Valentin Falub – Ziarist şi scriitor destoinic

Există o vorbă frumoasă: Rămâne puţin parfum pe mâna care dăruieşte trandafiri.
Prezent cu inima, dar şi cu stiloul de ziarist şi scriitor la o multitudine de evenimente culturale, sociale şi politice, Valentin Falub a dăruit publicului trandafirii informaţiilor, utile, pozitive, autentice, creionate cu talent.
Grupate în cinci capitole, în conformitate cu temele abordate, scrierile sale din ultimii ani ne sunt prezentate într-o carte fabuloasă intitulată „Reporter” publicată de Editura EIKON, Cluj-Napoca, 2012, prefaţată de Cornel Cotuţiu.
Volumul „Reporter” poartă parfumul de pe mâinile lui Valentin Falub care a dăruit, cu o hărnicie ieşită din comun, frumoasele flori ale recunoştinţei tuturor oamenilor pe care i-a întâlnit.
Fiind o personalitate complexă, ajuns şi la o maturitate evidentă, atât ca scriitor cât şi ca ziarist, Valentin Falub scrie autentic, în conformitate cu interiorul său, cu natura sa cu adevărat plină de nobleţe. Şi, nu spun cuvinte mari, ci vorbesc după ce am citit cu atenţie ceea ce a scris şi cum a scris. Pe parcursul a 333 pagini întâlnim un scris pozitiv, cu un limbaj decent, academic. Este o lucrare greu de citit, dar care ne informează despre multe lucruri de care avem nevoie şi care merită lecturată încet şi cu răbdare.
Cartea „Reporter” este un act de generozitate atât prin menţionarea tuturor scriitorilor participanţi la actele de cultură ce au avut loc pe parcursul mai multor ani (2002-2012),
şi, astfel, suntem în faţa unei adevărate mici istorii ale literaturii regionale, cât şi prin numeroasele opinii personale pertinente, din domeniul culturii, istoriei, criticii literare şi politice, exprimate de Valentin Falub cu modestie.
Am citit cu bucurie în opera „Reporter” câteva succinte biografii ale scriitorilor transilvăneni, dintre care amintesc: Pavel Dan, Horia Bădescu, Valentin Falub, Ioan Pintea, Grigore Silaşi, Iulian Dămăcuş, Viorel Mureşan, Niculae Vrăsmaş, dar şi despre multe cărţi editate în aceşti ani, cât şi cuvinte minunate despre publicaţii culturale, unele consacrate şi cunoscute, iar de unele nu auzisem, cum ar fi: „Rost”.
Din Revista „Rost” , pe care o primise de la preotul Adrian Cherhaţ, autorul ne spicuieşte câteva cuvinte, suficiente ca să ne incite să căutăm publicaţia. Astfel, ne vorbeşte despre editorialul lui Claudiu Târziu, despre Olga Greceanu, pictoriţă, scriitoare şi predicatoare ortodoxă, fiind prima femeie care a predicat în biserică, şi despre multe alte lucruri de interes, scrise cu gândul: „vrem să-i scoatem pe români din letargie şi să-i facem să se implice în viaţa cetăţii, care, în ultimă instanţă, este viaţa noastră a tuturor.”.
Întâmplarea face că am finalizat aceste însemnări, ale cititoarei ce sunt, în zorii acestei Sfinte Zile şi, în limita spaţiului tipografic limitat, am să menţionez faptul că sunt impresionată cum, prin această carte, Valentin Falub ne aduce la cunoştinţă o latură a personalităţii poetului Mircea Dinescu, respectiv, faptul că îi tratează fără respect pe preoţi şi pe credincioşi, aşa, de-a valma, obicei al poetului despre care nu ştiam.
Citez un crâmpei din eseul „Mircea Dinescu – personalitate controversată a literaturii române” scris magistral de Valentin Falub: „Sigur, nimeni nu-i poate interzice o astfel de gândire. E la limita capacităţilor şi culturii sale. Şi nu-l va arde nimeni pe rug pentru ereziile sale. Dar parcă prea ne crede pe toţi proşti şi mistici. Iar pe sine se crede a toate ştiutor şi fără păcat. «Păcat de poetul pe care l-a îngropat!» spune poetul Nicolae Băciuţ, [...] poet şi el şi plin de credinţă, care zilele acestea a împlinit 50 de ani, făcând deci parte din generaţia de poeţi cu Mircea Dinescu. [...] spusele prof. dr. Adrian Botez: « Domnule Mircea Dinescu, de ce n-aţi rămas poetul adolescenţei noastre, pline de elanuri curate»”.
Am de spus doar atât:
Fără Dumnezeu nu putem face nimic! Cine are urechi de auzit, să audă.