Ioan Turc către Radu Moldovan: Nu ţi s-a uscat cerneala când ai trecut aceste sume în dreptul primarilor PNL?

          Preşedintele PNL BN, Ioan Turc, a criticat, în cadrul unei conferinţe de presă, modul în care Consiliul Judeţean a repartizat suma de 5,8 milioane lei către unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, sumele "derizorii" fiind alocate comunelor cu primari liberali.

          „Dacă te uiţi pe această situaţie, constaţi foarte repede un lucru: acolo unde sumele sunt derizorii, de 50.000 lei sau sub 50.000 lei, mă refer la Runcu Salvei cu 37.000 lei, la Şieuţ cu 45.000 lei, îţi dai repede seama că sunt comune conduse de primari ai PNL. Îl întrebi pe Radu Moldovan: Nu ţi s-a uscat cerneala, pixul, în momentul în care ai trecut acestor sume în dreptul comunelor respective? Pot să înţeleg ce are Radu Moldovan cu primarii care nu au defectat, care din onoare, din conştiinţă, din convingere au rămas alături de PNL. Ce ai domnule Moldovan cu oamenii care trăiesc în aceste comune, pentru că în primul rând despre ei vorbim?”, a spus Turc.

          Liderul liberal a menţionat că a avertizat că primăriile nu vor avea suficienţi bani pentru plata drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, a indemnizaţiilor pentru însoţitori. "Oamenii când nu-şi primesc drepturile, unde merg? La primar. Presiunea se face asupra primarului. Primarul, pentru că este obligat să aibă raporturi cât mai bune cu toţi oamenii din comunitate se vede obligat să apeleze la cine? La PSD, la Guvern şi la baronii locali ai PSD. Acesta a fost principiul care a stat la baza acestei decizii, vedem acum ce se întâmplă. Un exemplu este Feldru, cu 100 de situaţii”, a explicat Ioan Turc.

          Nu în ultimul rând, preşedintele PNL BN a ţinut să-l interpeleze pe preşedintele Consiliului Judeţean cu privire la faptul că deşi se anunţă o mare creştere economică, „banii nu se văd”. „Îi spun clar preşedintelui CJ şi în acelaşi timp preşedintelui PSD din Bistriţa-Năsăud: oamenii îi vor mulţumi la alegeri, la alegerile prezidenţiale, la alegerile locale. Această bătaie de joc pe care o face administraţia PSD nu poate să rămână nesancţionată”, a concluzionat Turc.

          În context, secretarul general al PNL BN, Ovidiu Florian, a criticat adoptarea a două proiecte de hotărâre de către CJ BN, şi anume majorarea capitalului social la Aquabis şi creşterea tarifelor de depozitare a deşeurilor la Tărpiu.

 

 

Comentarii

03/10/19 11:22
cititor

Domnul Turc... pai " precum in Cer, asa si pe Pamant " ! Si voi cand erati la butoane, tot asa ati facut .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]