Ioan Păcurar şi-a ajutat un consătean din Teaca
Rămas fără ajutorul familiei, Vasile Sara din satul Ocniţa, şi-a găsit sprijin în omenia consilierului conservator Ioan Păcurar, din Teaca. Alesul local şi-a găsit timp pentru a-l duce pe bărbat la medici, astfel încât să obţină de la Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap (din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud) certificatul de handicap grav, gradul I, care-i permite să aibă şi un asistent personal. Bărbatul din Ocniţa, cu grave probleme de sănătate, trăia din mila vecinilor, dar viaţa lui se va schimba uşor în bine în urma acestor demersuri. „Ne interesează oamenii pe care-i reprezentăm. Acest gest poate fi făcut şi de ceilalţi, ca o dovadă de solidaritate şi umanism”, a declarat Ioan Păcurar.
Adaugă comentariu nou