Ioan Mititean, la 80 de ani: Sunt un cronicar al Ţării Năsăudului

Sâm, 02/11/2017 - 21:06

View the full image

Rep.: 80 de ani, ce vărstă frumoasă. La Mulţi ani, domnule Ioan Mititean. Veau să o luăm pe drumul copilăriei, amintindu-ne ce înseamnă acasă. Dumneavostră aţi făcut un lucru deosebit pentru localitatea natală, editând o monografie.

Ioan Mititean: - Uliţa copilăriei pentru mine a fost satul Luşca. Ca să imortalizez aspecte din viaţa satului, din viaţa copilăriei, am o carte intitulată „Amintiri de peste rîu”. Acolo descriu faptele, acţiunile, poveştile copilăriei mele. Astăzi, satul s-a modernizat, copiii nu mai trăiesc atât de intens copilăria.

Rep.: - Vreau să ne spuneţi o amintire din copilărie. Eraţi un copil cuminte?

Ioan Mititean: - Eram un copil prea cuminte. Eram preocupat cu problemele gospodăreşti. Veneam de la şcoală, de la Liceul „George Coşbuc” şi eram antrenat în muncile gospodăreşti, în îngrijirea mieilor, îmi ajutam mama cu treburile casnice, mă trimitea să întind pânza, după ce o ţesea, în curtea şcolii. Acolo am avut probleme cu un copil mai mic, Vasilică, care se plimba pe pânză şi o păta.

Îmi amintesc că de multe ori apa a făcut ravagii la Năsăud, putea de peste apă a fost de multe ori luată de ape şi trebuia să facem un ocol, prin Zadam, să ajungem la şcoală. Îmi amintesc şi acum valurile Someşului ieşite din albie. Noi, copiii, stăteam pe malul stâng al Someşului şi priveam apa agitată. Un om din Salva, vrând să vină la rude, la Luşca, s-a urcat pe punte şi în acel moment omul a fost luat de valuri. Noi am mers pe malul Someşului să vedem ce se întâmplă. Noroc că undeva, pe la Şerban, la o distanţă considerabilă, omul a reuşit să se prindă de o răchită şi astfel a scăpat cu viaţă, din apa rece ca gheaţa. Mereu îmi amintesc de acel om ca de omul care şi-a văzut moartea.

Rep.: - Aţi avut o copilărie grea, dar frumoasă. Câţi copii eraţi acasă ?

Ioan Mititean: Trei fraţi, eu am fost mezinul familiei, ceilalţi erau cu 14, respectiv 7 ani mai mari. Eu am fost mai menajat, n-am prea lucrat la muncile câmpului. Aveam mai mult grijă de oi. De multe ori dormeam acolo şi, dimineaţa, auzind clopoţelul, o luam la fugă să nu ajung târziu şi vârsam tot laptele pe drum.

Rep.: - Ce înseamnă tatăl pentru copil?

Ioan Mititean: - Tatăl meu a participat la cele două războaie mondiale. Avea darul de a povesti foarte multe de pe front, numai că eu pe atunci nu înţelegeam chiar totul. Oricine venea la noi în casă, tata începea să povestească tot felul de întâmplări. De multe ori mă supăram şi-i spuneam: Tată, iar începi Eram foarte tânăr, nu ştiam. Îmi pare rău că nu le-am notat. A fost doar un copilandru când a plecat în primul râzboi mondial. A fost instruit rapid şi predat frontului.

Rep.: - Cum era tatăl dvs. Era mai dur, era mai sever?

Ioan Mititean: Nu, era foarte echilibrat, nu dorea ceartă cu nimeni. Mai bine suporta decât să se răzbune pe cineva. Îmi amintesc când a venit din al doilea război mondial. Era într-o duminică, a venit de peste deal. Era multă lume în faţa bisericii, stăteau la discuţii. Deodată cineva a spus: uite, vin două cătane. Era tata şi badea Macavei. Au venit zile întreci pe jos, pe drumuri ocolitoare. S-a întâlnit atunci cu toţi sătenii şi le-au povestit prin câte au trecut. Tata a murit acasă, la 67 de ani.

Rep.: - Acum ştiu că această dârzenie de a apăra patria aţi moştenit-o de la tatăl dumneavoastră. Sunteţi în structurile Astrei şi militaţi pentru românism.

Vreau să vorbim despre drumul cărţilor. Primele cărţi au fost „În vârful peniţei”.

Ioan Mititean: - Preocuparea mea a fost, pe lângă munca de la serviciu, consemnarea unor evenimente. Am fost un cronicar al Ţării Năsăudului. Am căutat să imortalizez acţiunile culturale, şi nu numai, din Ţara Năsăudului. Am colaborat şi cu ziarul ”Răsunetul”. În volumul „Meseriaşi şi talente năsăudene”, împreună cu doamna Floarea Pleş, am încercat să aducem în prim plan meseriile o serie de îndeletniciri, o serie de meseriaşi care încep deja să dispară şi să apară meserii noi, astfel că trebuie să consemnăm undeva care au fost meseriile noastre tradiţionale din trecut, să ne cunoaştem trecutul, identitatea.

Rep.: - Spuneţi-ne o meserie din această carte care astăzi a dispărut, care nu mai există?

Ioan Mititean: - De exemplu, meserie de curelar, de opincar. În Runcu Salvei o mai avem pe Lelea Floarea care face opinci. Meseria de clopar. Apoi meseria de ceasornicar, care repara ceasuri şi stilouri. Apoi, potcovăria. E drept că astăzi sunt puţini cai, au apărut maşinile şi tractoarele.

Avem artişti la Năsăud, care pe lângă meseriile lor, se ocupă şi de alte îndeletniciri. Avem oameni foarte talentaţi. De exemplu, un medic care se ocupă de pictură, îl avem pe domnul Feri, asistentul medical de la Policlinica din Năsăud, care face tablouri foarte frumoase, o avem pe doctoriţa Balog, care face diferite aranjamente florale, doamna Mia Cantor, care pe lângă slujba ei face mici bijuterii – cusături cu mărgele, bentiţe şi poşete, medalioane, inele, modelează pietrele scumpe pe care le cumpără. Apoi, avem sculptori în lemn, care pe lângă meseria de bază se ocupă cu aceste sculpturi. Nichita George din Feldru, de profesie poliţist şi şef de post, face sculpturi deosebite, are chiar şi un muzeu al casei, unde are mii de obiecte şi care este încadrat alături de Muzeul Satului din Bucureşti.

Rep.: - Câţi meseriaşi aţi găsit în cele două volume?

Ioan Mititean: - În jur de 300 de meseriaşi, oameni pregătiţi prin şcoli profesionale sau oameni care şi-au dobândit meseria prin ucenicii la locul de muncă.

Rep.: - Nu v-aţi făcut datoria doar faţă aceşti meşteri, ci şi faţă de şcoală. Aţi editat un volum al Şcolii Generale „Mihai Eminescu”.

Ioan Mititean: - La fiecare eveniment vrem să aducem ceva nou. Când a fost aniversarea a 25 de ani a Şcolii Gimnaziale din Năsăud am editat volumul „O şcoală după un sfert de veac”. La 150 de ani de la înfiinţarea Asociaţiunii ASTRA am scos trei volume dedicate acestui eveniment. Şi acum, la aniversarea liceului, deja e dată în lucru cartea „Liceul Grăniceresc năsăudean – În vârful peniţei”. Urmează să apară cartea înainte de eveniment.

Rep.: - Cum v-aţi cunoscut cu doamna Lucreţia ? Sunteţi o familie exemplu pentru Năsăud. Aveţi o căsnicie frumoasă.

Ioan Mititean: - Da, recent am sărbătorit 50 de ani de căsnicie la Primăria din Năsăud, am fost o zi splendidă. Am trimit filmarea şi copiilor din America, şi când am fost acolo am vizionat filmarea şi împreună. Aşa ne-am format copiii încât chiar şi din America să urmărească tot ce se întâmplă acasă. Ne-am cunoscut prin munca la clasă. Am muncit cu acelaşi scop şi ne-am împrietenit. Nunta a fost la Năsăud. Secretul unei căsnicii de 50 ani este simplu. Atunci când unul este nervos să-l laşi în pace, să-i treacă. Dacă, de exemplu, îl chem să mă ajute la muncile gospodăreşti şi îl deranjez de la scris, se enervează, nu insist, dar mai târziu îl chem să mă ajute să mut ceva mai greu, atunci vine să mă ajute să mut şi s-a rezolvat problema. Niciodată nu ne-am adresat cuvinte urâte. Am ştiut că întârzierea depinde de ceva şi am fost înţelegătoare. Am făcut totul din munca noastră. Terenul, casa, totul. Este o casă frumoasă şi primitoare.

Rep.: - Vă mulţumim. Vă dorim sănătate şi putere de muncă.