Ioan Turc: Angajamentul PNL este de a câştiga alegerile la Primăria Bistriţa, oraşe, comune şi Consiliul Judeţean
Preşedintele PNL B-N, Ioan Turc, susţine că angajamentul formaţiunii şi al său este acela de a câştiga alegerile locale pentru Primăria Bistriţa, oraşe, comune şi Consiliul Judeţean. Acesta a menţionat că, în luna ianuarie sunt făcute sondajele de opinie, pentru municipiul Bistriţa, în care sunt măsuraţi mai mulţi liberali, inclusiv persoana sa, alături de alţi lideri ai partidelor politice de pe raza municipiului. În ceea ce priveşte Consiliul Judeţean, se va marşa tot pe un sondaj de opinie, dacă legea va rămâne în formula actuală, cu candidat uninominal.
„Pentru municipiul Bistriţa am transmis la Bucureşti numele celor care vor intra în sondaj. Organizaţia Municipală a PNL a luat o decizie cu care personal am fost de acord. Sunt câteva persoane care au fost propuse pentru a intra în sondaj. Am venit şi cu alte persoane pe care opinia publică le cunoaşte, lideri ai partidelor importante din judeţ. Am făcut propuneri şi pentru a fi sondate persoane independente care au notorietate în Bistriţa. Luăm în calcul şi anticipatele. Nu venim cu oameni descoperiţi ieri, un candidat trebuie să aibă notorietate, credibilitate. Nu construieşti un candidat de azi pe mâine, va fi o persoană deja cunoscută. Câştigătorul acestui sondaj va fi şi candidat. Dacă din sondaj va rezulta că altcineva din Bistriţa, un exponent al dreptei, stă mai bine decât cel mai bine clasat reprezentant al PNL, atunci bineînţeles că vom fi sensibili, pentru că suntem obligaţi să câştigăm alegerile”, a declarat Ioan Turc.
Liderul liberal judeţean a precizat că legea electorală ar putea fi modificată, iar preşedintele de consiliu judeţean să fie ales dintre consilieri.
„Bistriţenii, aşa cum au arătat la europarlamentare şi la prezidenţiale, s-au săturat de PSD. (…) Angajamentul meu şi al colegilor mei este să le oferim bistriţenilor alternative corecte pentru guvernarea locală, începând cu vara acestui an în Bistriţa, în Năsăud, Beclean şi în comunele judeţului şi la Consiliul Judeţean”, a spus Ioan Turc.
Citiţi şi:
- Ioan Turc: Dacă sunt primul în sondaje, candidatura e o problemă de responsabilitate
- Ioan Turc: PNL va da candidatul la Primăria Bistriţa care va şi câştiga
- Ioan Turc: Candidatul pentru Consiliul Judeţean va fi anunţat, cel mai târziu, în septembrie 2023
- În sondajul meu, sunt pe primul loc la Primăria Bistriţa!
- Ionuţ Simionca: PMP, PNL şi Alianţa USR PLUS trebuie să aibă un candidat unic pentru Primăria Bistriţa
Comentarii
Domnul Turc,
de aia merg prost lucrurile in Romania, pentru ca se tine cu dintii, ca in functiile ADMINISTRATIVE din Primarii si Consilii Locale, SA FACA PARTE POLITRUCI SI NU SPECIALISTI IN DOMENIUL ADMINISTRATIV AL STATULUI, INDIFERENT DE OPTIUNEA lor POLITICA .
Prosti sunt cetatenii daca se ghideaza la alegeri dupa apartenenta politica a " opozabilului " si nu dupa calificarea, instructia scolara, competentza si experienta profesionala si manageriala a acestuia .
NO CAND VA FI ASA, ABIA ATUNCI DACA VOR MERGE BINE TREBURILE IN ROMANIA , pentru ca primarii si consilierii NU FAC PARTE DIN " PUTEREA POLITICA " ci din " Puterea administrativ-executiva " a statului si toate competentele si atributiunile lor, sunt reglementate de Legea administratiei de stat , iar PRIMARII NU SUNT ALTCEFA DECAT NISTE " PAPUSI DE CIRC " ... manevrate de consilerii locali, neavand nici o putere de decizie cu privire la bunul mers al societatii pe care o pastoreste ( figurativ doar ) .
" Politicul " n-are decat sa-si vada de treburile lui din Parlament , sa faca legi si strategii , care sa fie aplicabile bunului mers al societatii in care traim , pentru ca politica-i " politica " si administratia-i " administratie " si una-i una... alta-i alta stimabile domn !
Va intreb, daca ... chiar aveti " specialisti in domeniul administrativ " ... PESTE TOT ... CUM ZICETI SI CUM VA PROPUNETI ... si nu doar niste " pacalici, niste papuse manevrabile politic ... "
Adaugă comentariu nou