Iulian Dămăcuş – scriitor-psiholog - părinţii înălţau rugăciuni din priviri -

Motto:

Multă îmi este încrederea în voi,

multă îmi este lauda pentru voi;

umplutu-m’am de mângâiere!

Cu tot necazul nostru,

sunt covârşit de bucurie!

APOSTOLUL PAVEL

Este un lucru ştiut că prin uitare nu suntem fericiţi deoarece, orice am fi suferit, orice ni s-a întâmplat de când ne-am născut şi până facem „o incursiune” în Sinele nostru cel mai profund, a lăsat o urmă de neşters în Inconştient. Este nevoie să ne facem curaj pentru a ne confrunta în mod direct cu trecutul nostru. În cele mai îndepărtate colţuri ale memoriei sunt fapte ale noastre păstrate de Inconştient, iar când ne facem curaj să ne observăm din interior vom vedea viaţa diferit, ne împăcăm cu noi înşine, ne adaptăm mai bine la realitate.

Scriitorul Iulian Dămăcuş realizează o confruntare curajoasă cu anii adolescenţei, ajutându-se şi de Jurnal, iar nouă, cititorilor, ne-a dăruit o carte, SONIA, publicată la Editura GRINTA, Cluj-Napoca, 2008.

În această carte, Iulian Dămăcuş inserează, pe lângă analiza unor pagini din Jurnalul său de adolescent, şi interesante aspecte din viaţa socială din ultimii ani ai României. În Jurnal, autorul are unele însemnări atât de importante, încât parcă sunt scrise de un om matur şi cult, nicidecum de un adolescent. Este evident faptul că Domnul Iulian Dămăcuş a parcurs, de timpuriu, lecturi ziditoare, benefice pentru dezvoltarea sa ulterioară şi că era un tânăr ancorat în realitatea vremii sale. Anumite pagini din Jurnal sunt adevărate documente ce descriu, real, aspecte deosebit de importante din viaţa socială a satului său, evenimente petrecute cu peste 30 de ani în urmă.

În timpul lecturii, m-a emoţionat faptul că, în mai multe locuri din carte, în care autorul aminteşte anumite momente trăite în adolescenţă, m-am regăsit şi eu, cu toate că Iaşul, oraşul în eu am învăţat, e departe de locurile unde a studiat Iulian Dămăcuş. În acest sens, amintesc câteva texte ale autorului: „Ascult Ritornero... piesă care bântuia inimile adolescenţilor” sau „Ascultam, iarna mai ales, toţi ai casei teatrul la microfon;”.

Aici, mi-am amintit cum mămica mea cunoştea actorii după voce, şi ce linişte ne punea să facem, noi fiind în casă mai mulţi copii de diferite vârste.

Felicităm scriitorul pentru cartea SONIA, dar exprimăm, cu blândeţe şi un gând de speranţă: Cu toate că în această carte, ce conţine 188 pagini, găsim puţine cuvinte peiorative faţă de alte lucrări publicate, cuvinte care, însă, puteau fi evitate, prin înlocuirea lor cu expresii ce nu deranjează pe nimeni, iar când era vorba de citat, de asemeni, se putea evita pasajul respectiv, ne-am fi dorit ca această valoroasă lucrare să fi fost curăţită de expresii obscene. Îmi exprim speranţa că toţi scriitorii şi editorii vor decide, la un moment dat, ca să nu mai fie în textele publicate un limbaj care nu ajută nici o fiinţă umană în evoluţia ei spirituală.

Prin lipsa de repetiţie, şi nu prin preluarea din limbajul personajelor a ceea ce nu dorim să auzim sau să citim, se poate institui între oameni un limbaj ce conţine cuvinte cu rezonanţe armonice, benefice sufletului, spiritului omenesc.

Cum să înveţe tinerii să vorbească frumos dacă se publică texte cu cuvinte şi expresii nepotrivite! Toate aceste cuvinte urâte din această carte au în limba română sinonime ce dau un confort sufletesc celor care le aud. Expresiile, din această carte, ce puteau fi evitate, sunt exprimări, fie ale unor fiinţe ce simt nevoia să nu cenzureze nimic de parcă s-ar afla în faţa unui psiholog unde descarcă toxinele emoţionale, fie ale unei fiinţe care se exprimă aşa fiindcă nu au auzit decât acest limbaj de când s-au născut, deci needucate. Cititul unei cărţi de literatură, scrisă în zilele noastre, are rolul de educaţie, de îndrumare, de cunoaştere pentru a ne îndrepta cu toţii spre o epocă de Universală Spiritualizare, spre o nouă calitate a Vieţii.

Sunt adepta unei separaţii între cărţile de cazuistică medicală, de psihanaliză unde sunt redate terapii şi cărţile de literatură, astfel încât cititorul să poată alege ce vrea să citească. Apoi, este de neînţeles cum într-o carte este pomenit mai des numele Necuratului decât numele lui Dumnezeu!

Sunt de părere că un scriitor, ca formator de opinie, trebuie să publice un text aşa cum doreşte să vorbească oamenii şi aşa cum, credem, că şi acel scriitor vorbeşte. Eu nu îl cunosc personal pe scriitorul Iulian Dămăcuş, dar sunt convinsă că primeşte cu bucurie părerile cititorilor săi. I-am citit opera cu tot respectul şi am observat că este un bun psiholog care nu a separat textele unde se exprimă cei pe care i-a observat, de textul literar propriu-zis şi, cu tot respectul am exprimat o părere.

În încheiere, cu motivaţia că această operă, SONIA, abundă în texte de o mare frumuseţe şi cu rol educativ, vă invit cu drag să citim împreună câteva cuvinte scrise de Iulian Dămăcuş:

„Cerul copilăriei – un drapel uriaş vălurind albastru peste sat, spălat din când în când de câte-o ploaie caldă şi albit cu zăpadă. Nu-mi aduc aminte ca părinţii să-mi fi arătat cerul, uite cât e de frumos! Vezi cum trec norii?... Ei se uitau să ghicească ora zilei sau semnele ploii, înălţând rugăciuni, uneori numai din priviri, pentru venirea norilor sau pentru risipirea lor. [...] -În dragoste, în cea adevărată, nu se poate să nu fii timid! Mai ales în prima dragoste... Îţi este frică să nu frângi petala unei flori, cum să nu-ţi fie frică de fragilitatea celui mai sfânt sentiment, sfânt întru toate! [...] - Un om nu poate fi proprietatea altuia numai pentru că acesta-l iubeşte. Dacă nu-i iubire din amândouă părţile, sufletul nu-i de cumpărat nici de vândut, ţine minte, încă eşti tânăr, aşa de tânăr! [...] Printre zecile de scrisori îngălbenite, aşa le stă bine scrisorilor; azi nu se mai scriu scrisori, doar pe net, gata cu speranţa recitirii, nici o şansă pentru a mai aprinde o amintire, într-o clipă de lectură, acea scânteie a unei speranţe, a unei clipe de dragoste, de visare.”