Între corupție și sublim

              După evenimentele din anul 1989 am rămas o țară mult coruptă, populată de hoți și de parveniți în multe paliere ale societății noastre. În multe locuri  dădeai de infractori ai lumii morale, șpăgari și manipulatori ai opiniei publice. Ieșeam dintr-o societate de oameni care avuseseră competența abjecției și nici un scrupul în instalarea și perpetuarea ei. Acum pe noul mal al istoriei trecuseră odată cu noi și acești infractori specializați ai lumii morale. Revoluția îi scosese în plin plan ca pe o interjecție a răului. Există un risc în umblatul cu adevărul. Spunând adevărul reînvățăm să vorbim. Câteva sute de mii de români alcătuiau și alcătuiesc și astăzi rezervorul de lichele al nației. Cum să obții o națiune articulată dintr-o mulțime dresată prin teroare să răspundă la discursul minciunii?!

          Patriotismul, ca orice formă de iubire, presupune întâlnirea a două ființe, entități, într-un sentiment pozitiv, pe teritoriul încrederii reciproce. Patriotismul reprezintă un scenariu eroticsublimat. În găștile slab educate ajunse la putere nu există patriotism în general, la ei există fascinația puterii, infatuarea și buzunarele pline. Un lider autentic dă tonul istoriei, rolul decisiv îl are liderul, nu cei care se lasă conduși. Ce-ar fi însemnat Franța fără Napoleon? Astăzi noi nu avem lideri, este prea mare pălăria pentru ei. Napoleon spunea, ,,Cel needucat este un monstru.” Noi, în țara noastră, câți needucați avem?

          Lichelele acestea, acești indivizi foarte activi în a produce răul altora pentru interesele lor personale, sunt de fapt infractori ai lumii morale care posedă un anumit pitoresc al ticăloșiilor lor. Lichelele sunt un sistem al răului, sunt needucate și creează istorie. Ați văzut tractoriști, barmani, zugravi și amante de nici douăzeci de ani puși în funcții de ministru, parlamentar, șefi ai unor înalte instituții publice, ei ne conduc, cu asemenea oameni avem noi pretenția să stăm la masa țărilor civilizate, democrate, cu un înalt nivel al libertății și al culturii? Tractoriștii să stea la tractoarele lor pe câmp, barmanii la barurile lor, zugravii cu zugrăvitul lor, iar amantele să stea cum vor ele, însă la ele acasă și nu în public, fiecare să-și vadă de profesia lui pe care o știe, cum necum. Mulțimea, devine fascinată de banii și puterea lor, mulțimea aceasta care, la rândul ei, are educația în suferință. În clasa noastră politică sunt indivizi care n-au citit în viața lor o carte și atunci când într-o societate cultura nu există sau se prostituează, atunci începe declinul rapid spre nonvaloare al acestei societăți. Acești indivizi profită imens de indiferența și incultura politică a unei bune părți a societății noastre.

          Populismul este în floare la noi românii, el este, vrând nevrând, unul dintre inevitabilele corelative ale democrației. Ca să transferi poporului acea virtute a discernământului și autoritatea deciziei, trebuie concomitent să creezi acele premize ale idolatrizării sale și acea ispită de a-l măguli, a-l seduce și a-l manevra, după ce în prealabil l-ai dezinformat copios. Populismul este subversiv, creator de confuzii, cu gust pentru disoluții și haos. Este greu să scăpăm de fenomenul numit populism pentru că este greu să igienizăm clasa politică și să educăm masele.

          Suficiența generează totdeauna și în mod obligatoriu stupiditate. Zeificat în viață, baronul local are totul în vârful pixului, nu mai trebuie să acumuleze nimic, cu excepția unei noi influențe, nu mai trebuie să citească sau să se documenteze. Specific tuturor baronilor locali este instinctul feudal, ei își percep teritoriul nu parte a unui sistem de Stat, ci ca pe o moșie pusă la discreția lor pentru întreaga perioadă cât rămân în funcție. De unde și arbitrariul lor exersat asupra unor persoane, destine, vieți, ca și accesele lor de lăudăroșenie. La baronii locali cupiditatea este o caracteristică generală, nu toți sunt obtuzi, nu toți fac pe tiranii, dar să se îmbogățească pe spinarea Statului se străduiesc toți, nici unul nu este dezinteresat.În lăcomia lor  de a stoarce cât mai mult, niciunul dintre nenumăratele avantaje și privilegii nu-i poate sătura.

          Ascunși în suspiciune și mentalitate roșie unii față de alții, noi înșine am contribuit la instalarea în societate a acelei intransparențe, a acelei dezinformări puternice care constituie cauza cauzelor zilei de astăzi, am adus minciuna ca formă de existență, iar disimularea a devenit o necesitate.

          Și totuși mai sunt oameni în această Țară care nu l-au părăsit pe Dumnezeu. Coloana infinitului este coloana jertfei, ochiul care plânge vede cel mai bine, oamenii aceștia au trăit și trăiesc refăcându-se prin inocența copiilor, ei n-au făcut confuzie, voită sau nu, între libertate și libertinaj, ei n-au instinctul de turmă și pot să gândească singuri, în ochii lor vedem o profundă tristețe de neam, ei știu că pământul acesta românesc a fost frământat de strămoși, ei vor să avem copiii noștri și nu ai vremurilor, ei știu că nu este prea important ce fac alții, important este ceea ce fac ei, ei știu foarte bine că după fiecare Cruce urmează o Înviere. Generalul Dragalina a rugat pe cei apropiați, ,,Îngropați-mă cu fața spre Banat”.

          Dezbrăcat am fost și m-ați îmbrăcat, însetat am fost și mi-ați dat să beau, flămând am fost și m-ați omenit, bolnav am fost și m-ați cercetat, ne-a spus Iisus Hristos. Poporul român nu s-a afundat în mocirla istoriei. Atâta vreme cât mai avem oameni care își pun la dispoziție casele  lor, oameni care ajută din puținul lor pe refugiații acestui război nenorocit de la granițele noastre, oameni care lăcrimează pentru nenorocirile altor semeni și sar repede și necondiționat în ajutorul lor, oameni care umplu Bisericile duminicile, atunci să fim siguri că Dumnezeu, în imensa Sa milă, nu și-a întors fața de la români, de la Țara noastră, acum Poporul Român dă un Grandios Examen în fața Istoriei și mai ale în fața Divinității!

          O refugiată ucrainiancă de 35 de ani, cu doi copilași lângă ea, a mers pe jos cale de 17 km cu un rucsăcel în spate și având în brațe și pe umăr un câine mare, ciobănesc german, prietenul familiei, de 37 kg, bătrân, de 12 ani și jumătate, care nu mai putea merge, pentru a ajunge la libertate, la loc sigur, la frontiera cu România. Soțul ei rămăsese acasă să lupte pentru Țara lor...