Învăţământ
|
Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, alături de Asociația Studențească PhiloHistorRiSs organizează în data de 13-14 mai 2016 la Facultatea... |
Pentru aproape 1400 de preşcolari şi elevi, părinţii au ales să-şi facă studiile într-o unitate de învăţământ particular din judeţul Bistriţa-Năsăud, renunţând la învăţământul gratuit, oferit de... |
|
Etapa a II-a de înscriere în clasa pregătitoare s-a încheiat. La nivelul judeţului au fost înscrişi 2887 copii, din care în prima etapă 2780, iar în a doua etapă doar 107, ceea ce arată că părinţii... |
Nu mai puţin de 2438 de elevi au participat la cele 25 de etape judeţene organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, a anunţat inspectorul şcolar general adjunct, Deak Zoltan, în cadrul unei... |
|
Că au talent, au dovedit-o elevii de la Colegiul Național “Petru Rareș” Beclean în cele cinci ediții anterioare ale galei care demonstrează de atâția ani că “Dăruind vei dobândi” e mai mult decât un... |
Europarlamentarul Emilian Pavel, împreună cu Asociația pentru Voluntariat Social, lansează la nivel național Concursul Eu&UE prin care invită liceenii din toată țara să sărbătorească 9 Mai, Ziua... |
|
Comunicarea didactică, ca şi comunicarea generală interumană, este supusă unor perturbări numeroase şi variate. O analiză extinsă a acestora şi o sistematizare riguroasă a lor ne oferă Dorina... |
Rolul cadrului didactic în viaţa unui copil începe din prima zi de şcoală. Din acel moment cadrul didactic începe o luptă pe patru ani pentru a obţine succese cu elevii. Dar nu întotdeauna avem numai... |
|
La bibliografia locală a culturii judeţului nostru, dr. Ioan BÂCA, şef de lucrări la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Geografie - Extensia Bistriţa şi prof. Adrian ONOFREIU,... |
"Dragi prieteni, |
|
Duminică s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială Mărişelu cea de-a IV-a ediţie a festivalului - concurs de teatru “La Hanul lui Mânjoală”. |
Inspectoratul Şcolar Bistriţa-Năsăud a dat publicităţii rezultatele primei etape de înscriere în clasa pregătitoare, pentru anul şcolar 2016-2017. În fapt, pe site-ul instituţiei sunt... |
|
Cum teatru este parte integrantă a formării personalităţii umane în devenire, la Şcoală Gimnazială „Ştefan cel Mare” Bistriţa, cu ocazia Zilei Internaţionale a Teatrului, a fost organizat un Festival... |
Un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale Șieu Odorhei au participat duminică la Festivalul concurs de teatru ,,La Hanul lui Mînjoală" ediția a IV-a, care a avut loc la Școala Gimnazială Mărișelu... |
|
Cu noţiunea de tact pedagogic, a operat până acum cel mai mult ştiinţa pedagogiei, care, aşa cum era şi firesc, a încercat să-i delimiteze şi sensurile. În mod curent, prin însăşi definiţia ei,... |
În perioada 7-11 Martie 2016 în oraşul Aytos, Bulgaria s-a desfăşurat al doilea eveniment de formare de scurtă durata pentru profesori din cadrul Proiectului Multilateral Erasmus+KA2 „Bridging three... |
|
Profesorul îşi exercită în condiţii determinate şi specifice procesul instructiv educativ. În contextul acestora el îşi operaţionalizează funcţiile şi procedeele psihice. Operaţionalizarea... |
Ziua Internaţională a poeziei a fost marcată luni la Liceul Teoretic „Constantin Romanu-Vivu” din Teaca, printr-o activitate desfăşurată în cadrul bibliotecii. |
|
Rata de promovare la nivel judeţean la simularea examenului de bacalaureat este de 30,9%, anunţă Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin intermediul unui comunicat de presă. Prezenţa la... |
Fundaţia Cultural Umanitară „Henri Coandă” Oradea
Filiala Feldru
Liceul Teoretic „Henri Coandă” Feldru |
|
Săptămâna trecută, Belgradul a găzsuit cea de a XVII-a ediţie a festivalului "Guitar Art Festival", organizat cu sprijinul Ministerului Culturii, Ministerului Afacerilor Externe din Serbia, al ... |
În aceste zile se desfăşoară activităţile Proiectului educaţional “No frontiers in education!” Erasmus + KA2- Parteneriat Strategic între şcoli, cu durata de implementare de 2 ani, în cadrul... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Din „ziarul politic independent” „România Nouă”, director Zaharia Boilă (an. III, nr. 122, din 6...
Comentarii
Fostul Liceu Forestier, "absorbit" de Liceul Tehnologic "Grigore Moisil" Bistrița. O nouă conducere
Ileana -
Mar, 08:17
Marilena, mult succes în toate activitățile educaționale.
Prof. Corina Drăguș, noul director al Școlii Gimnaziale Budacu de Jos
Adam Daniela Denisa -
Lun, 18:12
Cea mai bună profesoara 🥰Si Directoare o sa fie super o să se comporte foarte frumos felicitări
La mulți ani doctorului veterinar Sárkány Francisc!
Flori Avram -
Lun, 17:46
Un titan, un geniu in domeniul sau!
La mulți ani doctorului veterinar Sárkány Francisc!
Flori Avram -
Lun, 17:45
Un titan, un geniu in domeniul sau!
Prof. Vasile Găurean: Cine ridică sabia...
prof. Vasile G -
Lun, 16:29
Nimeni dintre „opozanți” nu a putut dovedi că vreo afirmație din articol nu ar fi valabilă....
Aniversări
La popas aniversar, îi transmitem preotului paroh Grigore Mureșan de la Salva, alese urări de sănătate şi bucurie, dimpreună cu doriri de ajutor...
În zi aniversară, permiteţi-ne părinte paroh George Celsie de la Biserica ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” Năsăud, să vă transmitem urări de...
În zi aniversară, permiteţi-ne părinte paroh Nicolae Târgoveț de la Romuli, să vă transmitem urări de mulţi ani cu sănătate în slujirea Bisericii...
In Memoriam
Astăzi, 13 august, se împlinesc 30 de ani de la trecerea la cele veșnice a scumpului nostru BOR TEODOR. Amintirea ta va rămâne veșnic vie în inimile...













































