La „Taborul din Munţii Bârgăului” – Mănăstirea Piatra Fântânele – glasuri îngereşti de muzică sacră ale Coralei „Andrei Mureşanu”
Un moment înălţător, duhovnicesc, de mare sensibilitate, la marea sărbătoare a creştinilor ortodocşi – Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută şi sub denumirea de Sânziene, a fost susţinut de către consacrata, apreciata şi arhicunoscuta Corală „Andrei Mureşanu” Bistriţa, la unul din frumoasele şi tămăduitoarele lăcaşuri ale sufletului de pe „Taborul din Munţii Bârgăului”, în Pasul Tihuţa, la 1200 m altitudine, un loc binecuvântat de Dumnezeu – Mănăstirea Piatra Fântânele, cu hramul Naşterea Maicii Domnului, unde în cele 20 locuri de cazare, măicuţele se roagă şi se gospodăresc cum se cuvine.
Acest „Tabor al Munţilor Bârgăului” este locul unde creştinii din Valea Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud, Ardeal etc., vin în pelerinaj, împreună cu cei din Bucovina, Moldova şi din toată România.
La înălţătoarea liturghie, oficiată de PC preot paroh Emanuel Vidican, de la Biserica „Coroana” din Bistriţa, a fost prezentă o mulţime impresionantă de credincioşi ortodocşi - biserica mănăstirii dovedindu-se neîncăpătoare - pentru a se încărca duhovniceşte şi a asculta cuvântul de învăţătură a preotului.
Rugăciunea aprinsă şi de mulţumire aduse Dumnezeului nostru a fost asemenea rugăciunii Domnului Iisus Hristos pe muntele Taborului, unde binecuvântarea şi harul Tatălui Ceresc au coborât peste sufletele credincioşilor ortodocşi.
La această deosebită atmosferă creştinească au contribuit, cu sufletul şi inima, cu glasuri îngereşti şi cu mult profesionalism, Corala „Andrei Mureşanu” din Bistriţa, care a dat excelente răspunsuri la liturghie, creând o atmosferă de mare evlavie şi încântare duhovnicească, oameni dedicaţi adevăratei muzici sacre bizantine, cu mare priză la public.
Această deosebită formaţie este condusă cu dăruire, profesionalism şi cu pasiunea unui veritabil creştin ortodox, prof. arhidiacon Cornel Pop, un om expert şi barometru în muzica sacră.
De remarcat valoarea şi ambitusul vocii solistei vocale a coralei, prof. Roxana Costeanu, care a întregit evoluţia coralei.
Prezenţa Coralei „Andrei Mureşanu” Bistriţa se datorează invitatei făcute de evlavioasa maică stareţă, stavrofora Pamfilia Solcan, care a mulţumit coralei pentru prezenţă.
În cuvântul de învăţătură, PC preot Emanuel Vidican a mulţumit şi felicitat corala pentru frumoasa, eleganta şi valoroasa evoluţie la Sfânta liturghie.
Membrii Coralei „Andrei Mureşanu” aduc mulţumiri celor din lăcaşul de cult, preşedintelui CJ B-N – Radu Moldovan şi vicepreşedintelui CJ B-N – prof. Vasile Puica, pentru sprijinul acordat acestei formaţii, cât şi directorului CJC B-N, prof. dr. Gavril Ţărmure.
La „Taborul Transilvan” din Munţii Bârgăului, Harul Domnului Iisus Hristos va fi prezent permanent în rugăciuni!
Citiţi şi:
- Corala Andrei Mureşanu a încălzit şi a bucurat inimile credincioşilor, la Mănăstirea Nicula
- Glasuri îngereşti ale Coralei Andrei Mureşanu, pentru Icoana Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Nicula
- La Liturghia Arhierească oficiată de ÎPS Andrei, Corala Andrei Mureşanu a dat răspunsuri de un înalt profesionalism!
- Corala Andrei Mureşanu a încântat sufletele telcenilor, în prezenţa a numeroase personalităţi administrative
- Turneu de muzică sacră a Coralei Andrei Mureşanu la bisericile ortodoxe din Coşna, Reghin, Nicula şi Bistriţa
Adaugă comentariu nou