Pr. Vasile Beni: Când sufletul ne doare, să-L căutăm și să ne apropiem mai mult de Dumnezeu!

Textul Evangheliei la duminica a 24-a după Rusalii:,,În vremea aceea a venit la Iisus un om cu numele Iair, care era mai-marele sinagogii; şi acesta căzând la picioarele lui Iisus, îl ruga să intre în casa lui, fiindcă avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi aceasta era pe moarte. Iar când se ducea Iisus şi-L împresurau mulţimile, o femeie, care avea de doisprezece ani curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată avuţia ei şi de către nici unul nu putuse fi vindecată, apropiindu-se ea pe la spate, s-a atins de poala hainei lui Iisus şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Atunci Iisus a grăit: cine este cel care s-a atins de Mine? Dar, cum toţi tăgăduiau, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu mai întrebi: cine este cel care s-a atins de Mine? Dar Iisus a grăit iar: s-a atins de Mine cineva, căci Eu am simţit puterea care a ieşit din Mine. Atunci femeia, văzând că n-a rămas ascunsă, a venit tremurând şi, căzând la picioarele Lui, I-a spus, de faţă cu tot poporul, pentru care pricină s-a atins de El şi cum că s-a tămăduit numaidecât. Iar Iisus i-a zis: îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace. Pe când încă vorbea El, a venit cineva din casa mai-marelui sinagogii şi a zis acestuia: a murit copila ta; nu mai osteni pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, a zis către Iair: nu te teme; crede numai şi se va mântui. Şi, intrând în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru, pe Iacob, pe Ioan, pe tatăl copilei şi pe mama ei. Ci plângeau toţi şi se tânguiau pentru copilă; El însă le-a zis: nu plângeţi, căci n-a murit, ci doarme. Dar ei L-au luat în râs, ştiind bine că a murit. Atunci El, scoţând pe toţi afară şi apucând copila de mână, a strigat, zicând: copilă, deşteaptă-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit Iisus să i se dea ei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei; iar Iisus le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat”Luca 8,41-56.

        Dragii noștri credincioși!

Textul Evangheliei duminicii a 24-a de după Rusalii ne descrie două minuni săvârșite de Iisus în care se face referire la credință: „Credința ta te-a mântuit, mergi în pace” și „Nu te teme, crede numai și se va mântui”.

În cele ce urmează voi încerca să mă opresc la învăţătura despre credinţă, dar și la cele spuse în titlu „Când sufletul ne doare, să-L căutăm pe Dumnezeu!”

1.Ce este credința teoretică. Putera sufletească de a accepta ca adevărate datele învățăturii de credință, ce nu pot fi înțelese rațional uneori sau nu pot fi văzute cu ochii. Iar această credință noi  ne-o mărturisim de fiecare dată atunci când rostim Crezul sau Simbolul credinței

Pentru că în Crez noi ne mărturisim credința în Dumnezeu-Tatăl, Care a creat lumea, în Dumnezeu-Fiul, Care a mântuit-o și în Dumnezeu-Duhul Sfânt, Care îi poartă de grijă. Ne mărturisim credința în Biserică și care este ,,una, sfântă, sobornicească și apostolească”, în Sfintele Taine, dar și faptul că ne îndreptăm spre viața veșnică, pe care de altfel o și așteptăm.

 2.Ce este credința practică. Este credința noastră  personală, prin care noi contribuim la săvârșirea unei minuni. Iar Sfânta Scriptură ne oferă asemenea exemple:

a. Cu un prim exemplu ne întâlnim la femeia cananeancă care, venind la Iisus, l-a rugat stăruitor să-i vindece fiica, iar ca răspuns îi zice: „O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești. Și s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela (Matei 15, 28).

b. Un alt exemplu întâlnim la vindecarea orbului din Ierihon care, apropiindu-se de Iisus, îl ruga: ,,Fiule a lui David, fie-ți milă de mine! Ce voiești să-ți fac? Doamne, să văd! Vezi! Credința ta te-a mântuit (Luca 18,42).

c. Tatăl copilului lunatic se roagă zicând: “Cred Doamne! Ajută necredinței mele” și Iisus îl vindecă pe copil.

d. Iar în Evanghelia de astăzi: „Credința ta te-a mântuit mergi în pace” și „Nu te teme, crede numai și se va mântui”.

3. Ce este durerea sufletească. Cred că fiecare dintre noi am avut, avem şi vom avea parte de dureri trupeşti, dar şi sufleteşti. La unele dintre ele ne-au fost alături şi ne-au ajutat cei dragi, la altele chiar dacă au vrut nu au putut să o facă. Şi nu ştiu cine ar putea descrie cât de rău te doare sufletul. Pentru că această suferinţă nu se simte din exterior, totul e imposibil, totul e deznădejde, totul e oprit şi nimic nu se mai poate din punct de vedere omenesc. Pentru că există în sufletul omului sentimente, trăiri şi abisuri, urcuşuri şi coborâşuri, există dureri care n-au vindecare decât la Dumnezeu.

4.Câteva dintre durerile sufleteşti.  Oare cum am putea spune sau ce am putea spune despre lacrimile care nu se văd, lacrimi care nu curg, dar poartă cu sine oceane de suferinţi, care alină răni sau poate le adâncesc. 

Ne doare sufletul când ne supărăm, când avem o dezamăgire, când cineva ne vorbeşte de rău sau ne vorbeşte urât. Pe cei din familie îi doare sufletul când unul dintre ei este bolnav sau are un eşec sau un insucces în viaţă.

Te doare sufletul când simţi că nimeni nu te înţelege sau poate eşti nedreptăţit sau trăieşti într-un mediu ostil. Iar durerea sufletească este virală pentru că se transmite celor apropiaţi sau celor din jurul nostru, aşa cum Sfânta Scriptură spune „Când un mădular suferă, toate mădularele suferă”.

Sunt dureri provocate de neputinţă, de plânsul unui copil, dureri provocate de minciună, de păcat, de laşitate, de iubire. Dureri provocate de oameni, ba chiar şi de vreme, dureri obişnuite şi neobişnuite. Sunt dureri care pe nici unul dintre noi nu ne ocolesc, ci chiar de multe ori ne caută. Şi poate atunci ne întrebăm ce trebuie să fac?    

5.Când sufletul ne doare să-L căutăm și să ne apropiem mai mult de Dumnezeu.  Exemplul ni-l oferă Evanghelia acestei duminici despre Iair şi despre femeia cu scurgere de sânge care au venit la Iisus. Unul i-a spus necazul rugându-L ca fiica să-i fie vindecată, iar femeia s-a atins de poala hainei cu credinţa că  se va vindeca, amândoi având credinţa că Iisus, care are toată puterea în cer şi pe pământ, îi va ajuta. De aceea, ca şi concluzie a acestei predici cred că bine venite ar fi versurile poetului care spun:                      

 „Multe ai pierdut în lume

Şi vei pierde tot mereu,         

Dar să nu-ţi pierzi niciodată          

Credinţa în Dumnezeu.

Amin!

Pr. Vasile Beni