Ioan Mărginean: POEME

1.

Inima mea, inima mea, dar din vremea aceea

În ea stau toate poruncile

Sfatul ei se naște în a cununilor revărsare

Ascunde cuvintele petrecute în frica lor

Să rămână pe căile iubirii fără plata

Își pleacă mereu capul fără să se împuțineze

Căruntețele ei nu-s brazdele nedreptății

Poartă războaie, invazii

Și sângele ei spală pantele munților

Să nască noi râuri uscate de veri

Îmi laudă prietenii și privegherea

Și tămâia legănată în cupe de crin

În Pelagonia era cu mine

Eram doi lorzi siguri de victorie

Deși îndoielile treceau pe aceeași câmpie

Era dispusă să vâslească sau călare să străbată întregul oraș

Plătea la timp solda celor cinci mii

 

Ca pe o experiență a neîntârzierii

Îi voi pomenii faptele lăudând-o în cântare

Cât va trăi, cat voi trăi

Ne vom prinde în tainele proverbelor

Unde indezirabilii au fost capturați

Am hotărât la ceas de taină

Să schimbam drumul

Câteva zile m-a însoțit in alte bătălii

Apoi mi-a dat știre       

Că în ea se refugiase și tata și mama și frații

Și  cei ce apucaseră să treacă munții     

Coifuri purtate de cei ce nu mai sunt

Ne-am așternut apoi în somnul nopții

Ea a rămas pe malul străjuirii

Eu ca un  biruitor m-am ascuns în munții mei

Inima mea, inima mea, lumină lină

Țesea în limba română

Dorul pe care-l luasem cu mine.

 

În buza paharului își ascundeau salutul

Am respirat ușor să înteleg și să iubesc

Rănile înfloresc în suflet de ape

Ochii mi-i deschid într-un cântec

Ca un copil în propria copilărie

În mantie albastră am început  să vă scriu

Despre păsări de hârtie cântând din trompetă

Treaba voastră e dacă vreți ori nu vreți să faceți pereche cu mine

Neîndoielnic moartea tâșnește

Ca să fie recuperată de îngeri.

(...)

 

4.

Eu eram vânzatorul

La poarta Cleopatrei din țara Kizzuwatna

Cumpărătorii veneau pe Cynd ca un adânc din propria-mi viață

Purtau povara și măreția ca pe o bucată de vers

Îi păstrez în amintire ca pe o reușită

Stăteam nu departe de casa cu muzici nesfârșite

Eram ca într-un vis nou

Învolburata fire se odihnește în miezul răspunsurilor

Întrebările sunt bătrâne

Ca nesfârșirea în liniștea din cer

Toate biletele de dragoste treceau pe la mine

Fară să le răpesc naturalețea

Sunt încondeieri zbuciumate pline de adulter și nerăbdare

Împărații îngrădiți în armuri veneau călărind statui ecvestre

În încăperi liniștite

Roma era departe, respira în muzee și therme

Visând frumusețile din altă parte

Soldații pășeau ca o noapte înstelată

Îi recunoșteam ușor, purtau amintirea copilăriei

Erau împăcați și muți

Mă afund adânc în libertate și le vând tot curajul

Le trebuie victorii și iubite să le amintească de nașteri

Antonio Rex venea ocolind primăveri

Să-și ascundă sabia în patul reginei

În înserări de pe pânze însângerate

Toate miros a taine

Străinii sunt complicați ca ploile de foc

Pleznesc în curiozități

Și în triste revederi cu înfățișări de lumină

Fiți răbdători, nespus de ușor se retrag în lucruri auzite

În inimile unde demult nu s-a mai întamplat nimic

Noul din ei parcă ucide singurătatea munților

Și toate depărtările le-ar călării

Femeile nespus de singure se țin de greul vieții

Strâng la piept pruncii în voia lucrurilor

Au lacrimi care vindecă urâtul și bețiile și viitorul

Noaptea-i ca un suiș prin tăceri

Cântărețul din turn oftează adânc

A secat izvorul toamnelor ce-și petreceau stăpânul

Frumusețea îngerilor se topește-n roți de zăpezi

Vânzatorii de cai mai alături

Au spaimele într-un cufăr și biciul ca un fulger

S-au retras în pădurea veche cu tot cu câinii lor uriași

Așteptând noi cohorte și alți dinari zornăitori

Noaptea e frig, ca într-o frunză moartă

Vântul deschide ochii din șoapte

Vinul pune lacăt poemului

Ca-ntr-o vale stearpă se adună

Vânzatorii de ploi, de rochii și chiote

Eu deslușesc neliniștea din cupa cu otravă

Un ocean de cuvinte îmi mângâie vocea

Gâtlejul ca o goarnă stă de veghe

Și mai cheamă câteva dimineți la tarabă.

 

 

5.

Așa au pornit câinii furtunii                         

Apoi vinul gâfâind

S-a așezat în veșminte moi

Piciorul meu drept o ia de la capăt

De ce ai venit înainte de vreme, să mă pierzi?

Lemnul de toacă e mereu la îndemână

Jocul frunzelor desenat pe clopot

Pe clipele noastre,

Între două milenii,

Între două cuburi de gheață.

 

6.

Noaptea a fost șerpuitoare                

Strunele necoapte

Distileriile lui Ion Mureșan

Făceau valuri, spălând șerpilor dinții

Cazanul își deschide pleoapele

Mă întind ca un arcuș

Să zbor de pe umerii tăi,

Ca un fluture

Mă despart de tine

Cu genunchi scrijeliți

Părăsind acest poem de iarnă.

Stăpânesc cărarea

Ce vine dintr-un șanț sfințit

Obrajii roșesc

Vara-i departe

Miroase a alcool și a Rai

Fumul țigării

Poezie și teamă.