Pr. Vasile Beni: Cum trebuie să ne purtăm față de cei care ne-au dat viață ?

           Textul Evangheliei la Duminica 24 după Rusalii: ,,În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair și care era mai-marele sinagogii. Și, căzând la picioarele lui Iisus, ÎI ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, și ea era pe moarte. Iar, pe când se ducea Iisus și mulțimile îl împresurau, o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge și cheltuise cu doctorii toată averea ei și de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui și îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Și a zis Iisus: Cine s-a atins de Mine? Dar toți tăgăduind, Petru și ceilalți care erau cu El au zis: Învățătorule, mulțimile Te îmbulzesc și Te strâmtorează, și Tu întrebi: Cine s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simțit o putere care a ieșit din Mine. Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând și, căzând înaintea Lui, a spus de față cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El și cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace! Pe când încă vorbea El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe învățătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai și se va izbăvi. Și, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan și pe Iacov, pe tatăl copilei și pe mamă. Și toți plângeau și se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeți; n-a murit, ci doarme. Și râdeau de El, știind că a murit. Iar El, scoțând pe toți afară și apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Și duhul ei s-a întors și a înviat îndată; și a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Și au rămas uimiți părinții ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat. (Ev. Luca 8, 41-56)

                      Dragii noştri credincioşi

        Fiecare părinte împleteşte pe caierul vieţii de familie dragostea cu durerea.  Dintre toate darurile pe care bunul Dumnezeu le dă unei familii, cel mai de preț a fost, este și va fi copilul.

         Limba omenească este prea săracă în cuvinte pentru a spune ce este copilul, iar noi, părinţii suntem paznicii acestei comori.

        Din punct de vedere trupesc, după ce le-au dat viaţă, părinţii trebuie să-i hrănească, ocrotească, să-i deprindă cu scrisul şi cititul şi alte cunoştinţe, să le asigure o carieră frumoasă şi un trai fericit pe pământ.

        Dar, pentru părinţii creştini, datoria este de a da copiilor o creştere în dragoste de Dumnezeu şi în duh creştinesc şi de a-i pregăti pentru viaţa veşnică şi de a-i învăţa să fie oameni de omenie.

        Cuvântul ,,Omenie” este asemenea unui buchet de flori care cuprinde şi descrie toate calităţile pozitive pe care le poate avea un OM.

     Să-i învățăm pe copii prin exemplul nostru să fie oameni de omenie!

        Pilde şi exemple din care avem de învăţat!

 De câte ori vorbim despre părinți simțim un fior în trup. Și asta fiindcă pe unii i-am pierdut iar pe alții îi vizităm atât de rar. (Mulţumesc bunului Dumnezeu că şi părinţii şi socrii trăiesc şi potrivit vârstei pe care o au sunt sănătoşi şi ne bucurăm că îi avem alături de noi)

       Dacă vrem să aflăm câtă umanitate a mai rămas în noi să ne cercetăm atunci când ne aducem aminte de părinți. Când gândul la ei ne lasă insensibili e semn că trebuie să ne îngrijorăm. Pilda de astăzi ne vorbește despre cum trebuie să ne purtăm față de cei care ne-au dat viață.

      O fiică  și-a invitat tatăl bătrân la un restaurant pentru a servi cina împreună. Tatăl, fiind foarte ne­pu­tincios și slab, în timp ce mân­ca scăpa mâncare pe haine și chiar pe jos. Ceilalți meseni îl priveau cu dezgust, însă fiica era calmă.

         După ce au terminat de mâncat, fiica, care nu era deloc jenată de bătrânețea tatălui său, și-a ajutat părintele să se ridice și l-a dus la toaletă pentru a-l curăța. După ce a șters petele de pe costumul lui, l-a pieptănat și i-a pus ochelarii la ochi. Când au ieșit, toți oamenii din restaurant se uitau la ei în tăcere, fără a fi capabili să înțeleagă de ce omul mai tânăr accepta să se facă sigur de râs, plimbând un nonagenar într-un spaţiu public pretențios. Fiica a cerut nota de plată, a plă­tit, și-a sprijinit tatăl să se ridice de pe scaun și, împreună, au în­ce­put să meargă către ieșire. Între timp, un domn destul de în vârstă s-a ridicat în picioare și l-a întrebat cu voce tare astfel încât să audă toți oamenii din restaurant:

 „Tânăr-o… cred ai lăsat ceva în urmă”.

      Fata a răspuns: „Nu, domnule, nu am lăsat nimic”.

   Bătrânul din restaurant: „Ba da, ai lăsat! Ai lăsat o lecție pentru fiecare fiu și o speranță pentru fiecare părinte”.

       În acel moment toți cei prezenți și-au plecat capetele de rușine și în liniștea care s-a lăsat, nu s-au mai auzit decât două rânduri de pași, ultima domoală, însoțită de zgomotul unui baston.
Închei spunând: ,,Pilde şi exemple din care avem de învăţat!” Amin.

Pr. Vasile Beni