Între râsul Sarei și zâmbetul Mariei: Meditația PS Claudiu la Duminica a XXIV-a după Rusalii

Dum, 10/27/2024 - 07:20

View the full image

Duminica Învierii fiicei lui Iair

Cine știe de ce, de multe ori, oamenii zâmbesc sau râd chiar, șovăielnici, neîncrezători în fața iubirii lui Dumnezeu. E o istorie veche de când lumea, ce trece prin râsul Sarei, soția lui Avram, atunci când aflată deja la o vârstă înaintată, Domnul îi dăruiește promisiunea nașterii unui fiu. Este o promisiune minunată, semn al unei iubiri menite să dăinuie peste veacuri, mult după ce ultima suflare a lui Avram și a Sarei se va fi consumat. Și totuși Sara râde neîncrezătoare… Trece de asemenea prin neîncrederea lui Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, uzat de repetarea unei rugăciuni ce pare să nu se mai împlinească. Trece prin râsul mulțimii neîncrezătoare de astăzi la cuvintele Mântuitorului ce le spune că fiica lui Iair nu a murit, ci doarme. Aceeași grimasă a necredinței o vom găsi întipărită pe fețele multora dintre cei ce asistă la răstignirea Fiului lui Dumnezeu, prea închistați în răutate pentru a mai fi capabili să creadă unei iubiri atât de mari ca cea crucificată în fața lor.

De cealaltă parte, îi avem pe cei care la fel ca femeia cu scurgere de sânge, se ating de Dumnezeu lăsând la o parte lumea și logica lor de până atunci, aruncându-se cu toată ființa lor în noutatea unei realități ce vine în întâmpinarea lor plină de bucurie, vindecare și lumină. Oameni ca ea nu au timp de pierdut cu filozofii și calcule de doi bani de genul: "da’ oare de ce nu toți cei ce se ating de Isus se vindecă; da’ oare ce are mai special acest rabin din Nazareth decât ceilalți ?" Dacă am încerca să-l cuprindem pe Dumnezeu doar cu logica umană, am fi perdanți de la început. Viața sfântului Augustin cuprinde acel episod grăitor în care încercând să înțeleagă misterul Sfintei Treimi, întâlnește pe malul mării un copilaș care sapă o groapă în nisip, aduce cu lingurița apa din mare și o toarnă în groapa lui. Augustin îl întrebă ce face și copilul îi răspunde că încearcă să mute toată apa din mare în groapa săpată în nisip. În momentul în care Sfântul din Ippona îi spune că e imposibil ceea ce el încearcă, copilul îi răspunde că e la fel de imposibil să înțelegi misterul Sfintei Treimi cu îngusta minte umană.

Avem așadar două variante: să rămânem blocați în lumea în care trăim, cu logicile sale mărunte și imperfecte sau, împreună cu Maica Sfântă, să ne încredem în Vestea cea buna, pe care o înțelegem până la un punct, dar care face apel de asemenea la libertatea noastră de a crede în Cuvântul, Bunătatea și Iubirea lui Dumnezeu pentru noi. Liberi așadar de a alege între râsul Sarei și zâmbetul Mariei!

PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla

Ev Lc 8,41-56

În vremea aceea a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Isus, Îl ruga să intre în casa Lui, căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Isus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: cine este cel ce s-a atins de mine? Iar Isus a zis: s-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: indrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: a murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Isus, auzind, i-a răspuns: nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: copilă, scoală-te! Şi spiritul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.