La Şirioara, pe Dorhoi, în împărăţia oamenilor frumoşi sufleteşte şi a legumicultorilor tradiţionali

Dacă ajungi în Sirioara, comuna Şieu Odorhei, este bine să păşeşti pe strada Dorhoi, unde te vei bucura de o zonă plină de verdeaţă, liniştită, cu case ce-şi păstrează vechea arhitectură. Dar mai presus de toate, dacă zăboveşti mai mult, vei întâlni şi oameni bucuroşi de oaspeţi şi plini de voie bună. E miezul zilei şi-mi caut un interlocutor cu care să schimb câteva vorbe. Nici ţipenie de om, cum se zice. Mă întreb, fără a aştepta un răspuns, unde-s gospodarii de altădată. Şi aflu mai apoi răspunsul, unii au plecat la ceruri, alţii în altă parte.
Totuşi îl zăresc într-o curte pe Mircea Vultur, colegul şi prietenul meu, tipograful, cu care am împărţit, în urmă cu vreo 40 de ani multe nopţi împreună la tipărirea ziarului judeţean. A lucrat mulţi ani în domeniu până la pensie. Specialist linotipist, culegător de texte, de articole pentru ziar. Pentru cei de astăzi poate este greu să priceapă cum se făcea un ziar pe vremuri. Pe scaunul lui rotativ, Mircea şedea ore întregi, culegea articole şi le corectă. Pe 22 decembrie 1989 eram împreună în tipografie. El la linotip, eu cap limpede. De multe ori atunci, în acea zi, s-a schimbat macheta în funcţie de cum se precipitau evenimentele. Acum, Mircea este pensionar activ. Lucrează grădină, plină de legume, în sezon, de pomi fructiferi, de flori, de anexe gospodăreşti, semn de bună rânduială. Se bucura împreună cu soţia, de familie, doi băieţi cu studii superioare, cu soţii şi nepoţi sănătoşi şi voioşi. Asta-i fericirea noastră, îmi spune cu un zâmbet ascuns Mircea.
Mai sus locuieşte baciul Leonida Turc, oierul, care-mi spune ca „oile sunt viaţa mea, iar de vreo patruzeci de ani sunt stăpânul turmei de mioare”. La capătul de sus al uliţei, acum asfaltata prin grija primarului Sorin Sfintean, locuieşte Lucian Coman, înconjurat de o pădure de salcâmi ce te îmbăta cu florile lor, la vremea potrivită, cu mirosul aducător de miere, un adevărat cuib al albinelor. Lucian e un gospodar priceput, are utilaje agricole, animale, printre puţini cu bovine, este un om al bisericii, face mult bine comunităţii.
Faima Dorhoiului din Sirioara o da şi familia Ilies, legumicultori pricepuţi, tradiţionali, care n-au nevoie de reclamă, fiindcă, îmi spune doamna Lucica, răsadurile şi apoi legumele proaspete ajunse la beneficiari sunt adevărata publicitate. În prezent, în solarii şi în câmp activitatea familiei Ilies nu încetează. Şase sute metrii pătraţi de solarii şi şaizeci ari de teren în câmp cultivate cu legume vor produce cantităţi mari de trufandale pentru doritori. În prezent răsadurile evoluează bine. Răsaduri de roşii, castraveţi, ardei, vinete, fasole de rudă, aşteaptă, când timpul va permite, să fie plantate. Campania a început demult, din mustul zăpezii, deşi în iarna asta zăpada a fost puţină. E o plăcere să îi asculţi şi să îi vezi pe cei doi cu câtă pasiune vorbesc despre legume, ca nişte specialişti cu facultate. În câmp au plantat arpagicul, în jur de 20 kg. Am făcut un mic calcul, într-un kg de arpagic intra în jur de 400 de bulbi, şi înmulţit cu 20 reiese o cifră semnificativă. Au fost semănate rădacinoasele, precum şi ceapă pentru răsad, roşie şi albă, dulce, numai bună de servit cu slănină porcului crescut în bătătură. În solarii temperatura este propice dezvoltării răsadurilor de roşii, castraveţi, ardei, verdeţuri. Sunt zeci de mii de cubuleţe unde sămânţa a încolţit, iar răsadul creşte viguros, găsindu-şi un loc prielnic de germinaţie. În nopţile cu temperaturi scăzute, ne spun interlocutorii noştri, am învelit răsadurile, le-am îmbrăcat ca pe nişte copilaşi, să nu răcească. Pentru solarii şi câmp domnul Ilies a amenajat un sistem propriu de irigare, prin picurare, sursa de apa fiind în apropiere, prin captarea unor izvoare naturale. În curând răsadurile familiei Ilies vor ajunge destul de viguroase pentru a fi oferite celor care vor dori să beneficieze de legume din seminţe româneşti, tradiţionale, aşa cum cultivau părinţii noştri.