Intrebări creştine

(unui pensionar)

In smeritul meu cuget,socotesc a fi un om duhovnicesc.Merg la Sfânta Biserică,citesc cărţile sfinte,,fac fapte de milostenie,sunt corect cu cei de la serviciul meu şi acasă.Sunt conştient însă că în drumul meu pot apare şi primejdii.De ce fel? Probabil îmi veţi fi de folos nu doar mie,ci şi altor creştini cititori.Si încă ceva:cum ne întărim prin Sfânta Biserică?E destula dacă participăm la Sfânta Liturghie?

Mă bucur nespus că aveţi o apreciere destul de corectă despre propria dv. viaţă duhovnicească.Pe drumul acesta e bine să ţinem , cu ajutorul lui Dumnezeu ,calea împărătească (de mijloc) ,nici împăunându-ne primejdios,nici pururi învinovăţindu-ne pentru mărunţişuri.Acesta e un mare dar de la Dumnezeu -să ştii cam pe unde te afli pe calea cea bună Intrebarea domniei voastre e de folos pentru mine însumi,ca şi pentru cei ce vor binevoi să stea să convorbim,sper.

Marii duhovnici,de al căror experienţă şi cuvânt trebuie să ne servim mereu, spun că întâi de toate,nevoitorul virtuţii trebuie să –şi îndepărteze mereu gândurile care i-ar putea alinta inima,fiindcă potrivnicul,dacă vede că nu ne-a putut doborî făţiş din calea noastră spre HRISTOS-necuprinsul Stăpân al tuturor făpturilor,încearcă să pună în inima noastră gândul mândriei-că adicătelea cine am fi noi?Incearcă aşadar să ne fure comoara cea mare şi mântuitoare a SMERENIEI:”Ei,uite că ai atins desăvârşirea!”ne laudă duşmanul viclean,întâi ca să ne oprească din drum,zicând că e destul totul, ca apoi să ne facă frate cu el,care prin mândrie s-a prăbuşit,mândria fiind duh diavolesc.

Din duhul mândriei(care e potrivnic lui Dumnezeu,se nasc fapte potrivnice:cârtim când vin încercările(pentru ce mi se întâmplă mie aşa ceva,eu care-s cineva? )Şi alte din astea :păreri „originale”,contraziceri cu ceea ce se face şi spune în Biserică etc,,pânâ ce ajunge să ne smulgă din rădăcină şi a ajunge neplăcuţi lui Dumnezeu(zice stareţul Ivan Troiţki,de care m-am folosit până acum).

Pururi trebuie să fim smeriţi şi blânzi,căutând a radia în juru-ne lumina cuvintelor sfinte,departe de glume nepotrivite,de vorbirea cea deşartă şi defăimătoare de care e plină lumea aceasta .

La cea de a doua problemă ,negreşit că a frecventa SfăntaBiserică,Maica noastră ,ce ne creşte duhovniceşte,spre viaţa fără de sfârşit ,e cea mai de seamă îndatorire,deşi nu absolut singura.Rămâne importantă foarte împărtăşirea cât mai deasă cu Sfânta Euharistie,Taina tuturor tainelor lumii.Apoi e bine să avem în preotul paroh un duhovnic şi un prieten,precum pe un frate preabun.Să iubim pe preoţi şi monahi,monahii,ca pe marii noştri binefăcători-pe toţi şi de pretutindeni..Să ajutăm Biserica de câte ori e nevoie şi putem,cu modestele (sau mai marile)noastre posibilităţi.Pentru aceştia se roagă preotul,spre sfinţirea celor ce”iubesc podoaba casei Tale .Preamăreşte-i pe aceştia cu dumnezeiasca ta putere şi nu ne lăsa nici pe noi,cei ce nădăjduim întru Tine.”Aşa ,iubite frate întru HRISTOS.

Harul Domnului nostru IISUS HRISTOS,iubirea TATALUI ceresc şi părtăşia DUHULUSFANT să fie cu dumneata şi cu noi toţi,acum şi în Ziua cea neînserată.