Lada de zestre din Ţara Năsăudului şi Virginia Linul au cucerit inima Transilvaniei. Mitropolitul Andrei, alături de năsăudeni. Au îmbrăcat hainele străbune Vasile Sebastian Dâncu şi George Vasile Dâncu, alături de artişti de pe meleagurile natale

Muzeul Etnografic al Transilvaniei a fost gazda someşenilor, găzduind „ȚARA NĂSĂUDULUI. TRADIȚIE ȘI INSPIRAȚIE: COLECȚIA VIRGINIA LINUL”, expoziție și lansare de carte în cadrul proiectului „Muzeele contează!”. Muzeograf pentru o zi a fost prof. univ. dr. Vasile Sebastian Dâncu. Cu acest prilej a fost lansată cartea Portul popular năsăudean. Origini. Valori. Evoluții, având-o ca autor pe dr. Virginia Linul (Editura Școala Ardeleană), în prezenţa editorului George Vasile Dâncu, şi el someşan. Evenimentul a fost urmat de un recital organizat în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”. Vor participa: Ionică Moldovan și Taraful tradițional de la Sângeorz-Băi (coordonator: Florin Hodoroga), Floarea Cosmi, Maria Marinela Monda, Sergiu Negrean, Nucu Pandrea, Vlad Sărmaș.
„Virginia Linul s-a dedicat, de peste două decenii, păstrării și revitalizării unei remarcabile moșteniri culturale a Țării Năsăudului: spectaculoasa sa tradiție vestimentară. În anul 2020, Virginia Linul a deschis la Salva Casa Costumului Popular – Virginia Linul, un proiect gândit și realizat personal, pe baza experienței acumulate în domeniu de-a lungul anilor. Expoziția deschisă la Muzeul Etnografic al Transilvaniei prezintă o selecție semnificativă de costume populare din Țara Năsăudului, alături de creații personale realizate în colaborare cu parteneri internaționali” spune Tudor Sălăgean, directorul muzeului clujean.
„Muzeele contează!” este un proiect al Rețelei Naționale a Muzeelor din România care urmărește să ofere factorilor de decizie din România o mai bună înțelegere a activității muzeelor și să îi convingă pe politicieni că muzeele au nu numai o valoare culturală și educativă, ci și una socială și economică semnificativă pentru societate. Proiectul este inspirat din experiența internațională în domeniu. Pentru eveniment Muzeul Etnografic al Transilvaniei are privilegiul de a colabora cu sociologul Vasile Sebastian Dâncu, membru al Comisiei pentru cultură a Senatului României. Profesor la Facultatea de Sociologie a Universității din București, membru al European Society for Opinion and Marketing Research (ESOMAR) și al Asociației Sociologilor din România, Vasile Sebastian Dâncu a avut o activitate politică prodigioasă, deținând, printre altele, funcțiile de Ministru al Informațiilor Publice (2000-2003), Președinte al Agenției pentru Strategii Guvernamentale (2003-2004), Viceprim-ministru și Ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (2015-2017). Originar din Runcu Salvei, Vasile Sebastian Dâncu este un promotor pasionat al tradițiilor Țării Năsăudului și al proiectelor de revitalizare a acestora, care pot constitui modele de urmat pentru comunitățile rurale din toate regiunile României.
„Tradiție, inspirație, eleganta, frumusețe, recunoștință, actualitate , emoție, sunt o parte din atributele și trăirile evenimentului cultural și social desfășurat azi la Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca sub bagheta prof. Vasile Sebastian Dâncu care este "Muzeograf pentru o zi ". Tara Năsăudului este pusa în valoare și prin expoziția personala(Tradiție și Inspirație Virginia Linul ) , care este deschisa pana în 15 august . Multumim organizatorilor și participanților” a spus, după vernisaj, Virginia Linul.
„Sunt foarte onorat să fiu “muzeograf” pentru o zi la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, cu atât mai mult cu cât voi prezenta cel mai special loc din sufletul meu, Ținutul Năsăudului. Invitata specială a zilei va fi Virginia Linul, unul dintre oamenii cei mai dedicați păstrării și promovării tradițiilor năsăudene. Vă promit că veți descoperi o lume în care tradiția și folclorul s-au păstrat, nealterate și consecvente. Proiectul este parte a inițiativei Muzeele Contează, derulată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România. Îi felicit pe inițiatorii acestui proiect, avem nevoie de protejarea și de promovarea patrimoniului material și imaterial al acestei țări, dar și de protejarea muzeelor, a muzeografilor și a tuturor celor care se îngrijesc pentru ca trecutul nostru să rămână mereu viu” a afirmat sociologul Vasile Sebastian Dâncu.
La eveniment a fost şi Mihaela Ivan, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Mica Oprea, public clujean, dar şi năsăudeni veniţi în costume populare.
Iată, la scurt timp după vernisajul expoziţiei TraditIE și Feminitate, ii tradiționale românești, datând din perioada interbelică până în zilele noastre, din colecția Virginiei Linul, de la Galeria Institutului Cultural Român Berlin, Virginia Linul bifează un nou succes în promovarea lăzii de zestre, având alături de ea năsăudeni de cinste. Felicitări !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5