munteanu, Patricia Negrea, Olimpiu Nuşfelean, Pino Andraş Oprea, Ionel Oprişan, Florin Piersic, Ioan Pintea, Aurel Podaru, Ştefan Popa Popa`s, Victor Rebenciuc, Dora Alina Romanescu, Paula Seling, Narcisa Suciu, Irina Szasz, Teodor Tanco, Marin Toma, Al.Florin Ţene, Cornel Udrea, Octavian Ursulescu, Dorel Vişan, etc. Ştim cu toţii că omul care doreşte să pătrundă frumuseţea unui obiect îl priveşte altfel decât matematicianul, care caută sensul unei formule geometrice, sau decât istoricul, care caută cauzele şi consecinţele unui eveniment. Ultimi doi urmăresc cunoaşterea adevărului, în timp ce primul urmăreşte înţelegerea frumosului. Primul mod de abordare este estetic, cel de-al doilea este raţional. Lucru ce-i reuşeşte lui Menuţ Maximinian îmbinând cele două moduri de abordare. Prezenta carte este o radiografie a sufletului mărturisitor, chiar a spiritului teoretic, fiindcă jurnalismul solicită comunicare, creaţia celor intervievaţi cere solitudine, iar interviul cere implicare-comunicare-solitudine. Cartea lui Menuţ Maximinian este o experienţă a colocvialului surprins în cotidian, în deschidere spre zona sa privilegiată, viaţa dedicată unui ideal. Dar experienţa deosebită şi dificilă a reporterului, căci creatorul nu se lasă abordat în existenţa obişnuită, greu de surprins datorită unei aparente tautologii, a făcut ca printro mişcare secretă a ideilor din întrebări să smulgă intervievaţilor răspunsuri sincere. Citind aceste interviuri mi-am adus aminte de un basm din culegerea lui Petre Ispirescu, publicat în 1872, unde vorbeşte despre copilu născut cu ”cu cartea în mână“. Viziune ce se întâlneşte cu visul lui Ezechiel. Copilul născut cu cartea în mână

i se împlineşte destinul prin carte. Şi cartea din mâna Omului născut odată cu ea îşi îndeplineşte cele hărăzite de Dumnezeu. Astfel Dumnezeu îşi construieşte lăcaşul în om prin Cuvânt. De aceea în faţa OMULUI CITITOR ŞI PURTĂTOR DE CARTE moartea este neputincioasă şi vălul uitării se destramă.

Al. Florin Tene

Presedintele Ligii Scriitorilor din Romania